News Flash:

Primarul se bate cu pumnul in piept cu proiectul Ciric

26 Noiembrie 2010
1328 Vizualizari | 1 Comentarii
Dupa ce senatorul PD-L Dumitru Oprea a declarat ca proiectul de modernizare a zonei de agrement Ciric nu beneficiaza de avizele de mediu, ieri, primarul Gheorghe Nichita a sustinut contrariul intr-o conferinta de presa. "Astazi am convocat la primarie Agentia pentru Protectia Mediului, Ocolul Silvic si proiectantul Profitehnic SRL din Bacau, firma care face studiul pentru scoaterea din circuitul silvic. N-am fi primit finantarea, daca nu am fi avut avize. Avem acordul de mediu din anul 2008, aviz Romsilva din 2009. Ocolul Silvic Bisericesc spune foarte clar ca trebuie impadurita alta suprafata de teren. Astazi (ieri - n.r.) am analizat modul in care vom scoate din circuit cele 6,5 hectare din Ciric si de a vedea cele doua amplasamente", a spus primarul. In aceste conditii, primaria vrea sa impadureasca 20 hectare in zona C.A. Rosetti si alte 20 in continuarea padurii Ciric, spre Aroneanu. "Daca scoatem cele 6,5 hectare, trebuie sa impadurim in schimb 35-40 hectare. Vom face o analiza a solului, iar noi vom castiga inca o padure la Iasi. Eu nu am auzit scandal cand la Piatra Neamt s-a defrisat pentru telegondola. Rolul Ciricului este de agrement", a mai spus Nichita.
In ceea ce priveste lucrarile de modernizare a zonei de agrement Ciric, edilii au semnat contractul de lucrari cu firma Iasicon SA, care a castigat licitatia cu o oferta de 6 milioane euro. Lucrarile ar trebui sa fie gata in 24 luni de la data atribuirii contractului. Municipalitatea a prins finantare pentru prima etapa din cadrul proiectului, ce se refera la partea de infrastructura. Numai prima etapa are o valoare de 12 milioane euro. Mai precis, partea de infrastructura se refera la amenajarea unei piste pentru biciclisti, telescaun, teren de golf, alei pietonale, mobilier urban, platforma de colectare a deseurilor, doua piscine, dusuri, toalete, turn de supraveghere, zid de escalada, zone de picnic, teren de sport multifunctional, debarcader, pontoane, lista putand continua. Daca vor fi parcurse si urmatoarele etape, cea de investitii in mediu si de realizare a unui parteneriat public - privat, modernizarea zonei va costa 32 milioane euro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

BICA  | #133059
Primarul nostru face multe. Mai bine ar face c... ,pe strada alaturi de cainii comunitari pe care ii iubeste.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5135 (s) | 22 queries | Mysql time :0.393834 (s)