News Flash:

Primarul care a ingropat Biserica - FOTO, VIDEO

12 Ianuarie 2011
11655 Vizualizari | 50 Comentarii
Vasile Rusu primar comuna Ioan Neculce
• Apele de pe versanti au inundat casa parohiala a bisericii din Prigoreni deoarece primarul comunei Ion Neculce nu a vrut sa curete un sant de scurgere colmatat • "De 10 ani ne rugam de primar sa aduca un utilaj pentru a curata acest canal de scurgere, dar suntem refuzati. Apa inunda casa parohiala si din acest motiv s-a lasat, s-a crapat si sta sa se darame. In subsolul casei parohiale apa este de un metru si jumatate", a spus Dumitru Lazarica, baiatul preotului din satul Prigoreni • Asta in conditiile in care din banii Uniunii Europene Primaria Ion Neculce a cumparat un buldoexcavator, utilaj care putea decolmata santul intr-o zi • Dar, in loc sa fie utilizat pentru lucrari publice, utilajul este folosit gratis, in interes personal, de sustinatori ai primarului Vasile Rusu

Prostie sau rea-vointa? Casa parohiala din satul Prigoreni, comuna Ion Neculce, a fost inundata si este gata sa se darame din cauza infiltratiilor de apa deoarece primarul Vasile Rusu refuza de mai bine de 10 ani sa curete un canal de scurgere colmatat. Acesta a fost amenajat din dale de beton si din piatra pe vremea regimului comunist pentru ca un parau care traverseaza satul Prigoreni sa nu inunde locuintele pe timp de ploaie sau cand se topesc zapezile. Paraul are un debit mare deoarece colecteaza apa de pe mai multi versanti de pe dealurile care inconjoara orasul Targu Frumos.
Atunci cand debitul paraului creste, din cauza depunerii malului pe dalele de beton, apa iese din matca si inunda drumul si casele din zona. In momentul construirii casei parohiale din Prigoreni, comunistii au facut in imprejurimi mai multe drenuri de colectare a apei. Sistemul a fost conceput astfel incat dupa ce apa din drenuri e colectata, sa fie dirijata catre canalul de beton. Dar cum canalul este infundat, apa migreaza de ani de zile catre subsolul casei parohiale. Si incet, incet apa care se infiltreaza anual afecteaza serios structura de rezistenta a cladirii, o casa cu doua etaje cu structura de beton si pereti din caramida. "De 10 ani ne rugam de primar sa aduca un utilaj pentru a curata acest canal de scurgere, dar suntem refuzati. Apa inunda casa parohiala si din acest motiv s-a lasat, s-a crapat si sta sa se darame. In subsolul casei parohiale apa este de un metru si jumatate", a spus Dumitru Lazarica, baiatul preotului din satul Prigoreni.

Revoltator

Daca vroia, primarul comunei Ion Neculce putea sa rezolve problema in maximum jumatate de ora. Recent, pentru comuna Ion Neculce, Uniunea Europeana a aprobat un proiect in valoare de 2,5 milioane de euro care prevede printre altele si achizitionarea unui utilaj, adica a unui buldoexcavator. Cu acesta Primaria Ion Neculce putea sa curete canalul de scurgere lung de cativa zeci de metri intr-o zi. Nu are nici o scuza. Nu poate sa spuna ca nu are fonduri pentru achizitionarea carburantilor. Primaria Ion Neculce colecteaza anual din impozite venituri proprii la bugetul local de pana la 50 miliarde lei vechi. Asta in conditiile in care alte primarii au venituri proprii de maxim 1 miliard. Dar fiica primarului si sotia acestuia, ambele angajate la Primaria Ion Neculce, au incasat salarii de peste 100 milioane lei vechi pe luna. Probabil, asa se cheltuie banii primariei de nu mai ajung si pentru motorina. In plus, jurnalistii cotidianului BUNå ZIUA IASI au aflat ca buldoexcavatorul este folosit gratis de cei care l-au sustinut in campania electorala pe primarul Vasile Rusu. Utilajul trebuie folosit numai pentru lucrari de interes public, cel putin asa prevede proiectul aprobat de Uniunea Europeana prin Masura 3.22 - Dezvoltarea Infrastructurii si Conservarea Traditiei in mediul rural. "Va rog sa ma credeti ca nu este vorba de rea-credinta. Am inceput decolmatarea santului de scurgere. Dar am inceput de la vale la deal, ca asa este normal. Aveti cuvantul meu ca in cateva zile rezolv problema", a declarat primarul Vasile Rusu.
Reamintim ca, recent, primarul Vasile Rusu si alti functionari din Primaria Ion Neculce au fost condamnati la inchisoare de magistratii Judecatoriei Pascani deoarece au falsificat niste documente pentru a scoate un teren din domeniul public astfel incat sa poata fi vandut preotului din comuna. "Condamna inculpatul Vasile Rusu la 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, 8 luni de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual, 6 luni de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals si si 3 luni de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals. In temeiul art. 34 litera B Cod Penal aplica inculpatului pedeapsa rezultanta de 1 an si 6 luni de inchisoare", se arata in sentinta data de judecatori pe 13 septembrie 2010. De asemenea, prefectul judetului Iasi a depus plangere penala la DNA deoarece primarul Vasile Rusu si viceprimarul Neculai Musat au incasat subventii europene de peste 5 miliarde lei pentru pasunea comunala si au bagat banii in buzunar in loc sa cheltuie fondurile pentru realizarea lucrarilor agricole de intretinere prevazute de lege.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Galerie Video


casa parohiala revoltator
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (50)

unu'  | #139544
Domnilor verificati contractele facute cu firmele de casa a caftitorului din Tomesti
un cetatean  | #139571
Din cite il cunosc eu pe Dionisie este un baiat respectos ,este student la adoua faculate si master, este o capacitate de a gindi nu cred ca dionisie este un baiat rau ii apreciez gandirea si caracterul tare...bravo dionisie. Recunoasteti ca acesta canalizare este plina cu gunoaie si nu a fost curatata niciodata .Domnule primar apreciez articolul si faceti-va treaba .
nanistefan  | #139576
Deontologia meseriei de reporter obliga la investigarea cazului in toate aspectele sale si astfel s-ar fi consemnat nelegalitatea eliberarii autorizarii de costruire a casei parohiale, precum si al modului precar de intretinere a cladirii de la construire si pana in prezent!
Reporterul prezinta o situatie a casei parohiale si isi intituleaza articolul cu referire la biserica ! Avem nevoie de reportaje intocmite de profesionisti ! S-a verificat daca autorizatia de construire a fost emisa pentru casa parohiala, sau pentru un particular, intamplator preot ? Terenul era perimetru construibil la data emiterii autorizatiei ?
afirm dar nu cunosc  | #139609
Multumim ...comentariu lui Ion Lita este scris de tine Petronela Rusu numai tu poti avea un asemenea caracter si vocabular la scoala nu prea ai mers ca ai pascut caprele la Boureni...si am mai auzit ca mai vrei sa fii si primarita , parca semeni cu Vadim Tudor si vocabularul lui Gigi Becali invata sa fii mai ordonata prin gandire


Apreciez politica bunului simt si omul cu diplomatie
fara numar  | #139612
asa un lider de comuna ce se presteeza a fi un mare credindicios ,sincer ma lasa rece mai degraba si\ar face repejor bagajul ca de nu s\ar putea sa ramana in fundul gol si nu datorita lui ci doar a altor specimene din a lui mosie AFARA CU NEAMURILE SI RUBEDENIILE LOR ! RUSINE MARLANILOR , ghertoilor
buna ziua  | #139614
CUM SA MAI PLATESTI INPOZITE LA PRIMARIA ION NECULCE...DACA O LEAFA DIN PRIMARIA ION NECULCE DEPASESTE O LEAFA UNUI MINISTRU SAI DEPUTAT....12900 LEI RAMONA RUSU


