Eveniment-Social

Primarul nu este interesat de Prest Serv Apa. Societatea se afla in haos

Publicat: 18 sept. 2015

Prest Serv Apa Pascani (PSA) se afla intr-un adevarat haos. Societatea nu mai are nici un obiect de activitate si, desi cei din conducere incearca sa gaseasca unele solutii, posibilele activitati sunt blocate de catre conducerea Primariei. Directorul general de la PSA, Aristotel Katzighera, a precizat faptul ca impreuna cu membrii Consiliului de Administratie (CA) a identificat cateva solutii.

„S-a discutat si in sedintele de CA si ne-am gandit sa preluam noi Strandul Municipal, sa ne ocupam de amenajarea lui si tot ce tine de activitate. O alta activitate ar fi spatiile verzi din municipiu sau realizarea marcajelor rutiere si ingrijirea lor. Totodata am mai putea sa preluam fostul strand din Parcul Municipal Pascani si sa amenajam pe timp de iarna un patinoar. Am venit cu propunerea in fata celor de la Primarie sa se mute Serviciul de Salubritate in cladirea noastra deoarece avem destul spatiu. Astfel, am imparti cheltuielile de intretinere pe timp de iarna. Dar am tot facut adrese si nu am primit nici un raspuns pana acum. Asteptam totusi sa vedem ce facem. Daca nu vor nimic macar sa ne inchida de tot si asta este”, a declarat directorul PSA Pascani, Aristotel Katighera.

Primarul Dumitru Pantazi nici macar nu vrea sa auda de asa ceva. Daca pana acum se plangea de faptul ca angajatii Primariei ii blocheaza in activitate, mai ales secretarul Mircea Zuzan, acum nu ar mai avea motiv sa o faca. Insa activitatile administrative merg foarte lent in ciuda faptului ca sunt angajati noi pe functii importante. Situatia este ciudata iar activitatea Primariei incepe sa se asemene cu perioada fostului primar Neculai Ratoi cand nu se facea mai nimic pentru pascaneni. Intrebat de situatia de la PSA, Pantazi a spus ca principala lor activitate la ora actuala este aceea de a incasa restantele ramase la apa de la cetateni. „Cand se termina de incasat toate debitele sau macar se apropie de final vom discuta despre o noua activitate. Pana atunci nu facem nimic”, a spus primarul Dumitru Pantazi.
Orgolios din fire, edilul sef nu pare sa stie ca tinerii au asteptari mari de la actuala conducere si isi doresc, indiferent de prestator, sa aibe in oras cu cat mai multe zone de recreere sau diferite activitati de sezon.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu