News Flash:

Prima amenda aplicata pentru folosirea petardelor

13 Decembrie 2004
901 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un liceean a fost prins de politisti in curtea scolii in timp ce isi teroriza colegii cu bubuiturile petardelor •Folosirea materialelor explozibile specifice Sarbatorilor de Iarna este legala doar intre 31 decembrie si 1 ianuarie

La sfarsitul saptamanii trecute, Cristinel B., de 17 ani, elev in clasa a IX-a, a fost prins de politisti in timp ce folosea petarde in curtea scolii. Politistii de la sectia I l-au prins pe Cristinel chiar in pauza mare, cand acesta ii speria pe ceilalti colegi cu bubuiturile provocate de petarde. De asemenea, situatia provocata de Cristinel a fost pusa in discutie de conducerea liceului. In baza prevederilor legale, politistii l-au sanctionat contraventional pe adolescent si i-au confiscat toata cantitatea de petarde pe care o avea asupra lui - 36 de petarde K 0201. Mentionam ca petardele sau orice alte obiecte de natura explozibila, pot fi folosite doar intre 31 decembrie - 1 ianuarie. Vanzarea materialor explozibile specifice Sarbatorilor de Iarna trebuie sa se faca doar intre 27 si 31 decembrie. Angajatii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) vor incepe un control pentru depistarea agentilor economici care nu respecta legislatia in vigoare privind comercializarea obiectelor pirotehnice si a celor artizanale de distractie de orice tip. Conform unui ordin emis de Ministerul Administratiei Publice si Internelor se interzice vanzarea catre cetateni a petardelor si a pocnitorilor de orice fel. Comercializarea acestor produse se face de catre societatile comerciale care sunt autorizate sa organizeze astfel de jocuri de artificii. Conform declaratiilor facute de George Albulescu, inspector sef la ITM, in judetul Iasi exista doar o singura societate comerciala care este autorizata sa organizeze jocuri de artificii, SC Danavi SRL. De asemenea, conform legislatiei, agentii economici nu au voie sa comercializeze obiecte pirotehnice persoanelor care nu au implinit varsta de 18 ani. "Incepand cu anul 2005, obiectele pirotehnice sau artizanale de distractie de toate tipurile vor fi comercializate doar in targuri si oboare sau in magazine special amenajate. Agentii economici care nu respecta legislatia in vigoare vor fi sanctionati contraventional cu amenzi cuprinse intre doua si 25 milioane lei si chiar cu inchisoare de la una, la 6 luni", a declarat Albulescu. Agentii economici care vor sa transporte obiecte pirotehnice trebuie sa obtina autorizatie de la Politia Rutiera si de la Autoritatea Rutiera Romana. Pana in momentul de fata, liceanul Critinel B. este prima persoana sanctionata de politisti pentru ca a folosit materiale exploxibile in afara perioadei legale.
Catalin BOACNA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1941 (s) | 22 queries | Mysql time :0.054064 (s)