Economic Local

Primăria Valea Lupului nu găsește firme care să construiască o grădiniță! Licitația de 400.000 euro este reluată la mijlocul lunii iunie

Publicat: 26 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Primăria Valea Lupului nu găsește firme care să construiască o grădiniță Licitația de 400.000 euro este reluată la mijlocul lunii iunie
Șefii din Primăria Valea Lupului speră ca de data asta să încheie contractul pentru construcția unei grădinițe

Primăria Valea Lupului reia licitația pentru construirea unei grădinițe în comună. La primele proceduri nu s-au prezentat ofertanți. Contractul de 400.000 euro va fi pus la bătaie pe data de 15 iunie. „Nu se vor admite întreruperi nejustificate ale perioadei de execuție a lucrărilor, ofertantul are obligația ca la elaborarea ofertei să țină cont de perioadele în care condițiile climatice sunt nefavorabile execuției lucrărilor de construcție, pentru a se evita depășiri ale termenelor ofertate și plata unor penalizări în conformitate cu prevederile contractuale”, sunt condițiile impuse de Primărie

Primăria Valea Lupului nu găsește firme care să construiască o grădiniță în localitate. În trecut au fost organizate mai multe proceduri, dar nu s-au prezentat ofertanți. Astfel, pe data de 15 iunie, va fi reluată licitația. Valoarea investiției este de 1.743.861 lei, fără TVA, aproape 400.000 euro. Suprafața construită a noii clădirii va fi de 783 metri pătrați. Lucrarea trebuie executată în termen de 12 luni de la semnarea contractului. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare.

Primăria Valea Lupului cere constructorilor să respecte termenele de execuție a grădiniței

În momentul întocmirii ofertei, firmele participante la licitație trebuie să țină cont de anotimpul în care se va derula contractul.

„Nu se vor admite întreruperi nejustificate ale perioadei de execuție a lucrărilor, ofertantul are obligația ca la elaborarea ofertei să țină cont de perioadele în care condițiile climatice sunt nefavorabile execuției lucrărilor de construcție, pentru a se evita depășiri ale termenelor ofertate și plata unor penalizări în conformitate cu prevederile contractuale. Executantul va utiliza, în execuția lucrărilor, numai produsele și procedeele prevăzute în certificate. Executantul va respecta toate prevederile în vigoare pentru realizarea nivelului de calitate prevăzut prin lege, orice referire în cadrul ofertei tehnice la standarde și normative care nu mai sunt în vigoare va duce la descalificarea ofertei”, se arată în caietul de sarcini.

Primăria Iași a reușit să semneze contractul pentru o grădiniță finanțată din bani europeni

Recent, Primăria Iași a încheiat un contract pentru construirea unei grădinițe în Bucium. De lucrare se va ocupa Alconf SRL, care a depus o ofertă de 850.000 euro, fără TVA. Societatea este controlată de asociații Georgeta Bugeac și Anca Monica Vânătoru. În 2018, cifra de afaceri a firmei a fost de 3,6 milioane lei, profit de 47.663 lei, cu un număr de 18 angajați. Lucrările sunt finanțate printr-un program european. Proiectul trebuie implementat în termen de 36 luni. Suprafața utilă a clădirii va fi de 706 metri pătrați. Grădinița va avea program prelungit.

„Obiectivul general al proiectului este reprezentat de construirea și dotarea unei grădinițe cu 9 săli de grupă, cu un regim de înălțime parter+etaj și un funcțional coerent, adaptat standardelor actuale de sănătate publică, siguranță la incendiu, siguranță în exploatare, situată în stradela Bârnova (zona Bucium)”, au transmis reprezentanții municipalității

Adauga un comentariu