News Flash:

Primarul mai pune de o afacere in interesul... urbei

14 Ianuarie 2000
1161 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile Dumitriu
•Primaria si-a luat rolul de exterminator •Seful "moldovenilor" distruge micii intreprinzatori din campusul "Tudor Vladimirescu" •Acesta intentioneaza sa nu mai prelungeasca contractele de inchiere in cazul acestor societati •Peste 100 de salariati risca sa ramana pe drumuri din cauza primariei

Obisnuita sa-i descurajeze pe intreprinzatorii privati (un exemplu fiind vanzarea spatiilor comerciale ale primariei la preturi astronomice), Primaria Iasi incearca acum sa puna piedici societatilor comerciale care-si desfasoara activitatea in campusul universitar "T. Vladimirescu". In acest sens, cu exceptia viceprimarului Vasile Dumitriu, ceilalti membri ai Executivului local intentioneaza sa nu mai prelungeasca contractele de inchiriere solicitate, de la inceputul anului, de 11 agenti economici.

In 1994, societatile in cauza au castigat licitatia pentru inchirierea terenului din zona campusului universitar. Suprafata ocupata de aceste societati comerciale este de aproximativ 700 de metri patrati. Fiecare firma a investit, pana in prezent, zeci de mii de dolari in constructie, care a fost conditionata de municipalitate a fi numai din sticla si aluminiu, dotari, amenajari etc. La ora actuala, cele 11 societati comerciale au un numar de peste 100 de angajati; in conditiile in care primaria ar inceta relatiile contractuale, acestia ar ramane pe drumuri.

In urma cu doua zile, reprezentantii societatilor comerciale au avut o intalnire cu viceprimarul Vasile Dumitriu. In opinia viceprimarului Dumitriu, "ar fi doua solutii: prelungirea contractelor de inchiriere sau transferarea firmelor intr-o zona cu vad comercial. Cred ca prima varianta ar fi onorabila, pentru moment, deoarece acolo lucreaza multe persoane. Nu sunt insa de acord cu magaziile din spatele spatiilor comerciale".

Discutiile cu patronii societatilor din campusul universitar "T. Vladimirescu" vor fi reluate, luni, 17 ianuarie, cand va fi prezent si primarul, aflat acum la Bucuresti pentru rezolvarea unor probleme politice.

t vladimirescu vasile dumitriu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1344 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019271 (s)

loading...