Economic Local

Primăria Miroslava modernizează un drum comunal cu 1 milion de euro. Se face legătura cu Parcul Industrial

Publicat: 01 mai 2021
Sediul Primăriei Miroslava, din Iași
Primăria Miroslava asigură accesul în parcurile industriale din localitate

Drumul care asigură accesul spre parcurile industriale din comuna Miroslava, județul Iași, vor fi asfaltate. Un singur kilometru va costa peste 1 milion de euro. O procedură similară a fost lansată pentru modernizarea arterelor din incinta parcurilor industriale

Primăria comunei Miroslava, județul Iași, anunță noi achiziții. Pe data de 17.05.2021, autoritatea contractantă organizează o licitație privind furnizarea lucrărilor de execuție pentru modernizarea și reabilitarea drumului comunal DC25. Valoarea estimată a lucrărilor este de 5,6 milioane lei, puțin peste 1 milion de euro.

„Lucrările se întrerup pe vânt puternic sau ploaie și se reiau numai după uscarea stratului suport, așternerea mixturilor asfaltice se efectuează numai mecanizat, cu repartizatoare prevăzute cu sistem încălzit de nivelare automat care asigură o precompactare. Mixtura asfaltică trebuie așternută continuu, în grosime constantă, pe fiecare strat și pe toată lungimea unei benzi programată a se executa în ziua respectivă. În cazul unor întreruperi accidentale care conduc la scăderea temperaturii mixturii rămase necompactate va fi îndepărtată”, se arată în caietul de sarcini.

Comisia de evaluare va alege oferta depusă cu prețul cel mai mic. În comuna Miroslava a anunțat investiții și fiul magnatului Silviu Prigoană.

Lucrările trebuie realizate în termen de 12 luni de la semnarea contractului

Primăria Miroslava intenționează să modernizeze un tronson de drum cu o lungime de 1,1 kilometri.

„Se vor executa lucrări de modernizare drumuri cu îmbrăcăminte din betonasfalt, lucrări pentru scurgerea apelor-canal betonat, podețe tip P2, podețe tubulare corugate Di 10.000 mm, lucrări de siguranță a circulației și semnalizare rutieră (parapeți tip semigreu, marcaje rutiere, indicatoare rutiere). Segmentul de drum propus modernizării va asigura accesul la societățile din Parcul Industrial Miroslava II. Accesul la obiectivul de investiții se face din Rond Delphi – Centura Iași – E58”, se mai arată în documentația procedurii.

Primăria Miroslava asfaltează și drumurile din incinta Parcului Industrial

Recent, a fost lansată procedura pentru modernizarea arterelor situate în incinta Parcului Industrial Miroslava. Estimarea bugetară a licitației este de 8.370.367 lei, fără TVA, adică 1.750.000 euro. La procedură au fost depuse nu mai puțin de 6 oferte din partea societăților Danlin XXL, Mecon Iași SRL, Enviro Construct SRL, Eky-Sam SRL, CTT Construcții Safe SRL, asocierea Casrep SRL – Lucimar SRL – Bauer One SRL. Ofertele au intrat în etapa de evaluare. Firma câștigătoare trebuie să realizeze lucrările în termen de 6 luni de la semnarea contractului. Drumurile vizate sunt împărțite în 8 tronsoane, cu o lungime totală de 3,4 kilometri.

„Contractul de lucrări intră în vigoare la data semnării lui de către părți și este valabil până la îndeplinirea integral și corespunzătoare a obligațiilor de către ambele părți, iar contractul operează valabil între părți, potrivit legii, ofertei și documentației de atribuire de la data intrării sale în vigoare și până la epuizarea convențională sau legală a oricărui efect pe care îl produce. Garanția solicitată pentru lucrare este de minimum 5 ani începând cu ziua următoare semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor”, sunt condițiile impuse de autoritatea contractantă.





Adauga un comentariu