News Flash:

Primele audieri in dosarul Moldova Mall

9 Mai 2006
760 Vizualizari | 0 Comentarii
•Danut Prisecariu, actionarul majoritar de la SC Moldova Universal SA, a fost audiat ieri de catre judecatorii de la Tribunalul Iasi alaturi de consilierul local Radu Botez in dosarul de coruptie privind obtinerea unui credit bancar pentru constructia Moldova Mall •"Modul de folosire a banilor a fost urmarit de catre inspectorii de la BCR nu doar de la sucursala ieseana, ci si de la Bucuresti", a declarat Prisecariu

Timp de cateva ore, ieri, la Tribunalul Iasi au avut loc audieri in dosarul de coruptie intocmit de procurori in legatura cu ridicarea magazinului Moldova Mall. Primul dintre cei audiati a fost Danut Prisecariu, principalul acuzat, actionarul majoritar al SC Moldova Universal SA, firma care a construit cladirea de langa Prefectura Iasi. Acesta a sustinut ca rechizitoriul intocmit de procurorul Corneliu Marian Gheorghita este o facatura pusa la cale pentru a stopa finantarea bancara pentru finalizarea constructiei Moldova Mall. Pentru ca rechizitoriul este stufos iar modul in care procurorii arata ca au fost savarsite faptele de coruptie este destul de clar, Danut Prisecariu a demontat pe rand fiecare acuzatie adusa, sustinand ca totul a fost legal. Principala acuzatie adusa de procurori, si anume folosirea unui credit bancar in alte scopuri decat cele declarate, a fost infirmata de catre Danut Prisecariu prin cateva argumente care nu au fost combatute ieri de catre reprezentantul Departamentului National Anticoruptie Iasi. "Modul de folosire a banilor a fost urmarit de catre inspectorii de la BCR nu doar de la sucursala ieseana, ci si de la Bucuresti. Faptul ca nu au gasit nici o neregula in modul de utilizare a banilor imprumutati i-a determinat sa ma finanteze in continuare chiar daca incepuse urmarirea penala. Astfel, ultima transa de bani am primit-o in februarie 2006", a declarat Prisecariu. In actul de inculpare, procurorii sustin ca acesta a folosit creditul luat de la BCR pentru a-si construi un hotel si pentru a cumpara cat mai multe actiuni la SC Moldova Universal SA si la Tamaz Frigocarne SA. Vizavi de aceste acuzatii, Prisecariu a sustinut ca era actionar majoritar la Moldova Universal inainte de a obtine creditul, iar la Tamaz Frigocarne nu are decat o singura actiune. Peste toate acestea, Danut Prisecariu a sustinut ca nu s-a ocupat de constructia magazinului Moldova Mall SA, ci acest lucru l-a facut directorul executiv al SC Moldova Universal SA, Catalin Cristian. "Eu nu aveam atributii in sensul utilizarii creditului in perioada efectuarii constructiei, ci de acest lucru se ocupa directorul executiv Catalin Cristian", a precizat Prisecariu. Dupa ce patronul Moldova Universal SA a fost audiat aproximativ o ora si jumatate, a venit randul consilierului local Radu Botez, cel care conduce firma care a efectuat lucrarile la Moldova Mall. Acesta a sustinut ca afacerile derulate cu Danut Prisecariu au fost legale iar rechizitoriul este bazat pe niste interpretari tendentioase ale acestor relatii de afaceri. Pentru a fi audiati si ceilalti inculpati, care sunt angajati la SC Moldova Universal SA, judecatorii au acordat un nou termen de judecata.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1306 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018523 (s)

loading...