News Flash:

Primarul Nichita s-a suparat pe fotbalistii ieseni

18 August 2005
788 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primarul Gheorghe Nichita a iesit ieri la atac, declarand ca este foarte suparat pe echipa de fotbal Politehnica Iasi si ca nu va mai calca pe stadion pana cand managementul clubului nu se va schimba •"Voi sustine in continuare fotbalul, dar nu mai calc pe la echipa si nu voi mai fi prezent pe stadion. Am facut tot ce mi-a cerut conducerea clubului pentru a forma o echipa puternica in Divizia A, insa sunt dezamagit dupa meciul cu Otelul Galati", a declarat ieri primarul Nichita •"Domnul Nichita are dreptate sa fie suparat. Si eu sunt suparat, la fel ca si antrenorii si jucatorii", a spus presedintele Politehnicii Iasi, Marius Stan •Cotidianul ZIUA de Iasi atrage atentia ca nu este momentul ca spiritele sa se inflameze in dealul Copoului, intr-un moment, ce-i drept, dificil pentru clubul de fotbal

Primul esec de pe teren propriu al fotbalistilor ieseni a insemnat si prima iesire la atac a primarului Gheorghe Nichita, nimeni altul decat presedintele Consiliului de Administratie al clubului Politehnica Iasi. Desi de la startul sezonului nu au trecut decat doua etape, primarul Nichita s-a suparat pe jucatorii, antrenorii si conducatorii echipei de fotbal din dealul Copoului. Mai mult, Gheorghe Nichita a anuntat ca nu va mai veni pe stadion pana cand fotbalistii ieseni nu vor arata din nou ca joaca fotbal. "Voi sustine in continuare fotbalul, dar nu mai calc pe la echipa si nu voi mai fi prezent pe stadion. Am facut tot ce mi-a cerut conducerea clubului pentru a forma o echipa puternica in Divizia A, insa sunt dezamagit dupa meciul cu Otelul Galati. Am avut un jucator ca Palimaru, un atacant ca Pacurar, care a dat rezultate anul trecut, dar am facut transferuri importante la cererea conducerii clubului. I-au vrut pe Vrajitoarea sau Ciubancan, i-au avut pe Vrajitoarea si Ciubancan, numai ca rezultatele echipei nu sunt la nivelul investitiilor", a declarat ieri primarul Gheorghe Nichita.

Imprudenta

Declaratiile lui Gheorghe Nichita vin intr-un moment cum nu se poate mai rau pentru intregul fenomen fotbalistic la Iasi. Desi cunoscut ca un iubitor al fotbalului si unul care a facut foarte mult pentru acest sport, Nichita pare sa-l copieze tot mai mult pe George Copos, patronul echipei Rapid Bucuresti, care a schimbat antrenorul si presedintele dupa doar doua etape. Intr-un moment greu cum este acesta, cand echipa are doua infrangeri in tot atatea meciuri, este recomandat ca la nivelul conducerii administrative, sportive si tehnice sa existe o coeziune. De altfel, cum nu are nici un jucator exponential, forta gruparii din dealul Copoului a stat tocmai in coeziunea grupului, in unitatea jucatorilor si a conducatorilor. De aceasta data insa, la primele esecuri, primarul Gheorghe Nichita a iesit la atac facandu-si publica nemultumirea fata de jocul echipei. "Am suferit mult pentru echipa asta, dar vreau sa le arat ca nu sunt servitorul lor", a conchis revoltat primarul Nichita. Cotidianul ZIUA de Iasi avertizeaza insa ca nu este momentul ca spiritele sa se inflameze la nivelul conducerii, acest lucru putand afecta prestatia jucatorilor din teren. Constient de acest lucru, presedintele Marius Stan nu a intrat in contre cu Gheorghe Nichita, multumindu-se sa declare ca toata lumea este suparata pentru debutul slab de sezon. "Domnul Nichita are dreptate sa fie suparat. Si eu sunt suparat, la fel ca si antrenorii si jucatorii. Trebuie insa sa strangem randurile si sa castigam meciul de la Targu Jiu", a spus presedintele Politehnicii, Marius Stan. De altfel, Marius Stan a reusit sa redreseze corabia in urma cu un sezon, cand echipa era intr-o situatie cu adevarat dramatica, avand doar 2 puncte dupa 7 etape. Daca va fi liniste la nivelul conducerii executive, cuplul Marius Stan - Ionut Popa poate duce din nou Politehnica spre un loc in prima jumatate a ierarhiei interne. In schimb, daca rezultatele intarzie sa apara si starea de tensiune se mentine la varful conducerii, Politehnica risca sa se indrepte din nou spre Divizia B.

Victorie in amicalul cu Poli II

Inainte de plecarea spre Targu Jiu, antrenorul Ionut Popa a programat un joc scoala impotriva formatiei Poli II Unirea, disputat ieri dimineata, pe Stadionul Emil Alexandrescu, din dealul Copoului. Politehnica a invins in disputa cu satelitul Poli II cu scorul de 4-2, prin reusitele lui Rednic, Gavatorta, Vrajitoarea si Bogdanovici. Pentru echipa a doua, pregatita de antrenorul Adrian Kereszy, au marcat Sighiartau si Pandele. Antrenorul Ionut Popa a trimis in teren urmatoarea formula de echipa: Branet – Toma, Onut, Ilie, Bordeanu – Rednic, Gavatorta, Mitruc, Arhire – Bilba, Onofras. Dupa pauza au mai intrat: Marc, Plesca, Raponi, Cita, Ciobanu,
Bogdanovici, Pacurar, Stanciu. Maine este programata plecarea spre Targu Jiu, cu o escala la Petrosani, unde echipa ieseana va innopta si va efectua un antrenament pe stadionul din localitate.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1220 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013718 (s)