Eveniment-Social

Primaria da bani familiilor din blocul groazei

Publicat: 02 aug. 2016
1

Explozia de luni seara din strada Th. Vascauteanu, in urma careia doua persoane au decedat, iar alte 11 au fost ranite, i-a facut pe sefii administratiei locale sa ia o serie de masuri de urgenta pentru sprijinirea locatarilor blocului afectat.

„Astfel, imediat dupa producerea accidentului, li s-a oferit acestora posibilitatea cazarii în cadrul caminului liceului I. C. Stefanescu. Deocamdata, nici unul dintre locatarii cladirii nu a solicitat mutarea în caminul respectiv, ramânând peste noapte la apartinatori. De asemenea, în cursul zilei de marti, 2 august 2016, locatarilor din blocul C2 li s-a oferit sprijin constând în pachete cu alimente. În urma unei anchete sociale efectuate în regim de urgenta, municipalitea ieseana va aloca suma de 3.000 de lei fiecarei familii din blocul afectat de deflagratie. Dupa efectuarea controlului si prelevarea probelor specifice de catre serviciul criminalistic, fortele de interventie din cadrul I.S.U.J Iasi si ale serviciilor de interventie din cadrul Primariei municipiului Iasi vor începe aplicarea normelor de siguranta minimale pentru protectia structurii de rezistenta a imobilului si prevenirea unui eventual colaps structural, precum si dezafectarea elementelor nestructurale instabile cu risc maxim de prabusire”, au aratat reprezentantii municipalitatii.

Acestia au aratat ca la locul exploziei vor fi luate masuri suplimentare de siguranta. „În urma notei de constatare încheiate de catre Inspectoratul de Stat în Constructii, Primaria municipiului Iasi va proceda de urgenta la semnalizarea vizibila pe timp de zi si de noapte si interzicerea circulatiei pietonale în zona perimetrala a cladirii si va emite autorizatia de construire în regim de urgenta pentru efectuarea lucrarilor de sprijiniri, demolari partiale, consolidari. Primaria municipiului Iasi, prin institutiile din subordine, va oferi în continuare întreg sprijinul necesar persoanelor afectate de tragedia de luni seara, aplicând toate masurile solicitate de catre organismele specializate”, au mai spus cei de la Primarie.





Adauga un comentariu