News Flash:

Primarul comunei Tibanesti si-a inceput campania electorala

16 Aprilie 2000
927 Vizualizari | 0 Comentarii
•De unde pana nu demult multi primari nu se gandeau decat la a-si agonisi cat mai mult, de a profita de functii pentru a capatui rubedeniile si prietenii, deodata, cum a fost stabilita data alegerilor locale, s-a trezit si interesul lor pentru obste. Vin alegerile si cei care au avut un os de ros se gandesc acum ca n-ar strica sa mai aiba unul inca patru ani. Caci - isi spun ei - electoratul poate fi usor convins daca realizezi ceva in ultima perioada, deoarece aceasta este proaspata in memoria lui. Numai ca, deseori, acestia se inseala.

Aurica Cobuz a inceput construirea a cinci camine culturale

•O fundatie, 10.000 de caramizi si niste pari

Locuitorii comunei Tibanesti isi aduc aminte ca in preajma alegerilor din 1996, unul dintre candidatii la postul de primar, Aurica Cobuz, mergea prin sate si impartea alegatorilor colaci si racoritoare. A ajuns primar si, dupa spusele oamenilor cu care am stat de vorba, a uitat si de colaci, si de sucuri, dar si de multe dintre promisiunile facute oamenilor in campania electorala. Acum insa, primarita noastra, avand si bugetul local la dispozitie, a marit potul: deodata a apucat-o interesul pentru cultura locuitorilor din cele opt sate si in cinci dintre ele a decis sa inalte cladiri pentru caminele culturale. Doar vin alegerile. Daca pe ea ar fi miscat-o situatia in care a ajuns activitatea culturala in comuna in ultima vreme, in cei patru ani de mandat putea sa inalte macar cate o cladire la doi ani. Mentionam ca in satele comunei pulsa o viata cultural-artistica bogata, cu formatii valoroase de teatru, cor, dansuri populare, taraf, cenaclu literar etc. Toate sunt acum de domeniul amintirilor, chiar daca nu exista peste tot cladiri ale caminelor culturale. Sigur ca initiativa primaritei din Tibanesti trebuie apreciata, numai ca prea are iz electoral. Si-apoi, dupa stadiul lucrarilor, nu credem ca vreuna dintre cele cinci cladiri va fi finalizata curand. La Griesti si Jigoreni s-au inaltat niste pari, la Razboieni au fost aduse circa 10.000 de caramizi, iar la Tungujei s-a conturat fundatia s.a.m.d.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1366 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019519 (s)

loading...