News Flash:

Primaria adopta masuri drastice de paza la spital

19 Iulie 2004
729 Vizualizari | 0 Comentarii
•Serviciul de paza al Spitalului Municipal Pascani ar putea fi asigurat de gardieni publici, costurile fiind asigurate din bugetul local

Ultimul caz de agresiune la care au fost supusi medicii de la Spitalul Municipal Pascani a starnit atentia consilierilor locali, astfel incat la Primarie se vorbeste, din ce in ce mai mult, despre posibilitatea ca paza spitalului sa fie asigurata de catre municipalitate. Varianta cea mai probabila este aceea ca paza sa fie asigurata de gardienii publici, costurile urmand sa fie asigurate din bugetul local. "Aceasta idee ar putea fi pusa in practica prin hotarare a primarului, care, ulterior, sa fie aprobata de catre Consiliul Local. Din bugetul spitalului nu pot fi suportate cheltuielile pentru o firma specializata, intrucat legea nu permite cheltuirea unei sume mai mari decat suma salariilor paznicilor, adica aproximativ 30 milioane lei lunar. Din cate am discutat cu directorul spitalului, nici un ofertant nu a acceptat o suma de bani atat de mica. Discutiile privind acesta problema vor avea loc in sedinta lunara de Consiliu Local, programata pentru data de 30 iulie", a declarat Mircea Zuzan, secretarul Primariei Pascani si presedintele Consiliului de Administratie al Spitalului Municipal. Daca paza spitalului va fi asigurata de gardienii publici, se va renunta la posturile fixe de paza, urmand ca acestia sa patruleze prin institutie, aceasta varianta fiind agreata si de catre directorul general al spitalului, Costica Panzaru. "Solutia cea mai buna, astfel incat incidentele de acest gen sa nu se mai repete, este patrularea prin interiorul spitalului. Varianta cu posturile fixe este ineficienta, intrucat nu se poate interveni la timp in caz de nevoie", a afirmat Panzaru. Problema asigurarii pazei cu fonduri de la bugetul local va fi discutata in sedinta de consiliu si de catre consilierul Toader Burtila, presedintele comisiei juridice, care se ocupa si de ordinea publica. "Atata timp cat Primaria are in administrare spitalul, cred ca trebuie sa se ocupe si de paza lui. Acolo lucreaza oameni care vegheza la sanatatea pascanenilor si, de aceea, cred ca noi trebuie sa le asiguram siguranta si integritatea, in fata unor asemenea incidente", a spus Toader Burtila. Reamintim ca, pe 8 iulie, medicul pediatru Elena Vieru a fost agresata de catre Georgel Lupu, de 31 de ani, din comuna Valea Seaca. Acesta a patruns in interiorul spitalului si si-a luat la bataie sotia si copilul, pe acesta din urma intentionad chiar sa il omoare. Medicul pascanean a intervenit in favoarea victimelor, fapt care l-a infuriat peste masura pe agresor, care a lovit-o pe Elena Vieru cu pumnii. Cazurile de acest gen nu sunt, dupa cum au relatat reprezentantii spitalului, deloc rare, de multe ori degenerand in acte chiar mai violente.
(M.P.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1318 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019252 (s)

loading...