News Flash:

Primaria a dat cu piciorul la un milion Euro

3 Decembrie 2007
978 Vizualizari | 0 Comentarii
Primaria a dat cu piciorul la un milion Euro
• Primaria municipiului Pascani a pierdut suma de un milion de Euro, bani cu care ar fi fost construita o statie de transfer a deseurilor • "De vina pentru pierderea unui milion de Euro suntem toti, incepand de la angajatii primariei pana la reprezentantii societatilor comerciale din Pascani, care nu au fost de acord cu locatia. Acum trebuie sa o luam de la capat", a spus Petrica Bunduc, inspector pe probleme de mediu din cadrul primariei


Din cauza nepasarii administratiei locale, dar si cu largul concurs al unor societati comerciale din Pascani, municipiul a scapat printre degete un milion de Euro. In urma cu cateva luni, primaria a intocmit un proiect pentru construirea unei statii de selectare si transfer deseuri. Pentru a intocmi acest proiect, reprezentantii primariei au avut nevoie si de o locatie. Astfel, dupa cateva zile de cautari, primaria a stabilit locatia in spatele societatii comerciale Remar SA. Cu toate ca locatia nu a fost cea mai buna pentru ca in zona sunt foarte multe societati comerciale, primaria a mers pe aceasta varianta doar pentru a obtine finantarea proiectului. In urma cu cateva luni, intr-o sedinta extraordinara, alesii locali au aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea unui sistem eficient si durabil de gestionare a deseurilor. Practic, Consiliul Local a luat aceasta decizie in ultimul moment, pentru ca altfel municipiul Pascani risca sa piarda banii care trebuiau alocati pentru imbunatatirea sistemului de gestionare a desurilor. Potrivit reprezentantilor primariei, bugetul total al proiectului a fost de 1,2 milioane Euro, din care suma nerambursabila era de 1 milion Euro. Restul banilor trebuiau alocati de Consiliul Local. Alesii locali au votat proiectul cu ochii inchisi, fara sa se gandeasca si la consecinte. De fapt, nu este pentru prima data cand consilierii aproba proiecte de hotarare fara sa stie despre ce este vorba. Este cunoscut faptul ca la Pascani se voteaza proiecte de hotarare pe banda rulanta.

Proiect respins, bani pierduti

Deranjati de faptul ca locatia aleasa de primarie este una foarte aproape de sediile unor firme, mai multi patroni din municipiu au contestat aceasta decizie. Printre societatile comerciale deranjate de proiectul primariei s-a numarat si SC Kosarom SA. Observand ca primaria nu da inapoi, reprezentantii societatii comerciale au inaintat mai multe memorii la Agentia pentru Protectia Mediului, primarie si prefectura. Astfel, zilele trecute, reprezentantii Primariei Pascani au fost anuntati ca proiectul a fost respins de Comisia de Evaluare a Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est. Potrivit lui Petrica Bunduc, inspectorul pe probleme de mediu, printre factorii decisivi care au dus la respingerea proiectului a fost si faptul ca primaria nu a putut face dovada ca este proprietarul suprafetei de 1,5 ha, mai precis locatia unde urma a fi amenajata statia de selectare si transfer deseuri. "Noi nu am facut dovada ca este al nostru terenul. Oricum, de vina pentru pierderea banilor suntem toti. Aici vorbesc si de consilieri si de noi, angajatii primariei, si de societatile comerciale", a precizat Petrica Bunduc, inspectorul pe probleme de mediu din cadrul Primariei Pascani. Deoarece Primaria Pascani este obligata de normele europene sa aiba o statie de selectare si transfer deseuri, reprezentantii institutiei se gandesc deja la noi solutii. "Proiectul depus de noi a fost respins. Agentia de Dezvoltare Nord-Est nu a acceptat spatiul gasit de noi. O sa cautam o noua locatie. In maxim o luna trebuie sa gasim locatia", a declarat Mircea Zuzan, secretarul Primariei Pascani.



Groapa de gunoi va fi inchisa in 2009

Potrivit sefilor Regiei Autonome de Gospodarie Comunala si Locativa (RAGCL), in luna iunie 2009 actuala groapa de gunoi va fi inchisa din cauza ca nu indeplineste normele europene. "Pana in 2009 aceasta groapa de gunoi trebuie inchisa. Suntem practic obligati sa facem acest lucru. Normele europene sunt cele care ne obliga. Consilierii locali ar trebui sa se gandeasca mai bine la aceste probleme ale municipiului", a spus Marinicol Savoaia, directorul RAGCL Pascani. Pe langa problemele legate de groapa de gunoi, municipalitatea se confrunta cu dificultati serioase in procesul de incheiere a contractelor privind colectarea gunoaielor de la societati comerciale, dar si de la persoanele fizice. Astfel, singurii care si-au incheiat fara probleme contracte cu serviciul de salubritate sunt pascanenii care locuiesc la bloc, in timp ce persoanele care locuiesc la case si patronii societatilor comerciale ezita sa intre in legalitate. Practic, in timp ce pascaneanul de rand isi plateste, chiar mai mult decat face, taxa pentru ridicarea gunoiului pe care il produce, mai marii orasului nu au platit de ani de zile nici un leu. Este vorba in primul rand de cei care locuiesc la vile. De asemenea, in aceeasi situatie se afla multe societati comerciale care se fac ca uita de taxa de salubritate.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1523 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031755 (s)