DACA NOI NU AM PLATI IMPOZITELE NICI EI NU AR LUA SALARI ASA MARI...URMARIM FALIMENTUL
Palimaru' ...  | #139616
Bravo Ion Lita ! Toti popii sint inculti, obraznici si profitori. N-au niciun Dumnezeu . Au declarat la fisc tot ce-au strins de la prostime cu ocazia Craciunului si a Bobotezii ? Sigur ca nu !
Bravo primarului si sa fie ferm in continuare !
afirm dar nu cunosc  | #139617
Palimarul=Petronela Rusu obraznicatura mica...
afirm dar nu cunosc  | #139619
UN ENORIAS=PETRONELA RUSU IARASI TU OBRAZNICATURA MICA VB....?
afirm.... si cunosc:)  | #139630
Ce familie reusita..... primar penal, nevasta penala, rude penale... se pare ca nici Dumnezeu nu-i prea ajuta.... ce-i drept, cu Platon de la DSV a reusit, de acum sa vezi cumnata Doina Amarandei (fosta Valeanu), mare pretena cu dealde Buliga si altii, ce deconturi de zeci de miliarde o sa umfle.... saracu' Roatis de la ANSVSA, o sa aiba atatea "sponsorizari" ca o sa ramana presedinte pe viata.... mai ales ca si actualul lui sef de partid de la UNPR nu se da in laturi de la prea multe, cum spunea Basescu candva:))))
Un enorias2  | #139664
rusine de ce stergeti comentariile?nu sunt petronela rusu!nu am stat cu primarul sa vad daca fura sau nu,asta drept nu ma intereseaza!dar popa si ficeorasu sunt ultimi oameni care au dreptul sa comenteze ceva!
parinte lazarica era o manea cu ,,barna din ochi" sau era ceva din biblie?oricum lumea stie cine esti!nu vezi ca babele cand te vad se ascund dupa copaci ca sa nu le mai ceri cate ceva. de dionisie ce sa mai vorbim omul are un singur neuron!cu ce drept vorbeste el?are domicilul cumva pe ion neculce?a...e baiatul usor handicapat a popei! sper sa nu al stergeti.
un preot  | #139669
domnule primar va rugam sa solicitati un control de la mitropolie pentru a se face odata ordine cu acest preot si fiul lui
un cetatian din prigoreni  | #139671
domnule ziarist ce vrea popa lazarica sai stearga primarul hlibul de pe usile casei este un ninorocit atit el cit si handicapatul de fiusu care fura carnea de porc de la enuriasi sis lasa haina ce sa mai vorbim acest dionisie lasa de dorit luati relati de la patintele protopop ce mesaje ii trimite
pentru afirm---si cunosc  | #139675
BRAVO BRAVO BRAVO BRAVO DOCTORITEI AMARANDEI MURITI DE PROSTI SI DE GRIJA ALTORA VOI COMENTATI SI EA FACE AVERE BROVO DOAMNA DOCTOR TINETIO TOT ASA PROSTI LATRA CARAVANA TRECE
Carmen  | #139691
Sunt o enoriasa din Tg.Frumos.Il cunosc pe Parintele Lazarica si pe doamna preoteasa, sunt niste oameni deosebiti, cu bun simt si credinciosi.Tot ceea ce se intampla acum este doar o razbunare a primarului Rusu.Acest om si cu nevasta lui sunt niste oameni lipsiti de scrupule,incat si-au permis sa-l incuie pe parinte in biserica intr-o duminica dupa terminarea slujbei, sehestrandu-l.La aceasta scena au fost martori si enoriasii din sat care pot afirma acest lucru.De acest lucru ce mai ziceti dragi ziaristi?Parintele este un om deosebit si nu a despus plangere la politie,insa Dumnezeu intarzie dar nu uita.Si iata ca nu a trecut mult timp de atunci si iata cate s-au scos la iveala despre acest vestit primar si sotia lui,care tin prima pagina a ziarelor.Sa va fie rusine celor care aveti curajul sa vorbiti de rau un preot,care este slujitorul lui Dumnezeu si va poarta pacatele!Cine il cunoaste pe acest preot cu siguranta nu va baga in seama aceste comentarii defaimatoare!
afirm .. .dar si cunosc  | #139704
Il cunosc prea bine pe Dionisie Lazarica si nu el a furat carne de porc ci alt baiat de preot a furat gaini, spalieri , pavele, porti,betoniere si mai grav a si violat o minora din Razboieni.
Deci fiecare mai devreme sau mai tirziu va raspunde pentru faptele sale.
Ciprian  | #139737
Din cite il cunosc eu pe Dionisie este un baiat respectos ,este student la adoua faculate si master, este o capacitate de a gindi nu cred ca dionisie este un baiat rau ii apreciez gandirea si caracterul tare...bravo dionisie. Recunoasteti ca acesta canalizare este plina cu gunoaie si nu a fost curatata niciodata .Domnule primar apreciez articolul si faceti-va treaba .
hgvlad  | #139745
Deci nu e biserica, e casa parohiala adica cassa in care locuieste popa. Titlu induce in eroare, halal jurnalism. Popa sa puna mana pe lopata si sa-si curete santul. Sa nu uite dom Lazarica ca in 10 ani s-a tras si canalizare , s-a pus si asfalt si gaze in mai toate satele din comuna Ion Neculce. Cine-i lenesu si rau intentionatul aici? Omul lui dumnezeu :).
Doamne ce am facut eu tie...?  | #139749
Ce familie reusita..... primar penal, nevasta penala, rude penale... se pare ca nici Dumnezeu nu-i prea ajuta.... ce-i drept....adevarul doare...cind furi nu te doar dar cind scrie presa istorie despre tine te doare...? normal si firesc....Doamne ajuta pace liniste in visele si sufletele lor.
Diana B  | #139755
Petrecandu-mi vacantele in satul Prigoreni,la bunici,impreuna cu copiii Pr. Lazarica, implicit, ii cunosc fb si familia. Imi pare foarte rau ca Pr. Lazarica, care este un om deosebit si care a oferit o educatie aparte celor 3 copii,( Ana-Maria-duble studii masterale, Dionisie-daca ar avea un singur neuron nu a fi student la master si a doua facultate si Stefana-studenta la master si foarte ambitioasa)este victima unor actiuni administrative partinitoare din partea primarului V. Rusu. Imi amintesc ca, in timpul vacantelor, mereu il vedeam pe parintele curatand santul cel mic din fata fantanii,pt ca acela se poate curata cu lopata Dl Hgvlad, dar, curatarea paraului paralel cu asfaltul, unde asa cum reiese si din filmulet sunt acumulate tone de deseuri si reprezinta un adevarat focar de infectie,trebuie curatat prin mijloace tehnice. Daca la nivelul administratiei locale , in a carei competenta intra decolmatarea acestui parau, ai intampinat piedici sau rea vointa, Dionisie iti recomand sa faci o sesizare la Garda de Mediu...si cu siguranta dupa un controlul Garzii de Mediu...va veni si buldoexcavatorul primariei sa curate paraul.
P.S. Daca prin borcanele inundate la subsol, a mai ramas si unul de zacusca gustoasa cu ghebe sau de zacusca de peste, cu care Doamna Preoteasa,o gospodina prin excelenta,servea grupul de copii care ne adunam la joaca,la capatul paraului nedecolmatat,(trist dar adevarat) te rog sa pastrezi si pt mine unul,ca vin de Buna Vestire la Prigoreni.Nu puneti la suflet comentariile rautacioase ale unor oameni lipsiti de scrupule!!!
alt enorias  | #139776
Dionise ,,vrei sa a ti faci o petena si nu gasesti?vrei sa a ti faci o prietena si nu a ti gasesti?toate fetele sa vina la tine?"poate asa agati si tu ceva aparand pe la ziar Dorelule!
adi  | #139797
dionisie iti cauti o fata si nu gasesti? pai ce tot astepti ? fata primarului e disponibila ca beebe i-a dat papucii s-a saturat de ea , ca o cunoaste toata moldova, sau nu e buna pentru tine.
caracterul Petronelei rusu lasa de dorit, tot ea e dictator in primarie , da ordine neamurilor ei care o sustin in toate prostiile ei, ce sa mai zic o primarie de*****.mai Dionisie tine-te tare si dale o lectie asa cum stii tu sa faci, nu esti prost cum afirma ei, ei spun asa ca nu au cei 7 ani de acasa, ce educatie a primit? vai de parintii care i-a crescut! tu sa stii ca esti baiat educat, scolit, lka fel ca si surorile tale, mama ta este o femeie deosebita la fel si preotul care isi merita acest nume.fii tare si tineo tot asa,
Cristina  | #139818
Dionisie are dreptate omu ,,nu esti prost"esti dobitoc!cu surorile tale nu ma bag nu le cunosc.pe tine te stiu si copii de 5 ani din TG.Frumos te stiu,esti un fel de ,,Prostu targului"maturizeazate odata si nu mai pune botu la luptele altora.ce ai castigat?te ai unplut de badjocara rad toti cand vad interviul tau!
afirm dar nu cunosc  | #139832
Cristina=petronela rusu, esti penibila .Daca nu eu...atunci cine ?
Enoriasul obiectiv  | #139998
1. Din cate stiu, Dionisie are prietena si e o fata foarte educata si cu mult bun-simt, care merita sa intre intr-o familie de preot.
2.Probabil ca primarul Rusu ar vrea ca fiica lui sa fie bagata in seama de un baiat asa istet si destept ca si Dionisie, darrrr...parerea mea e ca o fata cum este cea a primarului Rusu, pe care nu o mai poate strange de pe drumuri, ar SPURCA o familie deosebita, cum este cea a Pr. Lazarica.
3. Intr-adrevar, domnilor reporteri, casa parohiala este la aprox. 1 km distanta de biserica, care sa afla pe colina si nu ar avea cum sa fie afectata de paraul nedecolmatat.
4.In primavara, cand se dezgheata, paraul va fi un focar de infectie si GARDA DE MEDIU ar trebui sa inceapa sa ia masuri, pt ca problema treneaza de ani de zile. Se vede ca a fost o neglijenta,o nepasare crasa, din partea factorilor decizionali administrativi locali sau judeteni...ramane de vazut.
4. Deseurile acumulate in acel parau sunt bine sedimentate si tasate de amprenta timpului in care nu a fost curatat. Nici in timpul inundatiilor din toamna anului 1987 canalul amenajat cu piatra de rau si betaon, adanc de aprox. 5-7 m, nu s-a umplut pana la gura asa este acum.
Adi32  | #140477
Hmmm....O mireasa al carui mire sa fuga in seara nuntii cu darul cred ca ar merita sa fie tot fata primarului, ca daca de la o primarie de comuna primeste salariu mai mare decat al unui ministru ori secretar de stat...atunci paguba nu ar fi una foarte mare, ca o acopera cu SALARIUL MINISTERIIAL :))
ion  | #140773
Va rog nu mai stergeti comenturile.Multumesc!Parerea mea este ca fiind fata bisericeasca nu trebuie sa faca politica mascataOk.atunci Dionisie daca te tragi din asa familie selecta de ce i ai furat banii fetei aleia din Tulcea care statea in casa lui matusa ta din Italia?A venit saraca la usa lui mata si a zis ca nu are nici un amestec apoi cand va amenintat ca intra peste popa in slujba i ati dat ceva ceva!daca e nevoie facem o reconstituire o cunosc pe fata!asta ca ziceai de fata primarului ca e curva!Nu ne luati pe toti de prosti daca tacem nu inseamna ca nu stim cine sunteti asa calasatio balta!Apoi porcariile care le ai facut la primarie la Hlihor te ai apucat sa dai pamant la oameni etc,etcParinte inatai uitete la copii tai si apoi vorbesti de altii!Prerea mea Dze-u sa ma ierte ca sunteti pusi pe japca.ce cauta Dionisie dascal nu va ti gasit un necajit an satul ala care cu adevarat crede in D-zeu si are nevoie de serviciul ala.Prietana ta aia cuminte sa aiba grija in seara nuntii sa nu fugi cu darul!
unul  | #140806
Mai tii minte mai tu draga Dionise cand ai venit la mine sa imi vinzi niste icoane si carti vechi furate din biserica? Tactu popa, sau se mai poate numi hot mascat. Voi sunteti draci nu oameni, si voi luati de la aia care intradevar o duc greu in loc sa/i ajutati!
Ciprian  | #141074
Din cite il cunosc eu pe Dionisie este un baiat respectos ,este student la adoua faculate si master, este o capacitate de a gindi nu cred ca dionisie este un baiat rau ii apreciez gandirea si caracterul tare...bravo dionisie. Recunoasteti ca acesta canalizare este plina cu gunoaie si nu a fost curatata niciodata .Domnule primar apreciez articolul si faceti-va treaba
pavel  | #141075
Ce familie reusita..... primar penal, nevasta penala, rude penale... se pare ca nici Dumnezeu nu-i prea ajuta.... ce-i drept, cu Platon de la DSV a reusit, de acum sa vezi cumnata Doina Amarandei (fosta Valeanu), mare pretena cu dealde Buliga si altii, ce deconturi de zeci de miliarde o sa umfle.... saracu' Roatis de la ANSVSA, o sa aiba atatea "sponsorizari" ca o sa ramana presedinte pe viata.... mai ales ca si actualul lui sef de partid de la UNPR nu se da in laturi de la prea multe, cum spunea Basescu candva:))))
sefa  | #141077
Ce familie reusita..... primar penal, nevasta penala, rude penale... se pare ca nici Dumnezeu nu-i prea ajuta.... ce-i drept....adevarul doare...cind furi nu te doar dar cind scrie presa istorie despre tine te doare...? normal si firesc....Doamne ajuta pace liniste in visele si sufletele lor.
madalina1  | #141079
Din cate stiu, Dionisie are prietena si e o fata foarte educata si cu mult bun-simt, care merita sa intre intr-o familie de preot. 2.Probabil ca primarul Rusu ar vrea ca fiica lui sa fie bagata in seama de un baiat asa istet si destept ca si Dionisie, darrrr...parerea mea e ca o fata cum este cea a primarului Rusu, pe care nu o mai poate strange de pe drumuri, ar SPURCA o familie deosebita, cum este cea a Pr. Lazarica. 3. Intr-adrevar, domnilor reporteri, casa parohiala este la aprox. 1 km distanta de biserica, care sa afla pe colina si nu ar avea cum sa fie afectata de paraul nedecolmatat. 4.In primavara, cand se dezgheata, paraul va fi un focar de infectie si GARDA DE MEDIU ar trebui sa inceapa sa ia masuri, pt ca problema treneaza de ani de zile. Se vede ca a fost o neglijenta,o nepasare crasa, din partea factorilor decizionali administrativi locali sau judeteni...ramane de vazut. 4. Deseurile acumulate in acel parau sunt bine sedimentate si tasate de amprenta timpului in care nu a fost curatat. Nici in timpul inundatiilor din toamna anului 1987 canalul amenajat cu piatra de rau si betaon, adanc de aprox. 5-7 m, nu s-a umplut pana la gura asa este acum.
ovidiu  | #141080
dionisie iti cauti o fata si nu gasesti? pai ce tot astepti ? fata primarului e disponibila ca beebe i-a dat papucii s-a saturat de ea , ca o cunoaste toata moldova, sau nu e buna pentru tine. caracterul Petronelei rusu lasa de dorit, tot ea e dictator in primarie , da ordine neamurilor ei care o sustin in toate prostiile ei, ce sa mai zic o primarie de*****.mai Dionisie tine-te tare si dale o lectie asa cum stii tu sa faci, nu esti prost cum afirma ei, ei spun asa ca nu au cei 7 ani de acasa, ce educatie a primit? vai de parintii care i-a crescut! tu sa stii ca esti baiat educat, scolit, lka fel ca si surorile tale, mama ta este o femeie deosebita la fel si preotul care isi merita acest nume.fii tare si tineo tot asa,
bulai  | #141095
Mai tii minte mai tu draga Dionise cand ai venit la mine sa imi vinzi niste icoane si carti vechi furate din biserica? Tactu popa, sau se mai poate numi hot mascat. Voi sunteti draci nu oameni, si voi luati de la aia care intradevar o duc greu in loc sa/i ajutati!
giulia  | #141096
Parerea mea este ca fiind fata bisericeasca nu trebuie sa faca politica mascataOk.atunci Dionisie daca te tragi din asa familie selecta de ce i ai furat banii fetei aleia din Tulcea care statea in casa lui matusa ta din Italia?A venit saraca la usa lui mata si a zis ca nu are nici un amestec apoi cand va amenintat ca intra peste popa in slujba i ati dat ceva ceva!daca e nevoie facem o reconstituire o cunosc pe fata!asta ca ziceai de fata primarului ca e curva!Nu ne luati pe toti de prosti daca tacem nu inseamna ca nu stim cine sunteti asa calasatio balta!Apoi porcariile care le ai facut la primarie la Hlihor te ai apucat sa dai pamant la oameni etc,etcParinte inatai uitete la copii tai si apoi vorbesti de altii!Prerea mea Dze-u sa ma ierte ca sunteti pusi pe japca.ce cauta Dionisie dascal nu va ti gasit un necajit an satul ala care cu adevarat crede in D-zeu si are nevoie de serviciul ala.Prietana ta aia cuminte sa aiba grija in seara nuntii sa nu fugi cu
buna ziua  | #141105
Credeau că Domnul e culcat
Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat,
Că n-avea doară fluturii iscoade
La fieştecare soi de roade.

Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot,
Nu se-aşteptau că Domnul vede tot:
Că ochiul lui deschis, într-adevăr,
Şi depărtările le vede în răspăr.

Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură
C-au fost şi prinşi cu ea în gură,
Şi cel puţin nu apucase
Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase.

El, Dumnezeu, venind în rotogoale,
În supărarea Prea Sfinţiei Sale
I-a luat din scurt, poruncile ştiute
Cum le-au călcat aşa de iute.

Adam pe Eva lui o a pârât
Eva pe şarpe, care s-a târât.
Nici unul n-a voit s-aleagă,
Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă.

De mişelie, nu atât de furt,
Răspunsul aspru fu şi scurt;
Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna
Mai tare decât faptele minciuna.

Din Raiul dulce şi din tihna bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.
MIORITA  | #141106
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei
Unu-i moldovean
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean,
Şi cu cel vrâncean,
Mări se vorbiră,
Şi se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi
Şi câni mai bărbaţi...

Dar cea mioriţă
Cu lâna plăviţă
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Draguţă Mioară?
- Drăguţule bace
Dă-ţi oile-ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câne
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vor să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
- Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
În câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aici pe-aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii,
Să mi-aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul când a bate
Prin ele-a răzbate,
Ş-oile s-or strânge
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor...
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;
Preoţi, munţii mari,
Păsări lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe culmi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mândru ciobănel
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Pana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului!...
Tu mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,
Preoţi munţii mari,
Păsări lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!...
TESTAMENT  | #141107
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte
Decât un nume adunat pe-o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci,
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acuma întâia oară,
Sapa-n condei şi brazda-n călimară,
Bătrânii-au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui putere.
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi cu preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova făurită
Împerechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte,
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.
PLUMB  | #141108
Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vesmant -
Stam singur in cavou ... si era vant ...
Si scartaiau coroanele de plumb.
Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig -
Stam singur langa mort ... si era frig ...
Si-i atarnau aripile de plumb.
GREUCEANU BASM POPULAR  | #141109
A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.
A fost un imparat si se numea imparatul Rosu. El era foarte mahnit ca, in zilele lui, niste zmei furasera soarele si luna de pe cer.
Tramise deci oameni prin toate tarile si ravase prin orase, ca sa dea in stire tuturor ca oricine se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate din imparatia lui, iara cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa stie ca i se va taia capul.
Multi voinici se potricalisera, semetindu-se cu usurinta ca va scoate la capat o asemenea insarcinare; si cand la treaba, hat in sus, hat in jos, da din colt in colt si nu stia de unde s-o inceapa si unde s-o sfarseasca, vezi ca nu toate mustele fac miere. Împaratul insa se tinu de cuvant.

Pe vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind si el de fagaduinta imparateasca, ce se gandi, ce se razgandi, ca numai isi lua inima in dinti, incumetandu-se pe voinicia sa, si pleca si el la imparatul, sa se inchine cu slujba. Pe drum se intalni cu doi oameni pe care slujitorii imparatesti ii duceau la imparatul ca sa-i taie, pentru ca fugisera de la o batalie ce o avuse imparatul acesta cu niste gadine(1). Ei erau tristi, bietii oameni, dara Greuceanu ii mangaie cu niste vorbe asa de dulci, incat le mai veni nitica inima, ca era si mester la cuvant Greuceanu nostru.
El isi puse nadejdea in intampinarea aceasta si isi zise: ŤÎmi voi incerca norocul. De voi izbuti sa induplec pe imparatul a ierta pe acesti oameni de la moarte, ma voi incumeta sa ma insarcinez si cu cealalta treaba; iara de nu, sanatate buna! Ma voi duce de unde am venit. Asta sa fie in norocul meu; niciodata nu strica cineva sa faca o incercareť.
Si astfel, poftorindu-si(2) unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea imparateasca.
Înfatisandu-se la imparatul, atatea ii povesti, asa cuvinte bune si dulci scoase si atata mestesug puse in vorbirea sa, incat imparatul crezu ca pe nedrept ar fi sa omoare pe acei oameni; mai de folos i-ar fi lui sa aiba doi supusi mai mult si ca mai mare va fi vaza lui in lume de s-ar arata milostiv catre popor.
Nu mai putura oamenii de bucurie cand, auzira ca Greuceanu a maglisit(3) pe imparatul pana intr-atata, incat l-a facut sa-i ierte. Multumira lui Greuceanu din toata inima si ii fagaduira ca in toata viata lor se vor ruga pentru dansul, ca sa mearga din izbanda in izbanda, ceea ce si facura.
Aceasta izbanda o lua drept semn bun, si Greuceanu, mergand a doua oara la imparatul, grai cu cuvintele lui mieroase cele urmatoare:
� Marite doamne, sa traiesti intru multi ani pe luminatul scaun al acestei imparatii. Multi voinici s-au legat catre maria ta sa scoata de la zmei soarele si luna pe care le-a rapit de pe cer si stiu ca cu moarte au murit, fiindca n-au putut sa-si indeplineasca legamintele ce au facut catre maria ta. Si eu, marite doamne, cuget a ma duce intru cautarea acestor talhari de zmei, si mi-ar fi voia sa-mi cerc si eu norocul, doar-doar va da Dumnezeu sa ajungem a putea pedepsi pe acei blestemati de zmei, pentru nesocotita lor indrazneala. Dar fii-mi milostiv si mana de ajutor.
� Dragul meu Greucene, raspunse imparatul, nu pot sa schimb nici o iota, nici o cirta(4) din hotararea mea. Si aceasta nu pentru altceva, ci numai si numai pentru ca voiesc sa fiu drept. Poruncile mele voi sa fie una pentru toata imparatia mea; la mine partinire nu este scris.
Vazand statornica hotarare a imparatului si dreptatea celor vorovite de dansul, Greuceanu cuvanta cu glas voinicesc:
� Fie, marite imparate, chiar de as sti ca voi pieri, tot nu ma voi lasa pana nu voi duce la capat bun sarcina ce imi iau de bunavoia mea.
Se invoira, si peste cateva zile si pleca, dupa ce puse la cale tot ce gasi ca e bine sa faca ca sa scape cu fata curata din aceasta intreprindere. Greuceanu lua cu dansul si pe fratele sau si merse, merse cale lunga, departata, pana ce ajunse la Faurul pamantului, cu care era frate de cruce. Acest Faur, fiind cel mai mester de pe pamant, era si nazdravan. Aici se oprira si poposira. Trei zile si trei nopti au stat inchisi intr-o camara Greuceanu si Faurul pamantului si se sfatuira. Si, dupa ce se odihnira cateva zile si mai planuira ceea ce era de facut, Greuceanu si frate-sau o luara la drum.
Îndata dupa plecarea Greuceanului, Faurul pamantului se apuca si facu chipul lui Greuceanu numai si numai din fier, apoi porunci sa arza cusnita ziua si noaptea si sa tina chipul acesta fara curmare in foc.
Iara Greuceanu si frate-sau mersera cale lunga si mai lunga, pana ce li se facu calea cruci; aici se oprira, se asezara pe iarba si facura o gustarica din merindele ce mai aveau si apoi se despartira, dupa ce se imbratisara si plansera ca niste copii.
Mai-nainte d-a se desparti isi impartira cate o basma si se intelesera zicand: ŤAtunci cand basmalele vor fi rupte pe margini, sa mai traga nadejde unul de altul ca se vor mai intalni; iara cand basmalele vor fi rupte in mijloc, sa se stie ca unul din ei este pieritť. Mai infipsera si un cutit in pamant si zisera: ŤAcela din noi, care s-ar intoarce mai intai si va gasi cutitul ruginit, sa nu mai astepte pe celalalt, fiindca aceasta insemneaza ca a muritť. Apoi Greuceanu apuca la dreapta si frate-sau - la stanga.
Fratele Greuceanului, umbland mai multa vreme in sec, se intoarse la locul de despartire si, gasind cutitul curat, se puse a-l astepta acolo cu bucurie ca vazuse soarele si luna la locul lor pe cer.
Iara Greuceanu se duse, se duse pe o poteca care-l scoase tocmai la casele zmeilor, asezate unde-si intarcase dracul copiii. Daca ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap si se facu un porumbel. Vezi ca el ascultase nazdravaniile ce-l invatase Faurul pamantului. Facandu-se porumbel, Greuceanu zbura si se puse pe un pom care era tocmai in fata caselor. Atunci iesind fata de zmeu cea mare si uitandu-se, se intoarse repede si chema pe muma-sa si pe sora-sa cea mica ca sa vina sa vaza minunea.
Fata cea mai mica zise:
� Maiculita si surioara, pasarea asta gingasa nu mi se pare ogurlie(5) pentru casa noastra. Ochii ei nu seamana a de pasare, ci mai mult seamana a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Pana acum ne-a fost si noua! D-aici inainte numai Dumnezeu sa-si faca mila de noi si d-ai nostri.
Pasamite aveau zmeii cunostinta de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrara catestrele zmeoaicele in casa si se pusera la sfat. Greuceanu numaidecat se dete iarasi de trei ori peste cap si se facu o musca si intra in camara zmeilor. Acolo se ascunse intr-o crapatura de grinda de la tavanul casei si asculta la sfatul lor. Dupa ce lua in cap tot ce auzi, iesi afara si se duse pe drumul ce ducea la Codrul-Verde si acolo se ascunse sub un pod.
Cum se vede treaba, din cele ce auzise stia acum ca zmeii se dusesera la vanat in Codrul-Verde si aveau sa se intoarca unul de cu seara, altul la miezul noptii si tartorul cel mare despre ziua.
Asteptand Greuceanu acolo, iata, mare, ca zmeul cel mai mic se intorcea, si ajungand calul la marginea podului, unde sforai o data si sari inapoi de sapte pasi. Dara zmeul, maniindu-se, zise:
� Ah, manca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frica de nimeni, numai de Greuceanul de aur; dar si pe acela c-o lovitura il voi culca la pamant.
Greuceanu, auzind, iesi pe pod si striga:
� Vino, zmeule viteaz, in sabii sa ne taiem sau in lupta sa ne luptam.
� Ba in lupta, ca e mai dreapta.
Se apropiara unul de altul si se luara la tranta. Aduse zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana la genunchi. Aduse si Greuceanu pe zmeu si-l baga in pamant pana la gat si-i taie capul. Apoi, dupa ce arunca lesul zmeului si al calului sub pod, se puse sa se odihneasca.
Cand, in puterea noptii, veni si fratele cel mare al zmeului, si calul lui sari de saptesprezece pasi inapoi. El zise ca si frate-sau, iar Greuceanu ii raspunse si lui ca si celui dintai.
Iesind de sub pod, se lua la tranta si cu acest zmeu.
Si unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana la brau. Dara Greuceanu, sarind repede, unde mi-aduse si el pe zmeu o data, mi-l tranti si-l baga in pamant pana in gat si-i taie capul cu palosul. Aruncandu-i si mortaciunea acestuia si-a calului sau sub pod, se puse iarasi de se odihni.
Cand despre zori, unde venea, mare, venea tatal zmeilor, ca un tartor, catranit ce era, si cand ajunse la capul podului, sari calul lui de saptezeci si sapte de pasi inapoi. Se necaji zmeul de aceasta intamplare, cat un lucru mare, si unde racni:
� Ah, mancare-ar lupii carnea calului; ca pe lumea asta nu mi-e frica de nimenea, doara de Greuceanul de aur; si inca si pe acesta numai sa-l iau la ochi cu sageata si il voi culca la pamant.
Atunci, iesind Greuceanu de sub pod, ii zise:
� Deh! zmeule viteaz, vino sa ne batem; in sabii sa ne taiem, in suliti sa ne lovim ori in lupta sa ne luptam.
Sosi zmeul si se luara la bataie: in sabii se batura ce se batura si se rupsera sabiile; in suliti se lovira ce se lovira si se rupsera sulitele; apoi se luara la lupta; se zguduira unul pe altul de se cutremura pamantul; si stranse zmeul pe Greuceanu o data; dara acesta, bagand de seama ce are de gand zmeul, se umfla si se incorda in vine, si nu pati nimic, apoi Greuceanu stranse o data pe zmeu, tocmai cand el nu se astepta, de-i parai oasele.
Asa lupta nici ca s-a mai vazut. Si se luptara, si se luptara, pana ce ajunse vremea la namiezi, si ostenira.
Atunci trecu pe deasupra lor un corb, carele se legana prin vazduh si cauta la lupta lor. Si vazandu-l, zmeul ii zise:
� Corbule, corbule, pasare cernita, adu-mi tu mie un cioc de apa si-ti voi da de mancare un voinic cu calul lui cu tot. Zise si Greuceanu:
� Corbule, corbule, mie sa-mi aduci un cioc de apa dulce, caci ti-oi da de mancare trei lesuri de zmeu si trei de cal.
Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apa dulce si ii astampara setea; caci insetosasera, nevoie mare. Atunci Greuceanu mai prinse la suflet, si imputernicindu-se, unde ridica, nene, o data pe zmeu, si trantindu-mi-l, il baga in pamant pana in gat si-i puse piciorul pe cap, tinandu-l asa. Apoi zise:
� Spune-mi, zmeule spurcat, unde ai ascuns tu soarele si luna, caci azi nu mai ai scapare din mana mea.
Se codea zmeul, ingana verzi si uscate, dara Greuceanu ii mai zise:
� Spune-mi-vei ori nu, eu tot le voi gasi, si inca si capul retezati-l-voi.
Atunci zmeul tot mai nadajduindu-se a scapa cu viata, daca ii va spune, zise:
� În Codrul-Verde este o cula. Acolo inauntru sunt inchise. Cheia este degetul meu cel mic de la mana dreapta. Cum auzi Greuceanu unele ca acestea, ii reteza capul, apoi ii taie degetul si-l lua la sine. Dete corbului, dupa fagaduiala, toate starvurile, si ducandu-se Greuceanu la cula din Codrul-Verde, deschise usa cu degetul zmeului si gasi acolo soarele si luna. Lua in mana dreapta soarele si in cea stanga � luna, le arunca pe cer si se bucura cu bucurie mare. Oamenii, cand vazura iarasi soarele si luna pe cer, se veselira si laudara taria lui Greuceanu de a fi izbandit impotriva impielitatilor vrajmasi ai omenirii.
Iara el, multumit ca a scos la bun capat slujba, o lua la drum, intorcandu-se inapoi.
Gasind pe frate-sau la semnul de intorlocare, se imbratisara si, cumparand doi cai ce mergeau ca sageata de iute, intinsera pasul la drum ca sa se intoarca la imparatul.
În cale, dete peste un par plin de pere de aur. Fratele Greuceanului zise ca ar fi bine sa mai poposeasca putin la umbra acestui par, ca sa mai rasufle si caii, iara pana una alta, sa culeaga si cateva pere spre a-si mai momi foamea. Greuceanu, care auzise pe zmeoaice ce planuisera, se invoi a se odihni; dara nu lasa pe frate-sau sa culeaga pere, ci zise ca le va culege el. Atunci trase palosul si lovi parul la radacina. Cand, ce sa vezi dumneata? Unde incepu a curge niste sange si venin scarbos si un glas se auzi din pom zicand:
� Ma mancasi fripta, Greucene, precum ai mancat si pe barbatul meu.
Si nimic nu mai ramase din acel par decat praf si cenusa; iar frate-sau incremeni de mirare, nestiind ce sunt toate acestea. Dupa ce plecara si mersera ce mersera, detera preste o gradina foarte frumoasa cu flori si cu fluturei, si cu apa limpede si rece. Fratele Greuceanului zise:
� Sa ne oprim aici nitel, frate, ca sa ne mai odihnim si caisorii. Iara noi sa bem nitica apa rece si sa culegem flori.
� Asa sa facem, frate, raspunse Greuceanu, daca aceasta gradina va fi sadita de maini omenesti si daca acel izvor va fi lasat de Dumnezeu.
Apoi, tragand palosul, lovi in tulpina unei flori care se parea mai frumoasa si o culca la pamant; dupa aceea impunse si in fundul fantanii si a marginilor ei, dara, in loc de apa, incepu a clocoti un sange mohorat, ca si din tulpina florii, si umplu vazduhul de un miros gretos. Praf si tarana ramase si din fata cea mai mare de zmeu, caci ea se facuse gradina si izvor, ca sa invenineze pe Greuceanu si sa-l omoare.
Si scapand si de aceasta pacoste, incalecara si plecara la drum, repede ca vantul; cand, ce sa vezi dumneata? Unde se luase dupa dansii scorpia de muma a zmeoaicelor cu o falca in cer si cu alta in pamant, ca sa inghita pe Greuceanu si mai multe nu; si avea de ce sa fie catranita si amarata: caci nu mai avea nici sot, nici fete, nici gineri. Greuceanu, simtind ca s-a luat dupa dansii zmeoaica cea batrana, zise fratane-sau:
� Ia te uita, frate, inapoi si spune-mi ce vezi.
� Ce sa vaz, frate, ii raspunse el, iata un nor vine dupa noi ca un vartej.
Atunci dete bice cailor care mergeau repede ca vantul si lin ca gindul; dara Greuceanu mai zise o data fratelui sau sa se uite in urma.
Acesta ii spuse ca se apropia norul ca o flacaraie. Apoi, mai facand un vant cailor, ajunsera la Faurul pamantului. Aci, cum descalecara, se inchise in fauriste. Pe urma lor iaca si zmeoaica. De-i ajungea ii prapadea! Nici oscior nu mai ramanea din ei. Acum insa n-avea ce le mai face.
O intoarse insa la siretlic: ruga pe Greuceanu sa faca o gaura in perete, ca macar sa-l vaza in fata. Greuceanu se prefacu ca se indupleca si facu o gaura in perete. Dara Faurul pamantului se atinea cu chipul lui Greuceanu cel de fier, ce arsese in foc de sarea scantei din el. Cand zmeoaica puse gura la spartura ca sa soarba pe Greuceanu, Faurul pamantului ii baga in gura chipul de fier rosu ca focul si i-l vari pe gat. Ea, inghiort! inghiti si pe loc si crapa. Nu trecu mult, si starvul zmeoaicei se prefacu intr-un munte de fier, si astfel scapara si de dansa. Faurul pamantului deschise usa fauristei, iesi afara si se veselira trei zile si trei nopti de asa mare izbanda. El mai cu seama era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci calfilor sa faca o caruta cu trei cai cu totul si cu totul de fier. Dupa ce fura gata, sufla asupra lor si le dete duh de viata.
Luandu-si ziua buna de la frate-sau de cruce Faurul pamantului, Greuceanu se urca in trasura cu frate-sau cel bun, si porni la Rosu imparat, ca sa-si primeasca rasplata.
Merse, merse, pana ce li se infurci calea. Aci se oprira si poposira. Apoi, Greuceanu desprinse de la caruta un cal si-l dete fratelui sau, ca sa duca imparatului Rosu vestea cea buna a sosirii lui Greuceanu cu izbanda savarsita; iara el ramase mai in urma. Înaintand el alene, rasturnat in caruta, trecu pe langa un diavol schiop care le tinea calea drumetilor ca sa le faca neajunsuri. Acestuia ii fu frica sa dea piept cu Greuceanu, dara, ca sa nu scape nici el neatins de rautatea lui cea draceasca, ii scoase cuiul din capul osiei de d-indarat si-l arunca departe in urma. Apoi tot el zise Greuceanului:
� Mai, vericule, ti-ai pierdut cuiul, du-te de ti-l cauta.
Greuceanu, sarind din caruta, isi uita acolo palosul, din greseala. Iara cand el isi cauta cuiul, diavolul ii fura palosul, apoi, asezandu-se in marginea drumului, se dete de trei ori peste cap si se schimba intr-o stana de piatra. Puse Greuceanu cuiul la capatul osiei, il intepeni bine, se urca in caruta si pe ici ti-e drumul! Nu baga de seama ca palosul ii lipseste.
Ascultati acum si va minunati, boieri dumneavoastra, de patania bietului Greuceanu. Un mangosit de sfetnic d-al imparatului Rosu se fagaduise diavolului, daca il va face sa ia el pe fata imparatului. Ba inca si rodul casatoriei sale il inchinase acestui necurat. Împielitatul stia ca Greuceanu, fara palos, era si el om ca toti oamenii. Puterea lui in palos era; fara palos era necunoscut. Îi fura palosul si-l dete becisnicului de sfetnic.
Acesta se infatisa la imparatul si ii ceru fata, zicand ca el este cel cu izbanda cea mare.
Împaratul il crezu, vazandu-i si palosul, si incepusera a pune la cale cele spre cununie. Pe cand se pregatea la curte pentru nuntirea fiicei imparatului cu voinicul cel mincinos, ce zicea ca a scos soarele si luna de la zmei, vine si fratele Greuceanului cu vestea ca Greuceanu are sa soseasca in curand.
Sfetnicul cel palavatic(6), cum auzi de una ca aceasta, merse la imparatul si zise ca acela este un amagitor si trebuie pus la inchisoare.
Împaratul il asculta. Iar sfetnicul umbla d-a-ncatelea, zorind sa se faca mai curand nunta, cu gand ca, daca se va cununa odata cu fata imparatului, apoi poate sa vina o suta de Greuceni, ca n-are ce-i mai face, lucrul fiind sfarsit. Împaratului insa nu-i prea placu zorul ce da sfetnicul pentru nunta, si mai taragani lucrurile.
Nu trecu mult, si iata ca soseste si Greuceanu, si infatisandu-se la imparatul, acesta nu stia intre care sa aleaga. Credea ca acesta sa fie Greuceanu, dara nu-si putea da seama de cum palosul lui Greuceanu se afla in mana sfetnicului. Atunci baga de seama si Greuceanu ca-i lipseste palosul si tocmai acum ii veni in minte pentru ce nu vazuse el stana de piatra, decat dupa ce-si gasise cuiul de la osie si se intorcea la caruta cu dansul. Pricepu el ca nu e lucru curat.
� Împarate prea luminate � zise el � toata lumea zice ca esti om drept. Te rog sa-mi faci si mie dreptate, mult ai asteptat, mai astepta, rogu-te, inca putin si vei vedea cu ochii adevarul.
Primi imparatul a mai astepta pana ce sa se intoarca Greuceanu. Acesta se puse iarasi in caruta lui cu cai si tot de fier si intr-un suflet merse, pana ce ajunse la stana de piatra, acolo unde necuratul ii scosese cuiul de la caruta.
� Fiinta netrebnica si pagubitoare omenirii, zise el, da-mi palosul ce mi-ai furat, caci de nu, praful se alege de tine. Piatra nici ca se clinti din loc macar.
Atunci si Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se facu un buzdugan cu totul si cu totul de otel si unde incepu, nene, a lovi in stana de se cutremura pamantul. De cate ori da, de atatea ori cadea cate o zburatura de piatra. Si lovi ce lovi, pana ce ii sfarama varful. Apoi deodata incepu stana de piatra a tremura si a cere iertaciune. Iara buzduganul, de ce da, d-aia isi intetea loviturile si dete, si dete, pana ce o facu pulbere. Cand nu mai fu in picioare nimic din stana de piatra, cata prin pulberea ce mai ramasese si-si gasi Greuceanu palosul ce-i furase Satana.
Il lua si, fara nici o clipa de odihna, veni si se infatisa iarasi la imparatul.
� Sunt gata, marite imparate, zise el, s-arat oricui ce poate osul lui Greuceanu. Sa vina acel sfetnic nerusinat, care a voit sa te amageasca, spre a ne intelege la cuvinte.
Împaratul il chema.
Acesta, daca veni si vazu pe Greuceanu cu spranceana incruntata, incepu sa tremure si-si ceru iertaciune, spunand cum cazuse in mainile lui palosul lui Greuceanu.
Dupa rugaciunea lui Greuceanu, dobandi iertare si de la imparatul, dar acesta ii porunci sa piara din imparatia lui. Apoi, scoase pe fratele Greuceanului de la inchisoare si se facu o nunta d-alea imparatesti si se incinse niste veselii care tinura trei saptamaini... Si eu incalecai po sa, si va povestii dumneavoastra asa.

