News Flash:

Primaria a ridicat masinile politistilor care faceau o perchezitie

7 August 2008
4803 Vizualizari | 13 Comentarii
Primaria a ridicat masinile politistilor care faceau o perchezitie
• Caz inedit la Iasi: doua masini ale politiei au fost ridicate din strada pentru ca erau parcate pe interzis, iar anchetatorii se chinuiau sa prinda niste traficanti de droguri • Incredibilul eveniment s-a petrecut ieri dimineata, in cartierul Nicolina, atunci cand procurorii DIICOT au ordonat efectuarea unei perchezitii in apartamentul unui traficant de droguri • Anchetatorii au stat in strada cu obiectele confiscate, speriati ca masinile cu care fac filajele gruparilor de traficanti sau in lumea interlopa au fost furate • In cadrul acestei anchete, la Iasi urmeaza sa fie arestata o retea de traficanti cu ramificatii in mai multe judete • Ieri, doi ieseni au fost deja retinuti • "Cei care au ridicat masinile nu aveau de unde sa stie ca acolo era o misiune", spune seful politiei iesene


Caz inedit la Iasi: doua masini ale politiei au fost ridicate din strada pentru ca erau parcate pe interzis, iar anchetatorii se chinuiau sa prinda niste traficanti de droguri. Situatia pare incredibila in contextul in care oamenii legii au iesit din locatia in care au facut perchezitia, pentru a cauta droguri sau probe in dosar, si au constatat ca masinile au disparut. Locuitorii din blocul in care a fost facuta perchezitia au ramas pur si simplu cu gura cascata atunci cand au vazut ca politistii stau in strada cu obiectele ridicate la perchezitie si nu-si mai gasesc masinile. Initial, ofiterii au crezut ca este vorba de vreo gluma proasta facuta de un coleg, insa atunci cand au vazut ca nu-si mai gasesc masinile de serviciu, au sunat la Politie si au anuntat disparitia acestora. Cei care au participat la perchezitia respectiva s-au speriat destul de tare si au mers si pe varianta ca masinile sa fi fost furate, pentru ca nu mai stiau daca le-au incuiat sau nu. Avand in vedere ca masinile fac parte dintr-o structura speciala a politiei, reporterii BUNA ZIUA IASI nu vor publica nici marca acestora si nici numerele de inmatriculare. Asta pentru ca acesta masini sunt folosite pentru filajul traficantilor de droguri sau de persoane, dar si pentru monitorizarea clanurilor mafiote sau a lumii interlope din Iasi.

Retea puternica la Iasi

Evenimentul s-a petrecut ieri dimineata, in cartierul iesean Nicolina. Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) Suceava are in lucru un dosar in care mai multi ieseni sunt suspectati de comiterea infractiunii de trafic de droguri. Este vorba despre patru persoane care au fost intens supravegheate si monitorizate in ultimele saptamani. Iesenii in cauza au fost depistati ca fiind traficanti de droguri in zona municipiului Suceava si atunci a inceput urmarirea penala impotriva lor. Afland ca pe piata neagra din Suceava au intrat vanzatori noi care aduceau marfa buna, procurorii DIICOT au mers pe fir si astfel au ajuns la Iasi. Suspectii de aici procurau drogurile la preturi foarte mici si le vindeau acolo astfel incat sa obtina profituri considerabile. In urma cu doua seri, oamenii legii i-au prins in flagrant in timp ce vindeau patru grame de canabis. Dupa o noapte de audieri, ieri, procurorii suceveni au emis ordonanta de retinere pentru 24 de ore impotriva a doi ieseni. Astazi urmeaza ca acestia sa fie prezentati in fata Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile. In acest context, zilele acestea, municipiul Iasi va fi scotocit din nou in cautarea probelor care sa ateste vinovatia traficantilor. "Ancheta este in curs de defasurare si ne aflam intr-o faza care nu ne permite sa spunem nimic despre ceea ce s-a intamplat. Este adevarat ca am emis ordonanta de retinere pentru doi tineri din Iasi. Gruparea este mai mare si nu putem oferi mai multe amanunte pana nu-i prindem pe toti", a spus ieri seara procurorul Marius Cazacu, seful DIICOT Suceava.



