News Flash:

Prima runda de negocieri i-a dezamagit pe profesori

31 Martie 2002
1189 Vizualizari | 0 Comentarii
•Intalnirea de la Bucuresti a avut o intarziere de cateva ore •Reprezentantii Guvernului nu au putut oferi decat amanari si prea putine lucruri concrete •Guvernantii vor suporta consecintele solutiilor pe care le ofera

Intalnirea care a avut loc intre Guvern si cele patru federatii sindicale din invatamantul romanesc i-a nemultumit atat pe profesorii din preuniversitar, cat si pe cei din universitar. "Ne-au dat cioara de pe gard. Deocamdata, nimic concret pe termen scurt. Sigur ca negocieri vor mai fi. Noi ne-am spus punctul de vedere, ei l-au spus pe al lor si a ramas ca saptamana viitoare sa continuam cu doua intalniri. Prima va fi luni cu reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), iar cea de a doua cu cei ai Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS)", a declarat prof. univ. Razvan Bobulescu, presedintele Federatiei Nationale Sindicale (FNS) Alma Mater.
La fel de dezamagiti au fost si sindicalistii din preuniversitar, care l-au ironizat pe Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor Publice, in ceea ce priveste notiunea acestuia de "termen scurt". "Nu as putea spune ca s-a obtinut la prima runda de negocieri ceva concret. Doar ca discutia, la care au participat Tanasescu, Ecaterina Andronescu si unii secretari de stat de la MFP si de la MMSS, nu a avut loc la ora stabilita, ci mult mai tarziu. A lipsit Hrebenciuc. Nu am cazut de acord asupra termenilor scurti, medii si lungi. Daca la noi termen scurt inseamna ceva, pentru Tanasescu inseamna luna septembrie sau chiar octombrie", a tinut sa precizeze prof. Gheorghe Isvoranu, presedintele executiv al Federatiei Sindicale "Spiru Haret" si presedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi.

Cate ceva pentru fiecare

Pentru ca profesorii sa nu plece cu mana goala de la masa negocierilor, reprezentantii Guvernului le-au dat totusi cate ceva universitarilor si preuniversitarilor. "Pentru noi au dat o singura chestie concreta. A fost semnat si parafat, dar ramane sa verific daca a ajuns in teritoriu, ordinul ministrului care reglementeaza plata cu ora si cumul", a spus Razvan Bobulescu.
Concrete au fost si promisiunile ca reprezentantii Guvernului vor binevoi sa se intalneasca luni si marti cu sindicalistii. "Este vorba despre o discutie directa pe teme imediate cu MEC, luni. Ramane apoi intalnirea de marti cu MMSS, atunci cand va fi discutata Legea salarizarii. Nu se stie daca va mai fi sau nu o majorare, dar noi speram ca asa va fi", a mai spus Gheorghe Isvoranu.
Mai mult, pentru a-si dovedi generozitatea, reprezentantii Guvernului au dat un ordin referitor la plata orelor suplimentare. "Ordinul face o revenire la Statutul Personalului Didactic, care spune ca orele suplimentare se platesc prin toate sporurile si nu mai sunt la salariul de baza, cum se facea pana acum. Trebuie spus insa ca acest ordin este un paleativ. Mai precis, este vorba doar de revenirea la o situatie in care statutul spune ceva si pana acum nu s-a aplicat", a adaugat Gheorghe Isvoranu.
Cu ocazia acestei prime runde de negocieri, profesorii preuniversitari i-au reamintit ministrului Educatiei si Cercetarii faptul ca trebuie sa se revina si asupra modificarii sporului de zona. In acelasi timp, sindicalistii i-au atentionat pe reprezentantii Guvernului, acestia urmand sa suporte consecintele hotararilor care vor fi luate pe viitor. "Am avertizat ca trebuie neaparat sa se revizuiasca modalitatile prin care s-au diminuat sporurile de zona. Acestea nu vor ramane asa. Le-am reamintit celor de la MEC faptul ca isi asuma niste responsabilitati si consecintele vor fi suportate de catre ei", a spus, in incheiere, Gheorghe Isvoranu.
Marius HALCIUG
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1258 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019077 (s)