Nota:
1 Gadina � fiara salbatica, jivina.
2 A poftori � a repeta.
3 A maglisi � a ademeni, a indupleca.
4 Cirta � nimic.
5 Ogurliu � cu noroc.
6 Palavatic � ticalos, misel.

cules de Petre Ispirescu, "Legende sau basmele romainilor", adunate din gura poporului,
Bucuresti, 1882, p. 218-228.
gigi  | #158300
@un catetean Dionisie este unul dintre cei mai prosti oameni care merg la facultate. Exemplul cel mai bun de "baiat de preot". Golan in toata regula.
Greuceanu  | #190872
GREUCEANU BASM POPULAR | 2*-0*-2**1 *0:*2:** |

A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost un imparat si se numea imparatul Rosu. El era foarte mahnit ca, in zilele lui, niste zmei furasera soarele si luna de pe cer. Tramise deci oameni prin toate tarile si ravase prin orase, ca sa dea in stire tuturor ca oricine se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate din imparatia lui, iara cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa stie ca i se va taia capul. Multi voinici se potricalisera, semetindu-se cu usurinta ca va scoate la capat o asemenea insarcinare; si cand la treaba, hat in sus, hat in jos, da din colt in colt si nu stia de unde s-o inceapa si unde s-o sfarseasca, vezi ca nu toate mustele fac miere. Împaratul insa se tinu de cuvant. Pe vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind si el de fagaduinta imparateasca, ce se gandi, ce se razgandi, ca numai isi lua inima in dinti, incumetandu-se pe voinicia sa, si pleca si el la imparatul, sa se inchine cu slujba. Pe drum se intalni cu doi oameni pe care slujitorii imparatesti ii duceau la imparatul ca sa-i taie, pentru ca fugisera de la o batalie ce o avuse imparatul acesta cu niste gadine(*). Ei erau tristi, bietii oameni, dara Greuceanu ii mangaie cu niste vorbe asa de dulci, incat le mai veni nitica inima, ca era si mester la cuvant Greuceanu nostru. El isi puse nadejdea in intampinarea aceasta si isi zise: ŤÎmi voi incerca norocul. De voi izbuti sa induplec pe imparatul a ierta pe acesti oameni de la moarte, ma voi incumeta sa ma insarcinez si cu cealalta treaba; iara de nu, sanatate buna! Ma voi duce de unde am venit. Asta sa fie in norocul meu; niciodata nu strica cineva sa faca o incercareť. Si astfel, poftorindu-si(2) unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea imparateasca. Înfatisandu-se la imparatul, atatea ii povesti, asa cuvinte bune si dulci scoase si atata mestesug puse in vorbirea sa, incat imparatul crezu ca pe nedrept ar fi sa omoare pe acei oameni; mai de folos i-ar fi lui sa aiba doi supusi mai mult si ca mai mare va fi vaza lui in lume de s-ar arata milostiv catre popor. Nu mai putura oamenii de bucurie cand, auzira ca Greuceanu a maglisit(3) pe imparatul pana intr-atata, incat l-a facut sa-i ierte. Multumira lui Greuceanu din toata inima si ii fagaduira ca in toata viata lor se vor ruga pentru dansul, ca sa mearga din izbanda in izbanda, ceea ce si facura. Aceasta izbanda o lua drept semn bun, si Greuceanu, mergand a doua oara la imparatul, grai cu cuvintele lui mieroase cele urmatoare: � Marite doamne, sa traiesti intru multi ani pe luminatul scaun al acestei imparatii. Multi voinici s-au legat catre maria ta sa scoata de la zmei soarele si luna pe care le-a rapit de pe cer si stiu ca cu moarte au murit, fiindca n-au putut sa-si indeplineasca legamintele ce au facut catre maria ta. Si eu, marite doamne, cuget a ma duce intru cautarea acestor talhari de zmei, si mi-ar fi voia sa-mi cerc si eu norocul, doar-doar va da Dumnezeu sa ajungem a putea pedepsi pe acei blestemati de zmei, pentru nesocotita lor indrazneala. Dar fii-mi milostiv si mana de ajutor. � Dragul meu Greucene, raspunse imparatul, nu pot sa schimb nici o iota, nici o cirta(*) din hotararea mea. Si aceasta nu pentru altceva, ci numai si numai pentru ca voiesc sa fiu drept. Poruncile mele voi sa fie una pentru toata imparatia mea; la mine partinire nu este scris. Vazand statornica hotarare a imparatului si dreptatea celor vorovite de dansul, Greuceanu cuvanta cu glas voinicesc: � Fie, marite imparate, chiar de as sti ca voi pieri, tot nu ma voi lasa pana nu voi duce la capat bun sarcina ce imi iau de bunavoia mea. Se invoira, si peste cateva zile si pleca, dupa ce puse la cale tot ce gasi ca e bine sa faca ca sa scape cu fata curata din aceasta intreprindere. Greuceanu lua cu dansul si pe fratele sau si merse, merse cale lunga, departata, pana ce ajunse la Faurul pamantului, cu care era frate de cruce. Acest Faur, fiind cel mai mester de pe pamant, era si nazdravan. Aici se oprira si poposira. Trei zile si trei nopti au stat inchisi intr-o camara Greuceanu si Faurul pamantului si se sfatuira. Si, dupa ce se odihnira cateva zile si mai planuira ceea ce era de facut, Greuceanu si frate-sau o luara la drum. Îndata dupa plecarea Greuceanului, Faurul pamantului se apuca si facu chipul lui Greuceanu numai si numai din fier, apoi porunci sa arza cusnita ziua si noaptea si sa tina chipul acesta fara curmare in foc. Iara Greuceanu si frate-sau mersera cale lunga si mai lunga, pana ce li se facu calea cruci; aici se oprira, se asezara pe iarba si facura o gustarica din merindele ce mai aveau si apoi se despartira, dupa ce se imbratisara si plansera ca niste copii. Mai-nainte d-a se desparti isi impartira cate o basma si se intelesera zicand: ŤAtunci cand basmalele vor fi rupte pe margini, sa mai traga nadejde unul de altul ca se vor mai intalni; iara cand basmalele vor fi rupte in mijloc, sa se stie ca unul din ei este pieritť. Mai infipsera si un cutit in pamant si zisera: ŤAcela din noi, care s-ar intoarce mai intai si va gasi cutitul ruginit, sa nu mai astepte pe celalalt, fiindca aceasta insemneaza ca a muritť. Apoi Greuceanu apuca la dreapta si frate-sau - la stanga. Fratele Greuceanului, umbland mai multa vreme in sec, se intoarse la locul de despartire si, gasind cutitul curat, se puse a-l astepta acolo cu bucurie ca vazuse soarele si luna la locul lor pe cer. Iara Greuceanu se duse, se duse pe o poteca care-l scoase tocmai la casele zmeilor, asezate unde-si intarcase dracul copiii. Daca ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap si se facu un porumbel. Vezi ca el ascultase nazdravaniile ce-l invatase Faurul pamantului. Facandu-se porumbel, Greuceanu zbura si se puse pe un pom care era tocmai in fata caselor. Atunci iesind fata de zmeu cea mare si uitandu-se, se intoarse repede si chema pe muma-sa si pe sora-sa cea mica ca sa vina sa vaza minunea. Fata cea mai mica zise: � Maiculita si surioara, pasarea asta gingasa nu mi se pare ogurlie(5) pentru casa noastra. Ochii ei nu seamana a de pasare, ci mai mult seamana a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Pana acum ne-a fost si noua! D-aici inainte numai Dumnezeu sa-si faca mila de noi si d-ai nostri. Pasamite aveau zmeii cunostinta de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrara catestrele zmeoaicele in casa si se pusera la sfat. Greuceanu numaidecat se dete iarasi de trei ori peste cap si se facu o musca si intra in camara zmeilor. Acolo se ascunse intr-o crapatura de grinda de la tavanul casei si asculta la sfatul lor. Dupa ce lua in cap tot ce auzi, iesi afara si se duse pe drumul ce ducea la Codrul-Verde si acolo se ascunse sub un pod. Cum se vede treaba, din cele ce auzise stia acum ca zmeii se dusesera la vanat in Codrul-Verde si aveau sa se intoarca unul de cu seara, altul la miezul noptii si tartorul cel mare despre ziua. Asteptand Greuceanu acolo, iata, mare, ca zmeul cel mai mic se intorcea, si ajungand calul la marginea podului, unde sforai o data si sari inapoi de sapte pasi. Dara zmeul, maniindu-se, zise: � Ah, manca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frica de nimeni, numai de Greuceanul de aur; dar si pe acela c-o lovitura il voi culca la pamant. Greuceanu, auzind, iesi pe pod si striga: � Vino, zmeule viteaz, in sabii sa ne taiem sau in lupta sa ne luptam. � Ba in lupta, ca e mai dreapta. Se apropiara unul de altul si se luara la tranta. Aduse zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana la genunchi. Aduse si Greuceanu pe zmeu si-l baga in pamant pana la gat si-i taie capul. Apoi, dupa ce arunca lesul zmeului si al calului sub pod, se puse sa se odihneasca. Cand, in puterea noptii, veni si fratele cel mare al zmeului, si calul lui sari de saptesprezece pasi inapoi. El zise ca si frate-sau, iar Greuceanu ii raspunse si lui ca si celui dintai. Iesind de sub pod, se lua la tranta si cu acest zmeu. Si unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana la brau. Dara Greuceanu, sarind repede, unde mi-aduse si el pe zmeu o data, mi-l tranti si-l baga in pamant pana in gat si-i taie capul cu palosul. Aruncandu-i si mortaciunea acestuia si-a calului sau sub pod, se puse iarasi de se odihni. Cand despre zori, unde venea, mare, venea tatal zmeilor, ca un tartor, catranit ce era, si cand ajunse la capul podului, sari calul lui de saptezeci si sapte de pasi inapoi. Se necaji zmeul de aceasta intamplare, cat un lucru mare, si unde racni: � Ah, mancare-ar lupii carnea calului; ca pe lumea asta nu mi-e frica de nimenea, doara de Greuceanul de aur; si inca si pe acesta numai sa-l iau la ochi cu sageata si il voi culca la pamant. Atunci, iesind Greuceanu de sub pod, ii zise: � Deh! zmeule viteaz, vino sa ne batem; in sabii sa ne taiem, in suliti sa ne lovim ori in lupta sa ne luptam. Sosi zmeul si se luara la bataie: in sabii se batura ce se batura si se rupsera sabiile; in suliti se lovira ce se lovira si se rupsera sulitele; apoi se luara la lupta; se zguduira unul pe altul de se cutremura pamantul; si stranse zmeul pe Greuceanu o data; dara acesta, bagand de seama ce are de gand zmeul, se umfla si se incorda in vine, si nu pati nimic, apoi Greuceanu stranse o data pe zmeu, tocmai cand el nu se astepta, de-i parai oasele. Asa lupta nici ca s-a mai vazut. Si se luptara, si se luptara, pana ce ajunse vremea la namiezi, si ostenira. Atunci trecu pe deasupra lor un corb, carele se legana prin vazduh si cauta la lupta lor. Si vazandu-l, zmeul ii zise: � Corbule, corbule, pasare cernita, adu-mi tu mie un cioc de apa si-ti voi da de mancare un voinic cu calul lui cu tot. Zise si Greuceanu: � Corbule, corbule, mie sa-mi aduci un cioc de apa dulce, caci ti-oi da de mancare trei lesuri de zmeu si trei de cal. Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apa dulce si ii astampara setea; caci insetosasera, nevoie mare. Atunci Greuceanu mai prinse la suflet, si imputernicindu-se, unde ridica, nene, o data pe zmeu, si trantindu-mi-l, il baga in pamant pana in gat si-i puse piciorul pe cap, tinandu-l asa. Apoi zise: � Spune-mi, zmeule spurcat, unde ai ascuns tu soarele si luna, caci azi nu mai ai scapare din mana mea. Se codea zmeul, ingana verzi si uscate, dara Greuceanu ii mai zise: � Spune-mi-vei ori nu, eu tot le voi gasi, si inca si capul retezati-l-voi. Atunci zmeul tot mai nadajduindu-se a scapa cu viata, daca ii va spune, zise: � În Codrul-Verde este o cula. Acolo inauntru sunt inchise. Cheia este degetul meu cel mic de la mana dreapta. Cum auzi Greuceanu unele ca acestea, ii reteza capul, apoi ii taie degetul si-l lua la sine. Dete corbului, dupa fagaduiala, toate starvurile, si ducandu-se Greuceanu la cula din Codrul-Verde, deschise usa cu degetul zmeului si gasi acolo soarele si luna. Lua in mana dreapta soarele si in cea stanga � luna, le arunca pe cer si se bucura cu bucurie mare. Oamenii, cand vazura iarasi soarele si luna pe cer, se veselira si laudara taria lui Greuceanu de a fi izbandit impotriva impielitatilor vrajmasi ai omenirii. Iara el, multumit ca a scos la bun capat slujba, o lua la drum, intorcandu-se inapoi. Gasind pe frate-sau la semnul de intorlocare, se imbratisara si, cumparand doi cai ce mergeau ca sageata de iute, intinsera pasul la drum ca sa se intoarca la imparatul. În cale, dete peste un par plin de pere de aur. Fratele Greuceanului zise ca ar fi bine sa mai poposeasca putin la umbra acestui par, ca sa mai rasufle si caii, iara pana una alta, sa culeaga si cateva pere spre a-si mai momi foamea. Greuceanu, care auzise pe zmeoaice ce planuisera, se invoi a se odihni; dara nu lasa pe frate-sau sa culeaga pere, ci zise ca le va culege el. Atunci trase palosul si lovi parul la radacina. Cand, ce sa vezi dumneata? Unde incepu a curge niste sange si venin scarbos si un glas se auzi din pom zicand: � Ma mancasi fripta, Greucene, precum ai mancat si pe barbatul meu. Si nimic nu mai ramase din acel par decat praf si cenusa; iar frate-sau incremeni de mirare, nestiind ce sunt toate acestea. Dupa ce plecara si mersera ce mersera, detera preste o gradina foarte frumoasa cu flori si cu fluturei, si cu apa limpede si rece. Fratele Greuceanului zise: � Sa ne oprim aici nitel, frate, ca sa ne mai odihnim si caisorii. Iara noi sa bem nitica apa rece si sa culegem flori. � Asa sa facem, frate, raspunse Greuceanu, daca aceasta gradina va fi sadita de maini omenesti si daca acel izvor va fi lasat de Dumnezeu. Apoi, tragand palosul, lovi in tulpina unei flori care se parea mai frumoasa si o culca la pamant; dupa aceea impunse si in fundul fantanii si a marginilor ei, dara, in loc de apa, incepu a clocoti un sange mohorat, ca si din tulpina florii, si umplu vazduhul de un miros gretos. Praf si tarana ramase si din fata cea mai mare de zmeu, caci ea se facuse gradina si izvor, ca sa invenineze pe Greuceanu si sa-l omoare. Si scapand si de aceasta pacoste, incalecara si plecara la drum, repede ca vantul; cand, ce sa vezi dumneata? Unde se luase dupa dansii scorpia de muma a zmeoaicelor cu o falca in cer si cu alta in pamant, ca sa inghita pe Greuceanu si mai multe nu; si avea de ce sa fie catranita si amarata: caci nu mai avea nici sot, nici fete, nici gineri. Greuceanu, simtind ca s-a luat dupa dansii zmeoaica cea batrana, zise fratane-sau: � Ia te uita, frate, inapoi si spune-mi ce vezi. � Ce sa vaz, frate, ii raspunse el, iata un nor vine dupa noi ca un vartej. Atunci dete bice cailor care mergeau repede ca vantul si lin ca gindul; dara Greuceanu mai zise o data fratelui sau sa se uite in urma. Acesta ii spuse ca se apropia norul ca o flacaraie. Apoi, mai facand un vant cailor, ajunsera la Faurul pamantului. Aci, cum descalecara, se inchise in fauriste. Pe urma lor iaca si zmeoaica. De-i ajungea ii prapadea! Nici oscior nu mai ramanea din ei. Acum insa n-avea ce le mai face. O intoarse insa la siretlic: ruga pe Greuceanu sa faca o gaura in perete, ca macar sa-l vaza in fata. Greuceanu se prefacu ca se indupleca si facu o gaura in perete. Dara Faurul pamantului se atinea cu chipul lui Greuceanu cel de fier, ce arsese in foc de sarea scantei din el. Cand zmeoaica puse gura la spartura ca sa soarba pe Greuceanu, Faurul pamantului ii baga in gura chipul de fier rosu ca focul si i-l vari pe gat. Ea, inghiort! inghiti si pe loc si crapa. Nu trecu mult, si starvul zmeoaicei se prefacu intr-un munte de fier, si astfel scapara si de dansa. Faurul pamantului deschise usa fauristei, iesi afara si se veselira trei zile si trei nopti de asa mare izbanda. El mai cu seama era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci calfilor sa faca o caruta cu trei cai cu totul si cu totul de fier. Dupa ce fura gata, sufla asupra lor si le dete duh de viata. Luandu-si ziua buna de la frate-sau de cruce Faurul pamantului, Greuceanu se urca in trasura cu frate-sau cel bun, si porni la Rosu imparat, ca sa-si primeasca rasplata. Merse, merse, pana ce li se infurci calea. Aci se oprira si poposira. Apoi, Greuceanu desprinse de la caruta un cal si-l dete fratelui sau, ca sa duca imparatului Rosu vestea cea buna a sosirii lui Greuceanu cu izbanda savarsita; iara el ramase mai in urma. Înaintand el alene, rasturnat in caruta, trecu pe langa un diavol schiop care le tinea calea drumetilor ca sa le faca neajunsuri. Acestuia ii fu frica sa dea piept cu Greuceanu, dara, ca sa nu scape nici el neatins de rautatea lui cea draceasca, ii scoase cuiul din capul osiei de d-indarat si-l arunca departe in urma. Apoi tot el zise Greuceanului: � Mai, vericule, ti-ai pierdut cuiul, du-te de ti-l cauta. Greuceanu, sarind din caruta, isi uita acolo palosul, din greseala. Iara cand el isi cauta cuiul, diavolul ii fura palosul, apoi, asezandu-se in marginea drumului, se dete de trei ori peste cap si se schimba intr-o stana de piatra. Puse Greuceanu cuiul la capatul osiei, il intepeni bine, se urca in caruta si pe ici ti-e drumul! Nu baga de seama ca palosul ii lipseste. Ascultati acum si va minunati, boieri dumneavoastra, de patania bietului Greuceanu. Un mangosit de sfetnic d-al imparatului Rosu se fagaduise diavolului, daca il va face sa ia el pe fata imparatului. Ba inca si rodul casatoriei sale il inchinase acestui necurat. Împielitatul stia ca Greuceanu, fara palos, era si el om ca toti oamenii. Puterea lui in palos era; fara palos era necunoscut. Îi fura palosul si-l dete becisnicului de sfetnic. Acesta se infatisa la imparatul si ii ceru fata, zicand ca el este cel cu izbanda cea mare. Împaratul il crezu, vazandu-i si palosul, si incepusera a pune la cale cele spre cununie. Pe cand se pregatea la curte pentru nuntirea fiicei imparatului cu voinicul cel mincinos, ce zicea ca a scos soarele si luna de la zmei, vine si fratele Greuceanului cu vestea ca Greuceanu are sa soseasca in curand. Sfetnicul cel palavatic(6), cum auzi de una ca aceasta, merse la imparatul si zise ca acela este un amagitor si trebuie pus la inchisoare. Împaratul il asculta. Iar sfetnicul umbla d-a-ncatelea, zorind sa se faca mai curand nunta, cu gand ca, daca se va cununa odata cu fata imparatului, apoi poate sa vina o suta de Greuceni, ca n-are ce-i mai face, lucrul fiind sfarsit. Împaratului insa nu-i prea placu zorul ce da sfetnicul pentru nunta, si mai taragani lucrurile. Nu trecu mult, si iata ca soseste si Greuceanu, si infatisandu-se la imparatul, acesta nu stia intre care sa aleaga. Credea ca acesta sa fie Greuceanu, dara nu-si putea da seama de cum palosul lui Greuceanu se afla in mana sfetnicului. Atunci baga de seama si Greuceanu ca-i lipseste palosul si tocmai acum ii veni in minte pentru ce nu vazuse el stana de piatra, decat dupa ce-si gasise cuiul de la osie si se intorcea la caruta cu dansul. Pricepu el ca nu e lucru curat. � Împarate prea luminate � zise el � toata lumea zice ca esti om drept. Te rog sa-mi faci si mie dreptate, mult ai asteptat, mai astepta, rogu-te, inca putin si vei vedea cu ochii adevarul. Primi imparatul a mai astepta pana ce sa se intoarca Greuceanu. Acesta se puse iarasi in caruta lui cu cai si tot de fier si intr-un suflet merse, pana ce ajunse la stana de piatra, acolo unde necuratul ii scosese cuiul de la caruta. � Fiinta netrebnica si pagubitoare omenirii, zise el, da-mi palosul ce mi-ai furat, caci de nu, praful se alege de tine. Piatra nici ca se clinti din loc macar. Atunci si Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se facu un buzdugan cu totul si cu totul de otel si unde incepu, nene, a lovi in stana de se cutremura pamantul. De cate ori da, de atatea ori cadea cate o zburatura de piatra. Si lovi ce lovi, pana ce ii sfarama varful. Apoi deodata incepu stana de piatra a tremura si a cere iertaciune. Iara buzduganul, de ce da, d-aia isi intetea loviturile si dete, si dete, pana ce o facu pulbere. Cand nu mai fu in picioare nimic din stana de piatra, cata prin pulberea ce mai ramasese si-si gasi Greuceanu palosul ce-i furase Satana. Il lua si, fara nici o clipa de odihna, veni si se infatisa iarasi la imparatul. � Sunt gata, marite imparate, zise el, s-arat oricui ce poate osul lui Greuceanu. Sa vina acel sfetnic nerusinat, care a voit sa te amageasca, spre a ne intelege la cuvinte. Împaratul il chema. Acesta, daca veni si vazu pe Greuceanu cu spranceana incruntata, incepu sa tremure si-si ceru iertaciune, spunand cum cazuse in mainile lui palosul lui Greuceanu. Dupa rugaciunea lui Greuceanu, dobandi iertare si de la imparatul, dar acesta ii porunci sa piara din imparatia lui. Apoi, scoase pe fratele Greuceanului de la inchisoare si se facu o nunta d-alea imparatesti si se incinse niste veselii care tinura trei saptamaini... Si eu incalecai po sa, si va povestii dumneavoastra asa. Nota: * Gadina � fiara salbatica, jivina. 2 A poftori � a repeta. 3 A maglisi � a ademeni, a indupleca. * Cirta � nimic. 5 Ogurliu � cu noroc. 6 Palavatic � ticalos, misel. cules de Petre Ispirescu, "Legende sau basmele romainilor", adunate din gura poporului, Bucuresti, **82, p. 2**-22*.
Greuceanu  | #190873
GREUCEANU BASM POPULAR | 2*-**-2*** **:*2:** |

