National

Primarul Timisoarei nu da bani pentru Catedrala Mantuirii Neamului: Avem alte prioritati in oras

Publicat: 05 feb. 2014
1

Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, spune ca nu va aloca bani pentru Catedrala Mantuirii Neamului, desi Patriarhia Romana i-a cerut 200.000 de lei, edilul afirmand ca orasul are „alte prioritati„.

Intrebat, miercuri, de corespondentul Mediafax, daca Primaria Timisoara va sustine financiar Catedrala Mantuirii Neamului, primarul Nicolae Robu (PNL) a declarat ca nu se vor aloca bani pentru acest proiect deoarece orasul are alte prioritati.

„Nu dam bani la Catedrala Mantuirii Neamului, avem alte prioritati in oras. Avem solicitari de la Catedrala Mitropolitana si de la alte biserici din Timisoara de diverse culte. Lor le-am alocat in buget anumite sume de bani”, a afirmat Nicolae Robu.

Citeste si: CJ s-a conformat! 3 miliarde de lei pentru Catedrala Mantuirii Neamului

Acesta a adaugat ca a primit o solicitare din partea Patriarhiei Romane, la sfarsitul anului 2013, prin care Primariei Timisoara i se cerea sa doneze Catedralei Mantuirii Neamului suma de 200.000 de lei.

In bugetul municipiului Timisoara pe acest an este prevazuta suma de 12,8 milioane de lei pentru capitolul cultura, recreere si religie, insa banii nu sunt, deocamdata, impartiti pe investitii.

In schimb, in 21 ianuarie, Consiliul Judetean Timis a alocat 100.000 de lei, drept donatie, pentru Catedrala Mantuirii Neamului, din bugetul judetean pe anul 2014.

Citeste si: De unde mai cere bani Patriarhia Romana pentru Catedrala Mantuirii Neamului

„Daca discutam de cei 100.000 de lei, cred ca este o suma care poate fi alocata de Consiliul Judetean Timis, chiar daca, imi pare rau ca nu am putut si nu putem sa alocam suma care a fost ceruta de catre Patriarhie, pentru ceea ce inseamna Catedrala Mantuirii Neamului. Noi atat am putut, am considerat ca este corect sa alocam aceasta suma”, declara presedintele CJ Timis, Titus Bojin, care preciza ca Patriarhia a cerut suma de 300.000 de lei.

Patriarhia Romana a adresat o scrisoare reprezentantilor autoritatilor locale pentru sprijin financiar la construirea Catedralei Mantuirii Neamului, precizand, intr-un comunicat transmis marti, ca a fost vorba despre un demers in conformitate cu Legea construirii Catedralei Mantuirii Neamului, care prevede ca, la solicitarea Administratiei patriarhale, autoritatile de stat centrale si locale pot sprijini financiar edificarea viitoarei Catedrale patriarhale.





Comentarii
Adauga un comentariu