Actualitate

Primaria a ales trei variante de uniforme pentru soferii RATP – FOTO

Publicat: 08 ian. 2016

Municipalitatea ieseana a prezentat ieri trei variante ale uniformelor ce vor fi purtate de soferii si vatmanii regiei de transport public. Primarul Mihai Chirica a cerut recent conducerii regiei ca imaginea societatii sa se imbunatateasca vizibil, una dintre conditii fiind obligativitatea uniformei pentru conducatorii mijloacelor de transport in comun. Municipalitatea a prezentat trei tipuri de uniforme, varianta finala urmand a fi aleasa direct de ieseni. Variantele de uniforme au fost prezentate de primarie pe pagina de socializare a institutiei.

„Avem pregatite cele trei variante de costumatie pentru conducatorii auto si vatmani ai regiei de transport. Incercam sa facem o discutie similara si cu Camera Taximetristilor ieseni, pentru a face o imagine mai placuta. Speram sa iasa ceva de calitate si sa imbunatateasca imaginea orasului. Dupa ce alegem modelul, vom discuta si despre costuri. Noi avem o culoare pentru regia de transport, este verde, probabil vom merge pe culoarea verde cu alb, dar aici vorbim de doar cateva elemente. Vom vedea in perioada urmatoare cum stau lucrurile”, a mentionat primarul Mihai Chirica. Obligativitatea soferilor de a purta uniforme vine in urma unei solicitari facute de primarul Iasului, aceasta fiind una dintre deciziile luate dupa ce a inspectat conditiile in care circula calatorii din Iasi in mijloacele de transport in comun.





Comentarii
  • primele doua variante nu se preteaza pentru categorii profesionale care stau pe scaun tot timpul si manevreaza utilaje. Sacourile nu sunt foarte comode nici pentru cei care lucreaza la birou, daramite pentru soferi/vatmani

  • E o idee foarte buna ca vatmanii sa poarte uniforme…in toata lumea civilizata se practica. dupa parerea mea …varianta a treia….dar ar trebui vizualizate de specialisti. Apelati cu incredere la Facultatea de textile, catedra de confectii,sau la Facbrica de Condectii Iasi…ei au lucrat mult lohn, uniforme pt Anglia, iar cei de la Conted Dorohoi lucreaza chiar acum pt Italia…chiar uniforme.
    Nu este asta o afacere din care se pot lua comisioane,se stie pe ce preturi se lucreaza in confectii… nu mai prindeti avioane!

  • O simpla vesta cu elemente reflectorizante si sigla regiei de transport precum si numarul de marca brodate pe vesta ar fi suficiente si mult mai ieftine.
    Daca se mai poate si ceva de pus pe cap(basca,sapca,caciula imblanita pentru iarna).
    Oricum soferii si vatmanii trebuiesc intrebati intrucat ei vor purta echipamentele respective.

Adauga un comentariu