A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost un imparat si se numea imparatul Rosu. El era foarte mahnit ca, in zilele lui, niste zmei furasera soarele si luna de pe cer. Tramise deci oameni prin toate tarile si ravase prin orase, ca sa dea in stire tuturor ca oricine se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate din imparatia lui, iara cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa stie ca i se va taia capul. Multi voinici se potricalisera, semetindu-se cu usurinta ca va scoate la capat o asemenea insarcinare; si cand la treaba, hat in sus, hat in jos, da din colt in colt si nu stia de unde s-o inceapa si unde s-o sfarseasca, vezi ca nu toate mustele fac miere. Împaratul insa se tinu de cuvant. Pe vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind si el de fagaduinta imparateasca, ce se gandi, ce se razgandi, ca numai isi lua inima in dinti, incumetandu-se pe voinicia sa, si pleca si el la imparatul, sa se inchine cu slujba. Pe drum se intalni cu doi oameni pe care slujitorii imparatesti ii duceau la imparatul ca sa-i taie, pentru ca fugisera de la o batalie ce o avuse imparatul acesta cu niste gadine(*). Ei erau tristi, bietii oameni, dara Greuceanu ii mangaie cu niste vorbe asa de dulci, incat le mai veni nitica inima, ca era si mester la cuvant Greuceanu nostru. El isi puse nadejdea in intampinarea aceasta si isi zise: ŤÎmi voi incerca norocul. De voi izbuti sa induplec pe imparatul a ierta pe acesti oameni de la moarte, ma voi incumeta sa ma insarcinez si cu cealalta treaba; iara de nu, sanatate buna! Ma voi duce de unde am venit. Asta sa fie in norocul meu; niciodata nu strica cineva sa faca o incercareť. Si astfel, poftorindu-si(2) unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea imparateasca. Înfatisandu-se la imparatul, atatea ii povesti, asa cuvinte bune si dulci scoase si atata mestesug puse in vorbirea sa, incat imparatul crezu ca pe nedrept ar fi sa omoare pe acei oameni; mai de folos i-ar fi lui sa aiba doi supusi mai mult si ca mai mare va fi vaza lui in lume de s-ar arata milostiv catre popor. Nu mai putura oamenii de bucurie cand, auzira ca Greuceanu a maglisit(3) pe imparatul pana intr-atata, incat l-a facut sa-i ierte. Multumira lui Greuceanu din toata inima si ii fagaduira ca in toata viata lor se vor ruga pentru dansul, ca sa mearga din izbanda in izbanda, ceea ce si facura. Aceasta izbanda o lua drept semn bun, si Greuceanu, mergand a doua oara la imparatul, grai cu cuvintele lui mieroase cele urmatoare: � Marite doamne, sa traiesti intru multi ani pe luminatul scaun al acestei imparatii. Multi voinici s-au legat catre maria ta sa scoata de la zmei soarele si luna pe care le-a rapit de pe cer si stiu ca cu moarte au murit, fiindca n-au putut sa-si indeplineasca legamintele ce au facut catre maria ta. Si eu, marite doamne, cuget a ma duce intru cautarea acestor talhari de zmei, si mi-ar fi voia sa-mi cerc si eu norocul, doar-doar va da Dumnezeu sa ajungem a putea pedepsi pe acei blestemati de zmei, pentru nesocotita lor indrazneala. Dar fii-mi milostiv si mana de ajutor. � Dragul meu Greucene, raspunse imparatul, nu pot sa schimb nici o iota, nici o cirta(*) din hotararea mea. Si aceasta nu pentru altceva, ci numai si numai pentru ca voiesc sa fiu drept. Poruncile mele voi sa fie una pentru toata imparatia mea; la mine partinire nu este scris. Vazand statornica hotarare a imparatului si dreptatea celor vorovite de dansul, Greuceanu cuvanta cu glas voinicesc: � Fie, marite imparate, chiar de as sti ca voi pieri, tot nu ma voi lasa pana nu voi duce la capat bun sarcina ce imi iau de bunavoia mea. Se invoira, si peste cateva zile si pleca, dupa ce puse la cale tot ce gasi ca e bine sa faca ca sa scape cu fata curata din aceasta intreprindere. Greuceanu lua cu dansul si pe fratele sau si merse, merse cale lunga, departata, pana ce ajunse la Faurul pamantului, cu care era frate de cruce. Acest Faur, fiind cel mai mester de pe pamant, era si nazdravan. Aici se oprira si poposira. Trei zile si trei nopti au stat inchisi intr-o camara Greuceanu si Faurul pamantului si se sfatuira. Si, dupa ce se odihnira cateva zile si mai planuira ceea ce era de facut, Greuceanu si frate-sau o luara la drum. Îndata dupa plecarea Greuceanului, Faurul pamantului se apuca si facu chipul lui Greuceanu numai si numai din fier, apoi porunci sa arza cusnita ziua si noaptea si sa tina chipul acesta fara curmare in foc. Iara Greuceanu si frate-sau mersera cale lunga si mai lunga, pana ce li se facu calea cruci; aici se oprira, se asezara pe iarba si facura o gustarica din merindele ce mai aveau si apoi se despartira, dupa ce se imbratisara si plansera ca niste copii. Mai-nainte d-a se desparti isi impartira cate o basma si se intelesera zicand: ŤAtunci cand basmalele vor fi rupte pe margini, sa mai traga nadejde unul de altul ca se vor mai intalni; iara cand basmalele vor fi rupte in mijloc, sa se stie ca unul din ei este pieritť. Mai infipsera si un cutit in pamant si zisera: ŤAcela din noi, care s-ar intoarce mai intai si va gasi cutitul ruginit, sa nu mai astepte pe celalalt, fiindca aceasta insemneaza ca a muritť. Apoi Greuceanu apuca la dreapta si frate-sau - la stanga. Fratele Greuceanului, umbland mai multa vreme in sec, se intoarse la locul de despartire si, gasind cutitul curat, se puse a-l astepta acolo cu bucurie ca vazuse soarele si luna la locul lor pe cer. Iara Greuceanu se duse, se duse pe o poteca care-l scoase tocmai la casele zmeilor, asezate unde-si intarcase dracul copiii. Daca ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap si se facu un porumbel. Vezi ca el ascultase nazdravaniile ce-l invatase Faurul pamantului. Facandu-se porumbel, Greuceanu zbura si se puse pe un pom care era tocmai in fata caselor. Atunci iesind fata de zmeu cea mare si uitandu-se, se intoarse repede si chema pe muma-sa si pe sora-sa cea mica ca sa vina sa vaza minunea. Fata cea mai mica zise: � Maiculita si surioara, pasarea asta gingasa nu mi se pare ogurlie(5) pentru casa noastra. Ochii ei nu seamana a de pasare, ci mai mult seamana a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Pana acum ne-a fost si noua! D-aici inainte numai Dumnezeu sa-si faca mila de noi si d-ai nostri. Pasamite aveau zmeii cunostinta de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrara catestrele zmeoaicele in casa si se pusera la sfat. Greuceanu numaidecat se dete iarasi de trei ori peste cap si se facu o musca si intra in camara zmeilor. Acolo se ascunse intr-o crapatura de grinda de la tavanul casei si asculta la sfatul lor. Dupa ce lua in cap tot ce auzi, iesi afara si se duse pe drumul ce ducea la Codrul-Verde si acolo se ascunse sub un pod. Cum se vede treaba, din cele ce auzise stia acum ca zmeii se dusesera la vanat in Codrul-Verde si aveau sa se intoarca unul de cu seara, altul la miezul noptii si tartorul cel mare despre ziua. Asteptand Greuceanu acolo, iata, mare, ca zmeul cel mai mic se intorcea, si ajungand calul la marginea podului, unde sforai o data si sari inapoi de sapte pasi. Dara zmeul, maniindu-se, zise: � Ah, manca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frica de nimeni, numai de Greuceanul de aur; dar si pe acela c-o lovitura il voi culca la pamant. Greuceanu, auzind, iesi pe pod si striga: � Vino, zmeule viteaz, in sabii sa ne taiem sau in lupta sa ne luptam. � Ba in lupta, ca e mai dreapta. Se apropiara unul de altul si se luara la tranta. Aduse zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana la genunchi. Aduse si Greuceanu pe zmeu si-l baga in pamant pana la gat si-i taie capul. Apoi, dupa ce arunca lesul zmeului si al calului sub pod, se puse sa se odihneasca. Cand, in puterea noptii, veni si fratele cel mare al zmeului, si calul lui sari de saptesprezece pasi inapoi. El zise ca si frate-sau, iar Greuceanu ii raspunse si lui ca si celui dintai. Iesind de sub pod, se lua la tranta si cu acest zmeu. Si unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana la brau. Dara Greuceanu, sarind repede, unde mi-aduse si el pe zmeu o data, mi-l tranti si-l baga in pamant pana in gat si-i taie capul cu palosul. Aruncandu-i si mortaciunea acestuia si-a calului sau sub pod, se puse iarasi de se odihni. Cand despre zori, unde venea, mare, venea tatal zmeilor, ca un tartor, catranit ce era, si cand ajunse la capul podului, sari calul lui de saptezeci si sapte de pasi inapoi. Se necaji zmeul de aceasta intamplare, cat un lucru mare, si unde racni: � Ah, mancare-ar lupii carnea calului; ca pe lumea asta nu mi-e frica de nimenea, doara de Greuceanul de aur; si inca si pe acesta numai sa-l iau la ochi cu sageata si il voi culca la pamant. Atunci, iesind Greuceanu de sub pod, ii zise: � Deh! zmeule viteaz, vino sa ne batem; in sabii sa ne taiem, in suliti sa ne lovim ori in lupta sa ne luptam. Sosi zmeul si se luara la bataie: in sabii se batura ce se batura si se rupsera sabiile; in suliti se lovira ce se lovira si se rupsera sulitele; apoi se luara la lupta; se zguduira unul pe altul de se cutremura pamantul; si stranse zmeul pe Greuceanu o data; dara acesta, bagand de seama ce are de gand zmeul, se umfla si se incorda in vine, si nu pati nimic, apoi Greuceanu stranse o data pe zmeu, tocmai cand el nu se astepta, de-i parai oasele. Asa lupta nici ca s-a mai vazut. Si se luptara, si se luptara, pana ce ajunse vremea la namiezi, si ostenira. Atunci trecu pe deasupra lor un corb, carele se legana prin vazduh si cauta la lupta lor. Si vazandu-l, zmeul ii zise: � Corbule, corbule, pasare cernita, adu-mi tu mie un cioc de apa si-ti voi da de mancare un voinic cu calul lui cu tot. Zise si Greuceanu: � Corbule, corbule, mie sa-mi aduci un cioc de apa dulce, caci ti-oi da de mancare trei lesuri de zmeu si trei de cal. Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apa dulce si ii astampara setea; caci insetosasera, nevoie mare. Atunci Greuceanu mai prinse la suflet, si imputernicindu-se, unde ridica, nene, o data pe zmeu, si trantindu-mi-l, il baga in pamant pana in gat si-i puse piciorul pe cap, tinandu-l asa. Apoi zise: � Spune-mi, zmeule spurcat, unde ai ascuns tu soarele si luna, caci azi nu mai ai scapare din mana mea. Se codea zmeul, ingana verzi si uscate, dara Greuceanu ii mai zise: � Spune-mi-vei ori nu, eu tot le voi gasi, si inca si capul retezati-l-voi. Atunci zmeul tot mai nadajduindu-se a scapa cu viata, daca ii va spune, zise: � În Codrul-Verde este o cula. Acolo inauntru sunt inchise. Cheia este degetul meu cel mic de la mana dreapta. Cum auzi Greuceanu unele ca acestea, ii reteza capul, apoi ii taie degetul si-l lua la sine. Dete corbului, dupa fagaduiala, toate starvurile, si ducandu-se Greuceanu la cula din Codrul-Verde, deschise usa cu degetul zmeului si gasi acolo soarele si luna. Lua in mana dreapta soarele si in cea stanga � luna, le arunca pe cer si se bucura cu bucurie mare. Oamenii, cand vazura iarasi soarele si luna pe cer, se veselira si laudara taria lui Greuceanu de a fi izbandit impotriva impielitatilor vrajmasi ai omenirii. Iara el, multumit ca a scos la bun capat slujba, o lua la drum, intorcandu-se inapoi. Gasind pe frate-sau la semnul de intorlocare, se imbratisara si, cumparand doi cai ce mergeau ca sageata de iute, intinsera pasul la drum ca sa se intoarca la imparatul. În cale, dete peste un par plin de pere de aur. Fratele Greuceanului zise ca ar fi bine sa mai poposeasca putin la umbra acestui par, ca sa mai rasufle si caii, iara pana una alta, sa culeaga si cateva pere spre a-si mai momi foamea. Greuceanu, care auzise pe zmeoaice ce planuisera, se invoi a se odihni; dara nu lasa pe frate-sau sa culeaga pere, ci zise ca le va culege el. Atunci trase palosul si lovi parul la radacina. Cand, ce sa vezi dumneata? Unde incepu a curge niste sange si venin scarbos si un glas se auzi din pom zicand: � Ma mancasi fripta, Greucene, precum ai mancat si pe barbatul meu. Si nimic nu mai ramase din acel par decat praf si cenusa; iar frate-sau incremeni de mirare, nestiind ce sunt toate acestea. Dupa ce plecara si mersera ce mersera, detera preste o gradina foarte frumoasa cu flori si cu fluturei, si cu apa limpede si rece. Fratele Greuceanului zise: � Sa ne oprim aici nitel, frate, ca sa ne mai odihnim si caisorii. Iara noi sa bem nitica apa rece si sa culegem flori. � Asa sa facem, frate, raspunse Greuceanu, daca aceasta gradina va fi sadita de maini omenesti si daca acel izvor va fi lasat de Dumnezeu. Apoi, tragand palosul, lovi in tulpina unei flori care se parea mai frumoasa si o culca la pamant; dupa aceea impunse si in fundul fantanii si a marginilor ei, dara, in loc de apa, incepu a clocoti un sange mohorat, ca si din tulpina florii, si umplu vazduhul de un miros gretos. Praf si tarana ramase si din fata cea mai mare de zmeu, caci ea se facuse gradina si izvor, ca sa invenineze pe Greuceanu si sa-l omoare. Si scapand si de aceasta pacoste, incalecara si plecara la drum, repede ca vantul; cand, ce sa vezi dumneata? Unde se luase dupa dansii scorpia de muma a zmeoaicelor cu o falca in cer si cu alta in pamant, ca sa inghita pe Greuceanu si mai multe nu; si avea de ce sa