News Flash:

Primarul il ameninta pe prefect cu judecata

9 Iulie 2006
1056 Vizualizari | 0 Comentarii
Scandalul fondurilor de la Consiliul Local Iasi pentru finantarea echipei de fotbal a mai inregistrat ieri un schimb de replici. Prefectul a anuntat ca termenul dat pentru clarificarile de legalitate a contractului de prestari servicii a expirat si ca, drept urmare, va ataca in contencios hotararea Consiliului Local care a oferit finantarea pentru Clubul Politehnica. De cealalta parte, primarul raspunde la proces cu un alt proces, intr-o batalie care pare ca se va muta in fata judecatorilor. "Eu mai sper ca se va razgandi si nu va mai ataca hotararea in contencios. Dupa ce a dovedit cat de apolitic este ca prefect, fac apel la Relu Fenechiu sa-l convinga sa renunte. In cazul in care prefectul va continua cu acest proces, il voi actiona personal in judecata, nu ca primar, ci in calitate de microbist si cetatean. Asta pentru ca, din orgoliu, doreste sa blocheze echipa de fotbal", a spus ieri Gheorghe Nichita. Alaturi de primar, consilierul PSD Catalin Ivan, acuzat la randul lui de prefect, vrea sa-l actioneze in instanta pe Radu Prisacaru. "Am consultat deja o firma de avocatura si cred ca am sa-l dau in judecata pe prefect. Au citit gresit actele si imi aduc un prejudiciu de imagine. Au spus ca sunt membru fondator la Tranzact Invest SRL, in loc sa observe ca societatea este fondatoare a SC FC Politehnica Iasi SA, iar eu nu sunt actionar la aceasta firma. Actele care au fost cerute sunt de miercuri depuse la prefectura", a spus Catalin Ivan. Consilierul PSD a fost acuzat de prefect ca este actionar la Tranzact Invest SRL, firma care participa in cadrul Politehnica. Drept urmare, a spus prefectul, Catalin Ivan se afla intr-un clar conflict de interese atunci cand a votat in cadrul Consiliului Local pentru acordarea finantarii. Tocmai de aceea, contractul de prestari servicii, din care Politehnica incasase 4 miliarde lei (400 mii RON), se dovedea nul.
(L.S.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018915 (s)

loading...