News Flash:

Primaria a ramas in urma cu retrocedarile de terenuri

27 Octombrie 2006
856 Vizualizari | 0 Comentarii
Municipalitatea ieseana avanseaza cu pasi de melc in solutionarea cererilor depuse la Legea 247/2005. Dupa aproape un an de la aplicarea legii privind retrocedarea fostelor proprietati, mai putin de jumatate dintre solicitarile iesenilor au trecut prin comisia locala de fond funciar. La sfarsitul lunii august, un control al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) a cerut primariei urgentarea analizei si a stabilit ca la mijlocul lunii septembrie sa fie solutionate in comisia de fond funciar cel putin jumatate din cereri. Angajamentul a fost asumat atunci de primarie, insa lucrurile nu s-au schimbat. Doar doua sedinte au mai fost organizate, avansul fiind cifrat la aproximativ 300 de dosare. La sfarsitul lunii octombrie, primaria raporteaza doar 1.100 de cereri analizate dintr-un total de peste 3.000 de solicitari. Desi primaria nu a respectat graficul impus de ANRP, nu s-a ales cu sanctiuni. Exista totusi sperante ca pana la sfarsitul anului primaria sa reuseasca sa depaseasca pragul de 1.500 de dosare si astfel sa avanseze in a spune solicitantilor daca au sanse sa primeasca fostele terenurile inapoi. Chiar si cu dosarul trecut prin comsia locala, mostenitorii au trecut abia primul pas, decizia finala apartinand comisiei judetene de la prefectura. "Cel mai probabil vom avea saptamana viitoare o sedinta de fond funciar, data exacta fiind stabilita de primar. Vom analiza in jur de 200 de dosare, majoritatea dintre ele fiind propuse pentru respingere deoarece fie nu se face dovada proprietatii, fie sunt solicitate terenuri afectate de detalii de sistematizare si nu pot fi retrocedate", a precizat Lacramioara Vernica, secretarul Consiliului Local.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3079 (s) | 24 queries | Mysql time :0.170139 (s)