fie catranita si amarata: caci nu mai avea nici sot, nici fete, nici gineri. Greuceanu, simtind ca s-a luat dupa dansii zmeoaica cea batrana, zise fratane-sau: � Ia te uita, frate, inapoi si spune-mi ce vezi. � Ce sa vaz, frate, ii raspunse el, iata un nor vine dupa noi ca un vartej. Atunci dete bice cailor care mergeau repede ca vantul si lin ca gindul; dara Greuceanu mai zise o data fratelui sau sa se uite in urma. Acesta ii spuse ca se apropia norul ca o flacaraie. Apoi, mai facand un vant cailor, ajunsera la Faurul pamantului. Aci, cum descalecara, se inchise in fauriste. Pe urma lor iaca si zmeoaica. De-i ajungea ii prapadea! Nici oscior nu mai ramanea din ei. Acum insa n-avea ce le mai face. O intoarse insa la siretlic: ruga pe Greuceanu sa faca o gaura in perete, ca macar sa-l vaza in fata. Greuceanu se prefacu ca se indupleca si facu o gaura in perete. Dara Faurul pamantului se atinea cu chipul lui Greuceanu cel de fier, ce arsese in foc de sarea scantei din el. Cand zmeoaica puse gura la spartura ca sa soarba pe Greuceanu, Faurul pamantului ii baga in gura chipul de fier rosu ca focul si i-l vari pe gat. Ea, inghiort! inghiti si pe loc si crapa. Nu trecu mult, si starvul zmeoaicei se prefacu intr-un munte de fier, si astfel scapara si de dansa. Faurul pamantului deschise usa fauristei, iesi afara si se veselira trei zile si trei nopti de asa mare izbanda. El mai cu seama era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci calfilor sa faca o caruta cu trei cai cu totul si cu totul de fier. Dupa ce fura gata, sufla asupra lor si le dete duh de viata. Luandu-si ziua buna de la frate-sau de cruce Faurul pamantului, Greuceanu se urca in trasura cu frate-sau cel bun, si porni la Rosu imparat, ca sa-si primeasca rasplata. Merse, merse, pana ce li se infurci calea. Aci se oprira si poposira. Apoi, Greuceanu desprinse de la caruta un cal si-l dete fratelui sau, ca sa duca imparatului Rosu vestea cea buna a sosirii lui Greuceanu cu izbanda savarsita; iara el ramase mai in urma. Înaintand el alene, rasturnat in caruta, trecu pe langa un diavol schiop care le tinea calea drumetilor ca sa le faca neajunsuri. Acestuia ii fu frica sa dea piept cu Greuceanu, dara, ca sa nu scape nici el neatins de rautatea lui cea draceasca, ii scoase cuiul din capul osiei de d-indarat si-l arunca departe in urma. Apoi tot el zise Greuceanului: � Mai, vericule, ti-ai pierdut cuiul, du-te de ti-l cauta. Greuceanu, sarind din caruta, isi uita acolo palosul, din greseala. Iara cand el isi cauta cuiul, diavolul ii fura palosul, apoi, asezandu-se in marginea drumului, se dete de trei ori peste cap si se schimba intr-o stana de piatra. Puse Greuceanu cuiul la capatul osiei, il intepeni bine, se urca in caruta si pe ici ti-e drumul! Nu baga de seama ca palosul ii lipseste. Ascultati acum si va minunati, boieri dumneavoastra, de patania bietului Greuceanu. Un mangosit de sfetnic d-al imparatului Rosu se fagaduise diavolului, daca il va face sa ia el pe fata imparatului. Ba inca si rodul casatoriei sale il inchinase acestui necurat. Împielitatul stia ca Greuceanu, fara palos, era si el om ca toti oamenii. Puterea lui in palos era; fara palos era necunoscut. Îi fura palosul si-l dete becisnicului de sfetnic. Acesta se infatisa la imparatul si ii ceru fata, zicand ca el este cel cu izbanda cea mare. Împaratul il crezu, vazandu-i si palosul, si incepusera a pune la cale cele spre cununie. Pe cand se pregatea la curte pentru nuntirea fiicei imparatului cu voinicul cel mincinos, ce zicea ca a scos soarele si luna de la zmei, vine si fratele Greuceanului cu vestea ca Greuceanu are sa soseasca in curand. Sfetnicul cel palavatic(6), cum auzi de una ca aceasta, merse la imparatul si zise ca acela este un amagitor si trebuie pus la inchisoare. Împaratul il asculta. Iar sfetnicul umbla d-a-ncatelea, zorind sa se faca mai curand nunta, cu gand ca, daca se va cununa odata cu fata imparatului, apoi poate sa vina o suta de Greuceni, ca n-are ce-i mai face, lucrul fiind sfarsit. Împaratului insa nu-i prea placu zorul ce da sfetnicul pentru nunta, si mai taragani lucrurile. Nu trecu mult, si iata ca soseste si Greuceanu, si infatisandu-se la imparatul, acesta nu stia intre care sa aleaga. Credea ca acesta sa fie Greuceanu, dara nu-si putea da seama de cum palosul lui Greuceanu se afla in mana sfetnicului. Atunci baga de seama si Greuceanu ca-i lipseste palosul si tocmai acum ii veni in minte pentru ce nu vazuse el stana de piatra, decat dupa ce-si gasise cuiul de la osie si se intorcea la caruta cu dansul. Pricepu el ca nu e lucru curat. � Împarate prea luminate � zise el � toata lumea zice ca esti om drept. Te rog sa-mi faci si mie dreptate, mult ai asteptat, mai astepta, rogu-te, inca putin si vei vedea cu ochii adevarul. Primi imparatul a mai astepta pana ce sa se intoarca Greuceanu. Acesta se puse iarasi in caruta lui cu cai si tot de fier si intr-un suflet merse, pana ce ajunse la stana de piatra, acolo unde necuratul ii scosese cuiul de la caruta. � Fiinta netrebnica si pagubitoare omenirii, zise el, da-mi palosul ce mi-ai furat, caci de nu, praful se alege de tine. Piatra nici ca se clinti din loc macar. Atunci si Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se facu un buzdugan cu totul si cu totul de otel si unde incepu, nene, a lovi in stana de se cutremura pamantul. De cate ori da, de atatea ori cadea cate o zburatura de piatra. Si lovi ce lovi, pana ce ii sfarama varful. Apoi deodata incepu stana de piatra a tremura si a cere iertaciune. Iara buzduganul, de ce da, d-aia isi intetea loviturile si dete, si dete, pana ce o facu pulbere. Cand nu mai fu in picioare nimic din stana de piatra, cata prin pulberea ce mai ramasese si-si gasi Greuceanu palosul ce-i furase Satana. Il lua si, fara nici o clipa de odihna, veni si se infatisa iarasi la imparatul. � Sunt gata, marite imparate, zise el, s-arat oricui ce poate osul lui Greuceanu. Sa vina acel sfetnic nerusinat, care a voit sa te amageasca, spre a ne intelege la cuvinte. Împaratul il chema. Acesta, daca veni si vazu pe Greuceanu cu spranceana incruntata, incepu sa tremure si-si ceru iertaciune, spunand cum cazuse in mainile lui palosul lui Greuceanu. Dupa rugaciunea lui Greuceanu, dobandi iertare si de la imparatul, dar acesta ii porunci sa piara din imparatia lui. Apoi, scoase pe fratele Greuceanului de la inchisoare si se facu o nunta d-alea imparatesti si se incinse niste veselii care tinura trei saptamaini... Si eu incalecai po sa, si va povestii dumneavoastra asa. Nota: * Gadina � fiara salbatica, jivina. 2 A poftori � a repeta. 3 A maglisi � a ademeni, a indupleca. * Cirta � nimic. 5 Ogurliu � cu noroc. 6 Palavatic � ticalos, misel. cules de Petre Ispirescu, "Legende sau basmele romainilor", adunate din gura poporului, Bucuresti, ***2, p. 2**-22*.
Imperial  | #191524
Credeau că Domnul e culcat Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat, Că n-avea doară fluturii iscoade La fieştecare soi de roade. Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot, Nu se-aşteptau că Domnul vede tot: Că ochiul lui deschis, într-adevăr, Şi depărtările le vede în răspăr. Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură C-au fost şi prinşi cu ea în gură, Şi cel puţin nu apucase Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase. El, Dumnezeu, venind în rotogoale, În supărarea Prea Sfinţiei Sale I-a luat din scurt, poruncile ştiute Cum le-au călcat aşa de iute. Adam pe Eva lui o a pârât Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă. De mişelie, nu atât de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt; Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna Mai tare decât faptele minciuna. Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună.
Imperial  | #191525
Credeau că Domnul e culcat Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat, Că n-avea doară fluturii iscoade La fieştecare soi de roade. Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot, Nu se-aşteptau că Domnul vede tot: Că ochiul lui deschis, într-adevăr, Şi depărtările le vede în răspăr. Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură C-au fost şi prinşi cu ea în gură, Şi cel puţin nu apucase Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase. El, Dumnezeu, venind în rotogoale, În supărarea Prea Sfinţiei Sale I-a luat din scurt, poruncile ştiute Cum le-au călcat aşa de iute. Adam pe Eva lui o a pârât Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă. De mişelie, nu atât de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt; Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna Mai tare decât faptele minciuna. Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună.
Imperial  | #191526
Credeau că Domnul e culcat Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat, Că n-avea doară fluturii iscoade La fieştecare soi de roade. Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot, Nu se-aşteptau că Domnul vede tot: Că ochiul lui deschis, într-adevăr, Şi depărtările le vede în răspăr. Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură C-au fost şi prinşi cu ea în gură, Şi cel puţin nu apucase Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase. El, Dumnezeu, venind în rotogoale, În supărarea Prea Sfinţiei Sale I-a luat din scurt, poruncile ştiute Cum le-au călcat aşa de iute. Adam pe Eva lui o a pârât Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă. De mişelie, nu atât de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt; Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna Mai tare decât faptele minciuna. Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună.
Imperial  | #191527
Credeau că Domnul e culcat Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat, Că n-avea doară fluturii iscoade La fieştecare soi de roade. Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot, Nu se-aşteptau că Domnul vede tot: Că ochiul lui deschis, într-adevăr, Şi depărtările le vede în răspăr. Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură C-au fost şi prinşi cu ea în gură, Şi cel puţin nu apucase Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase. El, Dumnezeu, venind în rotogoale, În supărarea Prea Sfinţiei Sale I-a luat din scurt, poruncile ştiute Cum le-au călcat aşa de iute. Adam pe Eva lui o a pârât Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă. De mişelie, nu atât de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt; Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna Mai tare decât faptele minciuna. Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună.
Imperial  | #191528
Credeau că Domnul e culcat Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat, Că n-avea doară fluturii iscoade La fieştecare soi de roade. Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot, Nu se-aşteptau că Domnul vede tot: Că ochiul lui deschis, într-adevăr, Şi depărtările le vede în răspăr. Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură C-au fost şi prinşi cu ea în gură, Şi cel puţin nu apucase Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase. El, Dumnezeu, venind în rotogoale, În supărarea Prea Sfinţiei Sale I-a luat din scurt, poruncile ştiute Cum le-au călcat aşa de iute. Adam pe Eva lui o a pârât Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă. De mişelie, nu atât de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt; Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna Mai tare decât faptele minciuna. Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună.
Imperial  | #191529
Credeau că Domnul e culcat Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat, Că n-avea doară fluturii iscoade La fieştecare soi de roade. Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot, Nu se-aşteptau că Domnul vede tot: Că ochiul lui deschis, într-adevăr, Şi depărtările le vede în răspăr. Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură C-au fost şi prinşi cu ea în gură, Şi cel puţin nu apucase Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase. El, Dumnezeu, venind în rotogoale, În supărarea Prea Sfinţiei Sale I-a luat din scurt, poruncile ştiute Cum le-au călcat aşa de iute. Adam pe Eva lui o a pârât Eva pe şarpe, care s-a târât. Nici unul n-a voit s-aleagă, Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă. De mişelie, nu atât de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt; Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna Mai tare decât faptele minciuna. Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i-a dat afară, în furtună.
UN ENORIAS  | #273032
De ce nu/l intrebati pe parintele Lazarica , cat ia pt o cunuie religioasa sau un botez sau inmormatare. Sa stiti ca ia destuli bani ca sa traiasca pt o luna de zile . Parintele LAZARICA IA PT O CUNUNIE RELIGIOASA DE LA 6** RON LA ***0 RON > UNDE EXISTA ASA CEVA TAXA ASTA URIASA .CA DACA NUI DAI BANII SE CEARTA CU OMUL SI DRAGI ENORIASI SI UN CANON PT UN CUPLU SA CIARA DE LA 5 MILIOANE IN SUS CHIAR SI ** MIL SAI FIE RUSINE LA PREOTUL ASTA DE LA PRIGORENI SAL DEA AFARA LUMEA DIN SF BISERICA
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4406 (s) | 22 queries | Mysql time :0.269352 (s)