News Flash:

Primaria suplimenteaza fondurile alocate invatamantului

4 Martie 2005
466 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aproximativ 13,3 miliarde lei vor fi luate din fondul de rezerva pentru suplimentarea fondurilor pentru invatamant, sanatate si participarea la Tehnopolis Executivul primariei va cere consilierilor locali in sedinta de pe 7 martie aprobarea primei modificari a bugetului local al municipiului pentru anul 2005. Din fondul de rezerva, in suma totala de 140 de miliarde lei, aproximativ 13 miliarde de lei vor fi folosite pentru suplimentarea fondurilor alocate invatamantului, sanatate si majorarea capitalului social la SC Tehnopolis SRL. Dupa o luna de la aprobarea bugetului local, municipalitatea a fost invadata de adrese de la unitati din subordine prin care se solicita acordarea unor fonduri suplimentare. Ca intotdeauna, institutiile din invatamant au constatat ca nu ajung sumele rezervate initial de bugetul local. Pentru cheltuielile materiale in acest sector vor fi acordate 7,1 miliarde lei, iar pentru cele de capital 2,7 miliarde lei. In general, scolile au cerut primariei sume de bani pentru plata utilitatilor si cumpararea de materiale necesare (solutii pentru curatenie, birotica, prestari servicii etc.). In domeniul sanatatii, bugetul local va atribui din fondul de rezerva 477 milioane lei. De fapt, acesti bani sunt pentru completari la plata salariilor si a premiilor anuale pentru personalul de la Directia Crese, preluata de bugetul local. In modificarea propusa consilierilor, se doreste acordarea de fonduri pentru suplimentarea capitalului social la SC Tehnopolis SRL, unde Consiliul Local este asociat cu Consiliul Judetean. In acest scop, primaria va lua din fondul de rezerva aproape 3 miliarde de lei. Pentru modificarile bugetare in primele 6 luni ale anului, Directia Economica si de Finante Publice Locale este obligata sa foloseasca fondul de rezerva, transferarea unor sume de la un capitol la altul fiind reglementata numai prin rectificari bugetare care sunt permise numai dupa luna iulie. (L.S.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3715 (s) | 22 queries | Mysql time :0.261602 (s)