Actualitate

Primăria Beleţi-Negreşti din judeţul Argeş, incendiată. Primele verificări arată că focul a fost pus intenţionat – VIDEO

Publicat: 13 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Primăria Beleţi-Negreşti din judeţul Argeş incendiată. Primele verificări arată că focul a fost pus intenţionat - VIDEO
Pompierii argeșeni au transmis că focul de la Primăria Beleți - Negrești a fost pus intenționat

În noaptea de duminică spre luni, un nou incendiu a izbucnit în România. De această dată, flăcările au izbucnit la sediul Primăriei Beleți – Negreşti din judeţul Argeş.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş prezenţi la fata loculu susţin, potrivit primelor verificări, faptul că focul ar fi fost pus intenţionat.

Incendiu în judeţul Argeş. Primăria Beleți – Negreşti a fost incendiată intenţionat

Izbucnirea incendiului a fost anunţat în jurul orei 03.00, iar la faţa locului au intervenit de urgenţă mai multe autospeciale de stingere cu apa şi spumă. Când au ajuns pompierii argeşeni ardeau sediul primăriei şi două anexe ale acesteia.

„Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri. Nu au fost victime. În interiorul construcţiilor au ars şi documente. La locul evenimentului este şi conducerea ISU Argeş, iar intervenţia este coordonată de către inspectorul-şef”, au anunţat reprezentanţii ISU Argeş.

Potrivit sursei citate, la acel moment exista riscul ca flăcările să se propage şi la celelalte încăperi şi vecinătăţi, însă forţele de intervenţie au împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea focarelor.

La misiune au participat nu mai puţin de şase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă. De precizat faptul că alimentarea cu apă s-a făcut în navetă de la un hidrant care se află la câţiva kilometri distanţă.

„Cauză probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere”, precizează ISU Argeş.

Tot mai multe incendii înregistrate în ultimele 24 de ore. Ultimul, la Iași

Tot mai multe incendii se înregistrează în România, în ultima perioadă. Ieri, 12 decembrie 2021, în judeţul Iaşi a izbucnit un incendiu care s-a soldat cu un deces. Evenimentul nefericit s-a produs în localitatea Sprânceana, comună Erbiceni, judeţul Iaşi.

Ioan Iov, în vârstă de 41 de ani, cunoscut ca fiind un consumator de băuturi alcoolice a adormit cu ţigara în mână. De la scrum s-au aprins diferite obiecte din bucătăria în care locuia. Fumul a început să iasă pe fereastră, iar ginerele care locuia în aceeaşi curte a văzut şi a alertat pompierii prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului s-au deplasat şi au stins incendiul. Din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor făcute de medici.

„A fost un incendiu în satul Sprânceana, comună Erbiceni din judeţul Iași unde o persoană a fost surprinsă ininterior. Vorbim despre un bărbat în vârstă de 1 de ani care a fost găsit de echipajul de Terapie Intensivă Mutiplă (TIM) în stop cardiorespirator. Avea asistolie cu intoxicație cu monoxid și arsuri minime. Din păcate, victima nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare și s-a declarat decesul”, a menţionat prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.

De asemenea, astăzi, 13 decembrie 2021, în localitatea Sirețel a fost înregistrat un incendiu.

 

 

Adauga un comentariu