Titlurile zilei

Primăria Iași a autorizat un bloc cu 8 etaje într-o zonă sufocată de proiecte imobiliare. Doi afaceriști italieni, Michael Brunner și Stefan Schorn, vor să dea lovitura în zona Cimitirului Evreiesc! Va ieși mare scandal – FOTO

Publicat: 10 iul. 2020
Italienii fac investiții în Cimitirul Evreiesc, după ce au primit autorizația de construire de la Primăria Iași într-o zonă sufocată de proiecte imobiliare.
Primăria Iași a autorizat un bloc cu 8 etaje într-o zonă sufocată de proiecte imobiliare.

Primăria Iași a autorizat un bloc cu 8 etaje într-o zonă sufocată de proiecte imobiliare. Italienii fac investiții în Cimitirul Evreiesc. Michael Brunner și Stefan Schorn au primit autorizație pentru construirea unui bloc cu 8 etaje. Zona va fi sufocată de numărul mare de mașini. Au vrut să vândă terenul de pe strada Iancu Flondor, dar potențialul cumpărător a renunțat la înțelegere în urmă cu două luni. Proiectul prevede 122 locuri de parcare

Un nou scandal zguduie zona din jurul Cimitirului Evreiesc după ce Primăria Iași a autorizat un bloc cu 8 etaje într-o zonă sufocată de proiecte imobiliare. Luna trecută, Primăria Iași a emis o autorizație de construire pe numele societății KPD Comercial SRL, deținută de doi italieni: Michael Brunner și Stefan Schorn. Imobilul cu regimul de înălțime D+P+8E urmează să fie construit pe o suprafață de teren de 3.477 mettri pătrați, situată pe strada Iancu Flondor 2B, în apropierea școlii Paradis.

„Chiar dacă a primit autorizație, mai trebuie stabilite detaliile de execuție. Acolo sunt destule probleme, este o zonă de versanți. Trebuie investiții masive în piloți forați”, au precizat specialiști din zona imobiliară.

În zona menționată sunt construite multe case. Proiectul va provoca disconfort proprietarilor de locuințe. Cei doi italieni au operat afaceri la Iași printr-un mandatar. Societatea KPD Comercial SRL, cu obiect de activitate „cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii”. Terenul din Iancu Flondor a fost cumpărat în 2006, o parcelă fiind achiziționată de la societatea Relians Corp SRL.

Primăria Iași nu a luat în calcul cum se va desfășura circulația rutieră

Conform autorizației de construire, blocul de locuințe colective va avea 122 de apartamente. Proiectul prevede 57 apartamente cu o cameră, 36 apartamente cu 2 camere, 21 apartamente cu 3 camere și 8 apartamente cu 4 camere. Procentul de ocupare a terenului este de 44,52 la sută, iar suprafața utilă a imobilului va fi de 11.370 metri pătrați. Înălțimea maximă admisă a blocului va fi de 28,25 metri. Clădirea va beneficia de 122 locuri de parcare. În aceste condiții, creșterea numărul de autovehicule în zonă va sufoca căile de acces spre și dinspre șoseaua Păcurari.

„Se vor respecta toate condițiile din certificatul de urbanism, studiile și avizele obținute precum și documentația tehnică vizată spre neschimbare; nu se va obstrucționa circulația publică din zonă; organizarea de șantier se va realiza doar în incintă; în cadrul șantierului este obligatorie folosirea unei rampe de spălare a anvelopelor la ieșirea din șantier precum și acoperirea cu prelate a utilajelor pentru transportul materialelor de construcții”, se arată în autorizația de construire.

Italienii au scos la vânzare proiectul imobiliar, dar dezvoltatorii au renunțat la înțelegere pe ultima sută de metri

Italienii fac investiții în Cimitirul Evreiesc, dar la un moment dat au vrut să vândă proiectul după ce au obținut aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Prețul de vânzare era de 869.360 euro. Așadar un metru pătrat de teren era tranzacționat cu 250 euro. La un moment dat, era cât pe ce ca terenul să fie vândut către societatea Fiald Imobiliare SRL. S-a semnat chiar și un antecontract. Însă, în urmă cu două luni, înțelegerea a picat și antecontractul a fost anulat. Fiald Imobiliare SRL, cu sediul social în Bacău, a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare în Iași. Unul dintre ele este identificat chiar în zona Cimitirului Evreiesc în cartierul Colina Însorită. De aici și interesul inițial pentru terenul italienilor. Societatea băcăuană este deținută de către Laurențiu Ficău. În 2019, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 42,2 milioane lei, profit de 6,9 milioane lei, datorii de 31,3 milioane lei, cu un număr de 135 angajați.

Alt proiect din Cimitirul Evreiesc este contestat de proprietarii nemulțumiți că drumurile vor fi supraaglomerate

Un alt proiect din Cimitirul Evreiesc este contestat de proprietarii nemulțumiți că drumurile vor fi supraaglomerate. Dezvoltatorul imobiliar Larisa Iacob, în vârstă de 35 ani, a inițiat un proiect imobiliar de proporții, în preajma cimitirului Evreiesc, pe strada Viticultori. Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) a fost întocmit prin societatea Kiaf Invest SRL, deținută de Larisa Iacob și Raluca Tudose, în vârstă de 42 ani. Noul cartier de locuințe colective va fi dezbătut la sediul Primăriei Iași pe data de 13.07.2020. Pe o suprafață de teren de 21.100 metri pătrați, urmează să fie construite 21 de locuințe colective cu regimul de înălțime D+P+2E și P+2E. În total vor fi amenajate 260 de apartamente cu 1, 2 sau 3 camere. Cartierul va beneficia de 259 locuri de parcare amenajate pe teren proprietate. La prețul zonei, un metru pătrat de teren costă între 50 și 100 euro. Vecinii contestă proiectul din cauză că numărul mare de mașini va aglomera zona.





Comentarii
  • Pai ce nu intelegeti ca toate aceste proiecte inghesuite sunt aprobate si promovate pe principiul actelor de coruptie?! Iar tot ce e strain, italieni, moldoveni, rusi, etc, jadani, baga bani murdari in aceste constructii imobiliare pt ai spala. In concluzie, autoritatile statului, foarte bine ghiftuite cu bani publici, salarii foarte mari, Dorm! unde e DNA? unde e DICOT?

  • zona „sufocata”vad ca este pustie,poate o fi „sufocata”pe hartie,cu proiecte care au sau nu autorizarie de constructie??!!

Adauga un comentariu