Cancan ultimă oră

Previziuni sumbre. Ce spune astrologul care a prezis pandemia de COVID-19 despre viitor?

Publicat: 06 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Previziuni sumbre. Ce spune astrologul care a prezis pandemia de COVID-19 despre viitor

Astrologul care ar fi prezis pandemia de coronavirus a făcut noi previziuni sumbre. Tânărul anunță că planeta se va confrunta cu alte probleme grave. Indianul de 14 ani care a prezis pandemia anunță o nouă tragedie mondială. Tânărul astrolog anunțase că omenirea va întâmpina un „pericol sever” în perioada noiembrie 2019-aprilie 2020, iar China va fi foarte afectată.

Abhigya Anand spune că planeta va scăpa de pandemia de coronvirus, dar o altă catastrofă va avea loc. Într-un clip postat pe Youtube, Anand a lansat o nouă predicție în care a anunțat când se va încheia pandemia și a avertizat, de asemenea, despre o nouă tragedie care va începe să aibă loc în luna decembrie a acestui an și care se va încheia în martie 2021.

Pandemia se va încheia pe 5 septembrie

Indianul dă asigurări în noul său clip că ziua în care pandemia de coronavirus va ajunge la sfârșit este 5 septembrie, scrie The Eastern Herald. În perioada decembrie 2020 – martie 2021, Anand susține că va avea loc o nouă conjucție între Saturn și Jupiter. Astfel, el consideră că va avea loc o nouă tragedie, iar omenirea s-ar putea confrunta cu foametea.

Abhigya a studiat niște învățări avansate de la o vârstă foarte fragedă și până la vârsta de șapte ani a vizitat temple în India și a studiat una dintre cele mai vechi limbi din lume, sanscrita. La vârsta de 10 ani s-a înscris la cursuri de astrologie, după ce a văzut un afiș care le făcea publicitate. Băiatul este astrolog şi este cel mai tânăr absolvent al filosofiei hindusă cunoscută sub numele de Vastu Shastra.

Câți bani cere Carmen Harra pentru a-ti prezice viitorul. Tariful pentru o oră

Carmen Harra este una dintre cele mai cunoscute prezicătoare din România, dar și din America. V-ați întrebat însă câți bani cere aceasta ca să vă spună ce vă așteaptă în viitor? Vă spunem doar că la ședințele ei au venit și câteva staruri de la Hollywood.

Câți bani cere Carmen Harra pe o ședință

Carmen Harra și-a făcut deja un renume mondial în domeniul clarviziunii. În România, aceasta a debutat ca și cântăreață, încă din anii 1970. Pe parcurs și-a descoperit însă și alte calități și astfel, după ce s-a mutat în Statele Unite ale Americii, în 1983, a început să fie pasionată și de scris.

În anul 2003 a publicat prima sa carte, ”Everyday Karma”. Aceasta s-a dovedit a fi un bestseller și a ajuns să fie tradusă în peste 20 de limbi. Ușor, ușor, Carmen Harra a început să devină cunoscută și pentru calitățile sale în a prezice viitorul. În SUA, unde locuiește aceasta în prezent, a făcut ședințe și cu mai multe staruri de peste ocean. În această situație, nu este de mirare că prețurile pe care le cere Carmen Harra pe ședințe sunt destul de piperate.

”În primul rând, eu fiind consilier în America, câştig între 400 şi 600 pe oră. Aveam oficiul meu pe cea mai scumpă stradă din New York, pe Fifth Avenue. Eu am lucrat peste 20 de ani la 800 Fifth Avenue. La mine venea Jennifer Lopez, veneau cei mai cunoscuţi oameni din lume. Făceam consiliere pentru cupluri”, a dezvăluit clarvăzătoarea.

La aceste sume se adaugă, bineînțeles, și banii obținuți din vânzarea cărților pe care le scrie. Carmen Harra a recunoscut că a câștigat câteva sute de mii de dolari din drepturi de autor.

Carmen Harra a prezis că în 2020 omenirea va suferi

Încă din toamna anului trecut, Carmen Harra a prezis că întreaga populație a lumii va trece printr-o criză în 2020. Iată cum suna mesajul transmis de aceasta: ”Trebuie ceva să ni se întâmple, ca să ne trezească, ceva la nivel global, ca să ne unească. Noi suntem la nivelul de haos colectiv, la nivel mental, deci, ca noi să facem un pas înainte, trebuie să ne unim colectiv, o gândire unitară, pentru binele global”.

Dacă atunci multă lume nu credea în previziunile lui Carmen Harra, iată că acum, după ce pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile și organizarea tuturor țărilor, cuvintele ei par să fie extrem de aproape de adevăr.

”O să ajungem la o extremă, la o barieră, la ceva ce nu putem sa vedem, ceva mai rău de atât. Am ajuns la o cumpănă. Nu văd un război cu arme de foc, cu bombă. Vom supraviețui, dar vom trece printr-un șoc cumplit, printr-o perioadă de zbucium, vor fi pierderi de vieți”, avertiza Carmen Harra în toamna anului trecut.

Un alt detaliu important este acela că, încă de atunci, Carmen Harra a susținut că România nu va fi la fel de afectată de respectiva criză. ”Sunteți mai bine decât alte țări din Europa, mai puțin afectați, sunteți protejați“, a mai spus clarvăzătoarea.

Adauga un comentariu