Cum au disparut masinile

Pentru ca ancheta este facuta de procurorii suceveni in colaborare cu ofiteri de la Iasi, pentru efectuarea perchezitiilor au fost folosite masini atat de la Inspectoratul Judetean de Politie Iasi, cat si de la politia din Suceava. Au fost efectuate patru perchezitii, insa la una dintre acestea, la cea din cartierul Nicolina, au plecat doua masini. Una din Iasi, una din Suceava. Oamenii legii au intrat in forta in apartamentul traficantului si au scotocit toata casa in cautare de probe. Au verificat din colt in colt fiecare hartiuta, fiecare dulap, fiecare centimetru din casa pentru ca toate lucrurile sa fie clare. Au fost verificate pana si unitatile de calculator. In cele din urma, dupa ce au strans suficiente probe, au iesit afara bucurosi ca si-au incheiat misiunea cu bine. Numai ca masinile lor fusesera deja luate de un agent de la Politia Rutiera, impreuna cu angajatii primariei, si duse in parcul de la Citadin, de langa Carrefour. Asta pentru ca au parcat pe interzis. Trebuie mentionat ca autoturismele respective nu aveau inscriptionate insemnele politiei, iar ofiterii au facut presiuni pentru a evita plata amenzii. Ramane de vazut ce se va intampla cu punctele de penalizare pentru oprire in loc nepermis. "S-a dovedit ca legea este lege pentru toti. Cei care au ridicat masinile nu aveau de unde sa stie ca acolo era o misiune. Situatia este un pic cam ciudata, dar s-a intamplat si nu este neaparat vina cuiva. Nici numerele lor nu pot fi date celor care ridica masinile prin oras, pentru ca asta ar insemna sa fie cunoscute de toata lumea, iar acest lucru ar ingreuna unele anchete", a declarat comisarul sef Liviu Zanfirescu, seful politiei iesene. Acesta a fost informat de reporterii BUNA ZIUA IASI cu privire la aceasta situatie si nu-i prea venea sa creada.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (13)

