News Flash:

Primari anchetaţi pentru abuz

20 Mai 2010
866 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul primar al municipiului Dorohoi, Sergiu Lungu, şi actualul primar, Dorin Alexandrescu, sunt anchetaţi de procurori în urma unei plangeri formulate de Mihai Debeli. Ancheta a început în vara 2009 cand omul de afaceri, reprezentantul legal al Doroca SA, a acuzat că unitatea a înregistrat pagube uriaşe din cauza autorităţilor locale care ar fi refuzat să-i elibereze autorizaţia de construcţie pentru un parc de agrement. In fapt, potrivit documentelor de la dosar, în iulie 2008, în baza unei hotărari a Consiliului Local (CL) Dorohoi, între Doroca şi Primărie a fost încheiat un contract de asociere pentru realizarea unui Complex cultural şi de agrement în Parcul Brazi. Proiectul prevedea între altele construcţia unui teren de tenis, renovarea fostului teatru de vară, construcţia unei piscine acoperite, a unui teren de joacă, realizarea unei parcări, precum şi extinderea cabanei existente, lucrări estimate la aproape un milion de lei. Suma urma să fie plătită de Doroca, Primăria trebuind să asigure autorizaţiile necesare, iluminatul, întreţinerea spaţiilor verzi şi jumătate din banii pentru pază. Cum planul urbanistic de detaliu trecuse prin CL, iar Primăria emisese certificatul de urbanism, Doroca a contractat în iulie 2008 un împrumut de 1.040.000 de lei pentru a începe lucrările.

Cum Primăria a refuzat să elibereze autorizaţia de construcţie, investiţia a rămas doar pe hartie. Doroca a fost nevoită să plătească lunar o rată de 40.000 de lei. Atunci Mihai Debeli s-a adresat procurorilor. „Pe 22 decembrie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Lungu Sergiu, fostul primar al municipiului Dorohoi, şi Alexandrescu Dorin, actualul primar, pentru săvarşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prin aceea că, în perioada 2005 – 2009 nu au eliberat autorizaţia de construcţie pentru realizarea Complexului «Parcul Brazi» producand astfel vătămarea intereselor legale ale societăţii Doroca SA Dorohoi”, a precizat Aurel Simion, purtător de cuvant în cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Botoşani.
(Moniotrul Botosani)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1420 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022095 (s)

loading...