National

Primele declarații ale lui Liviu Negoiţă, după înscrierea în PMP: USR este un implant nereuşit în politica românească

Publicat: 17 oct. 2020

Liviu Negoiţă, fost primar al Sectorului 3, a declarat, sâmbătă, că s-a înscris în PMP deoarece partidul are o echipă de oameni serioşi şi el îşi poate aduce contribuţia prin experienţa de parlamentar şi în administraţia publică.

„Am revenit pentru că am găsit aici, în PMP, o echipă de oameni serioşi, experienţa pe care eu o am atât în calitate de parlamentar şi în administraţia publică a Bucureştiului m-a făcut să decid venirea în Partidul Mişcarea Populară şi să putem să facem ceva pentru bucureşteni şi pentru românii din celelalte localităţi. Eu cred că, aşa cum se poate observa pe scena politică, atât politica pe care o face PNL, cât şi PSD, dar şi USR care este un implant nereuşit în politica românească numai uitându-se românii la o astfel de variantă îşi dau seama că au nevoie de PMP, de aceea sunt aici, sper să-mi aduc contribuţia ca noi să obţinem un procent important şi să facem legi necesare pentru bucureşteni, dacă ar fi să mă refer la faptul că se moare în Bucureşti, dincolo de pandemie, de poluare. Ori nu se poate ca Parlamentul să rămână impasibil la o astfel de situaţie Bucureştiul aproape cea mai poluată capitală din UE. De asta sunt eu aici”, a declarat Liviu Negoiţă, la sediul BEM.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat sâmbătă că Liviu Negoiţă s-a înscris în PMP.

Partidul Mişcarea Populară (PMP) a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Municipal listele pe Bucureşti ale candidaţilor la parlamentare. Liviu Negoiţă candidează pentru Camera Deputaţilor.





Comentarii
  • Basiștii nu au valori proprii. Promovează ratați și traseisti de la alte partide precum acest negoita ,nealesul. Precum cuiul lui Pepelea,pmp încurca lucrurile. La Iași este reprezentat de indivizi Compromiși,unii condamnați pentru corupție,alții complici cu tâlharii din presa da șantaj,alții cunoscuti ca agenți acoperiți puși pe rele. Jos pmp,du-te in neant.

  • Daca asa a spus acest domn Nevoita, USR ar trebui sa se dizolve. Imediat si neconditionat!!
    Nu se va intampla asa si USR – PLUS va avea succes la alegeri, peste asteptarile celor care-i pun talpi in frunte cu ‘independentii obiectivi’ ai BZI.

Adauga un comentariu