iesean  | #40276
Mi-am facut bagajele sa plec din tara in concediu si am vrut sa citesc presa pentru ultima data inainte de plecare. Este o stire care m-a lasat cu gura cascata. Boacna, ca si cititor fidel al ziarului vostru, te declar cel mai tare ziarist din Iasi. Asta nici serviciile secrete nu puteau sa afle pentru ca acolo s-a lucrat inchis si era o informatie cunoscuta doar de castiva oameni. Daca nici seful politiei nu stia, treaba este clar. Imi retrag toate injuraturile pe care ti le-am adresat anterior. Esti un ziarist tare, pacat ca esti doar de provincie! Felicitari tie si rusine celor de la primarie!
merel  | #40277
4 grame de cannabis .... va dati seama ce "trafic" ... sunteti penibili!!!
Gabi Petcu  | #40278
Legea e lege, dar amenda nu se va plati.Ce vreti ca nenea agent sa fie mutat la ordine publica?
dorin  | #40279
suntem o tara de prostalani , dar suntem asa de prosti incat nici noi nu ne imaginam , este ceva normal in romanaia daca nu ar fi asa ceva ne-am plictisi pur si simplu, este o tara frumoasa si este pacat sa nu traiesti in ea , daca am fi plecat toti afara am muri de plictiseala .
claudiu  | #40280
tare dobitoci mai suntem, frumoasa este acesta tara care este popula ain 90 % numai cu boi si oligrofeni, de fapt uitate cine te conduce si asa suntem si noi
darie  | #40281
Domnilor politisti de ce nu ridicati si masinile din NICOLINA de pe strada Egalitati care sunt abandonate de un au si ceva de zile in strada si intre doua blocuri de linga strada, Sa nu spuneti ca alea sunt parcate regulamentar ca imi dau foc in fata primariei a imbecilului de Nichita
D.H.  | #40282
Asta pune capac la toate! Mai bine, dragi reporteri, nu trebuia sa scrieti despre asta. Mafiotii si interlopii vor rade cu gura pana la urechi de intamplare si vor prinde curaj sa mai faca rautati, vazand ca politistii fac gafe de astea monumentale!
claudiu  | #40283
trebe sä verifici nr. masinii mai intäi nene ..hahaha
Daniel  | #40284
Am spus de atatea ori, prietenilor mei ca bancul cu admiterea la politie este perfect adevarat: sunt admisi doar cei care au sub nota 5 la examen, exact invers ca in lumea normala. Asa ca nu ma mir deloc. Stiam ca sunt 99% prostovani in politie si acum ma bucur ca au aflat si altii. In afara de cei de la judiciar, toti sunt "lemn Tanase". Cel mai ciudat este ca si sefii cei mari, cei care trebuie sa ia aceste masuri de "cosmetizare" a poilitiei sunt la fel de bolovani. Sunt "specimene" de care se lovesc zi de zi toti cetatenii, care au treaba, ori la evidenta populatiei, ori la cazier, ori la alte servicii care au direct contact cu cetateanul si care se comporta ca pe mosia lor si denota o lipsa de cultura generala si de politete crasa. Asa incat ma intreb cam ce sefi sunt aceia care tolereaza astfel de specimene ? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: sunt la fel ca subalternii pe care ii "pastoresc". Mai era un caz prezentat acum cativa ani, in care s-a dat " o lovitura" chiar in sediul politiei si tin minte ca s-a furat atunci o suma importanta de bani, chiar salariile specimenelor de politisti.Asa ca ce sa ne mai miram. Era un rezultat previzibil... Si asa constatam zilnic ca politistii in loc sa ne apere de infractori coalizeaza cu acestia.
nin  | #40285
E de cascadorii risului! Apoi vedeti cu cita candoare incearca seful lor sa dreaga busuiocul. Ha Ha Ha Un subiect bun pentru un nou banc cu militieni
nin  | #40286
Sigur nici Boacna nici angajatii care au ridicat masinile nu vor divulga nimanui numerele de inmatriculare ale masinilor. Efectul? Vor mai fi ridicate de citeva ori de ceilalti muncitori ai firmei respective (poate chiar cu cei care fileaza in interior)
Bravo mai asteptam din astea.
Lallu  | #40287
Mie mi se pare ca ambele structuri au procedat corect, si si-au facut meseria lor corect! Aia de la DIICOT erau mult prea preocupati de perchezitiile lor ca sa mai stea sa se gandeasca la parcari interzise, ca totusi o parcare interzisa e de o gravitate, si traficul de droguri e ceva care depaseste de vreo 1000 de ori gravitatea unei parcari de orice fel, era normal sa se grabeasca acolo sa ii prinda pe aia si sa opreasca si ei masina unde apucau ..., iar politia rutiera si primaria foarte bine ca si-au facut treaba, mai ales ca n-au stiut ca erau masini de filaj!!
Te ia rasul cu voi, nu cu politia1  | #40288
Ma uit la unele comentarii care acuza politia ca a ridicat masinile ... sunteti intregi la minte? VOI NU CITITI CA HABAR NU AVEAU ALE CUI ERAU MASINILE SI CE ERA CU ELE? FITI CONVINSI CA DACA STIAU CA SUNT MASINI DE LA DIICOT SI SUNT NISTE PROCURORI IN MISIUNE ACOLO NU SE MAI ATINGEAU DE ELE, CA DOAR LUCREAZA IMPREUNA! Sunteti culmea!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2897 (s) | 22 queries | Mysql time :0.155662 (s)

loading...