Economic Local

Primăria Iași are nevoie de asistență tehnică pentru zona de agrement C.A. Rosetti! Contractul de modernizare a fost semnat deja

Publicat: 02 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Primăria Iași are nevoie de asistență tehnică pentru zona de agrement C.A. Rosetti Contractul de modernizare a fost semnat deja
Primăria Iași are nevoie de asistență tehnică pentru zona de agrement C.A. Rosetti

Primăria Iași are nevoie de asistență tehnică pentru zona de agrement C.A. Rosetti. Asistența va fi asigurată pe o perioadă de 24 luni, cât durează lucrările de modernizare. Contractul de lucrări a fost câștigat de către societatea de construcții Con Ted Company SRL

Primăria Iași are nevoie de asistență tehnică pentru zona de agrement C.A. Rosetti. Pe data de 14.07.2020 este programată licitația pentru achiziția serviciilor necesare pentru realizarea lucrărilor de modernizare. Contractul are o valoare estimată de 79.634 lei, fără TVA. Asistența tehnică va fi asigurată pe o perioadă de 25 luni, cât durează lucrările de modernizare.

„Pentru asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor de construcții, prestatorul de servicii de asistență tehnică din partea proiectantului va sta la dispoziția investitorului pe tot parcursul lucrărilor, vor fi prezenți pe șantier, la punctul de lucru, ori de câte ori este nevoie, la solicitarea beneficiarului, pe toată perioada execuției investiției, cu respectarea legislației în vigoare. Orice neconformitate legată de adaptare la teren a proiectului va fi adusă la cunoștința autorității contractante, în termen de maximum 3 zile de la sesizarea acesteia”, se arată în caietul de sarcini.

Primăria Iași are nevoie de asistență tehnică, după semnarea contractului de 1,5 milioane euro

Recent, Primăria Iași a semnat contractul pentru modernizarea zonei de agrement C.A. Rosetti. Căștigătorul licitației a fost desemnată societatea Con Ted Company SRL, controlată de omul de afaceri Cornel Brânză. Suprafața de teren studiată este de 17.912 metri pătrați. Accesul în zonă se va realiza prin străzile Albineț, Brândușa și C.A. Rosetti. Zona va beneficia de o grădină de acces, locuri de joacă, zonă de recuperare și fitness, zonă de relaxare pe gazon – meditație, yoga, zonă de jocuri statice pasive, teren de mini-golf, zonă Parkour, skate, patinoar, tiroliană etc. Muncipalitatea a emis ordinul de începere a lucrărilor.

Pe lângă contractele cu Primăria Iași, Cornel Brânză atacă și alte lucrări de infrastructură din județ

Pe lângă contractul de modernizare a zonei C.A Rosetti, Con Ted Company SRL a participat și la o licitație organizată de Primăria comunei Miroslovești. Este vorba de asfaltarea unui număr de 18 drumuri comunale. Valoarea investiției este de 11.312.680 lei, fără TVA, peste 2 milioane euro. Au mai depus oferte asocierile de firme Construcții Gabap SRL – Proiect Group SRL și Danlin XXL SRL – Geo Mike SRL. Ofertele au intrat în etapa de evaluare. „Drumurile propuse pentru modernizare au, în prezent, o structură rutieră suplă alcătuită din straturi asfaltice așezate pe fundație din materiale granulare. Structura rutieră prezintă diverse tipuri de degradări, gropi, făgașe, fisuri, suprafețe faianțate, astfel încât circulația se desfășoară cu dificultate în special pe timp nefavorabil”, este descrierea situației actuale. Primăria Iași a lansat alte licitații privind asigurarea serviciilor de asistență tehnică pentru alte proiecte.

Adauga un comentariu