News Flash:

Primarul Craiovei ramane cu catuse

9 Martie 2010
672 Vizualizari | 0 Comentarii
Antonie Solomon
• Primarul Craiovei, Antonie Solomon, acuzat de luare de mita în forma continuata, fals intelectual si uz de fals, ramane în arest, a decis, ieri Curtea de Apel Pitesti, care a respins ca nefondat recursul acestuia formulat la masura arestarii, luata de magistratii Tribunalului Arges

Magistratii Curtii de Apel au respins ca nefondat recursul formulat la masura arestarii de primarul Craiovei, Antonie Solomon, decizia, care este definitiva, fiind pronuntata în jurul orei 15.00, în sedinta publica. De asemenea, Solomon a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata.
Antonie Solomon a fost adus la Curtea de Apel Pitesti ieri dimineata, în jurul orei 10.00, sedinta de judecata durand pana în jurul orei 12.30, cand primarul a fost dus în arestul Politiei Arges, în conditiile în care decizia magistratilor a ramas în pronuntare. "Lasati justitia în pace", a spus Solomon cand a fost intrebat de jurnalisti, la iesirea din sediul Curtii de Apel Pitesti, ce parere are despre modul în care s-a desfasurat sedinta de judecata.
Primarul Craiovei le-a spus ieri magistratilor Curtii de Apel Pitesti ca, alaturi de familia sa, traieste "momente umilitoare" si ca nu merita "asa ceva", respingand, totodata, acuzatiile de coruptie care i se aduc. "Traiesc momente umilitoare pentru mine si familia mea. Nu merit asa ceva. Miile de persoane care ma simpatizeaza si care au iesit în strada dupa arestarea mea arata ca nu prezint un pericol. In ceea ce priveste acuzatia care mi se aduce, ca am primit 50.000 de euro de la omul de afaceri Cornel Penescu, vreau sa va spun ca nu exista nici o coruptie. M-am întalnit cu Penescu de trei ori. O data cand ne-a amenintat ca ne da în judecata daca nu-i eliberez autorizatia, ca el e cumparator de buna-credinta, a doua oara la deschiderea hypermarketului si a treia oara la un meci între Universitatea Craiova si FC Arges. Iar în legatura cu faptul ca s-a aprobat transportul pana la hypermarket, nu eu am decis. Sunt 27 de consilieri care voteaza", a declarat Antonie Solomon în fata magistratilor Curtii de Apel Pitesti.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost arestat preventiv, miercuri, 3 martie, pentru 29 de zile, dupa aproape cinci ore de audieri, în baza unui mandat emis pe numele sau de magistratii Tribunalului Arges, edilul fiind acuzat de luare de mita în forma continuata, fals intelectual si uz de fals. Primarul a fost arestat pentru primirea unei mite de 50.000 de euro de la un actionar principal al firmei PIC din Pitesti pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova, informeaza Directia Nationala Anticoruptie, care precizeaza ca în acest caz sunt vizate si alte persoane.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3825 (s) | 22 queries | Mysql time :0.270409 (s)

loading...