Actualitate

Prima sentinţă în dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Băsescu. Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare. Ioana Băsescu, condamnată la 5 ani. Dan Andronic, achitat – UPDATE

Publicat: 02 mart. 2021
Ioana Băsescu și Elena Udrea zâmbind
Fosta politiciana Elena Udrea și Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte al României vor primi astăzi, 2 martie 2021, în jurul orelor 12.00, o primă sentință în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din anul 2009

Fosta politiciana Elena Udrea și Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte al României vor primi astăzi, 2 martie 2021, în jurul orelor 12.00, o primă sentință în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din anul 2009.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea pentru data de 2 martie, în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în ceea ce priveşte finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.

UPDATE: Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare. Ioana Băsescu a primit 5 ani de închisoare. Dan Andronic a fost achitat

După aproape patru ani de cercetare judecătorească, dosarul Ioanei Basescu și al Elenei Udrea privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu a ajuns la final.

Elena Udrea a fost condamnată pentru mai multe capete de acuzare. A primit o condamnare de 8 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită și 6 ani pentru spălare de bani. De asemenea, Udrea a primit încă două pedepse de 5 și 3 ani pentru spălare de bani.

Elena Udrea este acuzată de instigare la luare de mită și spălare de bani, iar Ioana Băsescu la delapidare de fonduri și instigare la spălare de bani.

Dan Andronic a fost achitat, fiind singura de acest tip în dosar.

Ioana Băsescu a primit 5 ani de închisoare cu executare.

Pe lângă sancțiunea penală, judecătorul a dispus confiscarea sumelor de 918.000 lei și 691.000 de la Elena Udrea. La acești bani se adaugă 12.000 lei cheltuieli de judecată.

La rândul ei, Ioana Băsescu va trebui să plătească suma de 119.000 lei plus 12.000 lei cheltuieli de judecată.

12 ani de închisoare pentru Elena Udrea şi 15 ani pentru Ioana Băsescu

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut cel puțin 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea. Aşadar, aceştia cer o pedeapsă îndreptata spre maximum. În ceea ce priveşte la Ioana Băsescu, procurorii cer, totodată, o pedeapsă înclinată spre maximum, care ar putea ajunge până la 15 ani de închisoare.

Pedepsele sunt cerute în dosarul care face referire la finanțarea campaniei electorale din anul 2009. Elena Udrea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani și instigare la luare de mită în acest dosar. Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte, este acuzată de instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor.

În dosar mai sunt vizaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal și Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În acest dosar, unul dintre inculpați, un om de afaceri, a semnat un acord de recunoaștere, în 2018.

Ce spune Elena Udrea

Elena Udrea a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook, în ianuarie, în care trasnmitea faptul că procurorii au amestecat cu intenție lucrurile.

„Prima consideraţie, acuzaţiile se referă nu la campania electorală din 2009 de alegere a preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum greşit se spune, pentru că procurorii au amestecat intenţionat lucrurile, ca să îl implice pe fostul Preşedinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL ŞI REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfăşurat în aceeaşi perioadă cu alegerile prezidenţiale. Aici, întrebarea pe care am pus-o instanţei, argumentat cu prevederile Constituţiei şi ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzaţiei, cu care s-au plătit panouri pe care era scris “Vino şi tu la Referendum”???? A doua consideraţie este referitoare la pedepsele spre maximul prevăzut de lege, pe care procuroarea de şedinţa le-a propus în ceea ce mă priveşte pe mine, spre 12 ani!!!!!! Şi pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!!”, a scris Elena Udrea pe Facebook în ianuarie.

Fostul ministru: „Nimeni nu a luat niciun ban”

Fostul ministru al Turismului și al Dezvoltării a menționat că nimeni nu a intrat în posesia niciunui ban, ci doar s-au plătit panouri de informare cu privire la Referendum.

„Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici măcar nu s-a plătit ceva pentru candidatul Traian Băsescu, ci s-au plătit panouri de informare cu privire la Referendum şi cu îndemnul către cetăţeni la a participa la votul pe acest subiect de interes naţional, pe care l-am arătat mai sus ca fiind tema consultării populare din 2009.

Şi atunci, o întrebare pentru oamenii normali, care presupun că mai există în ţara asta: cum să ceri pentru implicarea în susţinerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de tema, pedepse mai mari decât pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????Cred că dacă o omorâm pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu în 2017, aveam şanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA.

P.S. Dacă prin absurd, beneficiarul panourilor cu mesaj privind Referendumul ar fi Traian Băsescu, aşa cum zic procurorii Bulancea şi Kovesi, oare ea, care aştepta cu înfrigurare în sufrageria lui Oprea să câştige Traian Băsescu alegerile, ca să o menţină în funcţia de Procuror General şi apoi să o pună şefa DNA, nu e la fel de beneficiara?”, a scris fostul ministru pe Facebook.





Comentarii
Adauga un comentariu