Economic Local

Primele sume acordate de AFIR în anul 2021! Fermierii din Iași au încasat fonduri europene în valoare de milioane de euro pentru modernizarea exploatațiilor agricole

Publicat: 06 ian. 2021
Sediul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est, instituția care gestionează acordarea fondurilor europene către fermierii din Iași, dar și din alte 5 județe din Moldova
Fermierii din Iași care au depus proiecte eligibile la finanțare în perioada 2018-2019 au primit fonduri europene în valoare de peste 2 milioane de euro, de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a făcut noi plăți către fermierii din Iași care au depus proiecte în perioada 2018-2019 și au fost eligibile la finanțare. Pentru 13 din cele 16 proiecte finanțate de AFIR au fost făcute plăți către beneficiari, iar restul banilor vor fi încasați până la finalul acestei luni

Din cele 19 proiecte depuse de fermierii din Iași în cadrul submăsurii 4.1 – „Modernizarea exploatațiilor agricole”, în perioada 2018-2019 au fost selectate la finanțare 16 proiecte. Pentru 13 beneficiari au fost efectuate plăți în anul 2020, dar și în primele zile din anul 2021, fiind vorba de o valoare totală a proiectelor de 5,3 milioane de euro. Aproape jumătate din sumă a fost plătită către beneficiarii din Iași în acest an, fiind vorba de ultimele tranșe de plată pe care agricultorii trebuiau să le primească de la AFIR.

Banii ce au intrat deja în conturile beneficiarilor vor fi utilizați pentru mărirea exploatației agricole sau pentru achiziția de noi utilaje agricole care să îi ajute pe fermierii din Iași să își dezvolte afacerile din mediul rural. În anul 2020, cei mai mulți bani pe care i-au accesat beneficiarii din Iași au fost investiți în utilajele agricole performante, fiind vorba de plăți în valoare de 5,5 milioane de lei numai anul trecut.

Fermierii din Iași au primit peste 2 milioane de euro, fonduri europene acordate în primele zile din anul 2021

Cu cele peste 2 milioane de euro plătite de AFIR, în anul 2021, au fost achiziționate 3 utilaje agricole, valoarea proiectului fiind cuprinsă între 300.000 și 400.000 de euro, și au fost mărite exploatațiile agricole prin achiziția unor suprafețe noi de teren. Alte proiecte eligibile la finanțare pentru care s-au achitat fonduri europene au fost cele ale tinerilor fermieri depuse în cadrul submăsurii 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri” pentru care AFIR a plătit în anul 2021 aproape un milion de euro.

Alte plăți au fost făcute pentru beneficiarii fondurilor europene cu livezi. Fermierii au mai cheltuit fondurile europene acordate în anul 2020, pe lângă utilajele agricole performante, pentru înființarea unor ferme zootehnice, crearea de silozuri și spații de depozitare a cerealelor sau pentru înființarea unor plantații pomicole. Ieșenii plecați în diaspora vor putea accesa fonduri europene în valoare de 40.000 sau 50.000 de euro pentru înființarea unor afaceri în mediul rural.

Ieșenii din diaspora pot înființa afaceri în localitățile natale cu banii europeni acordați pentru instalarea tânărului fermier

Sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri” a fost deschisă de pe data de 4 ianuarie 2020, iar până în prezent nu a fost depus niciun proiect pe site-ul AFIR. Astfel, pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, respectiv postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este sută la sută nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/ ). Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 4 ianuarie, ora 09:00, și până în data de 4 mai, ora 16:00. Ghidul solicitantului și materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.info – Investiții PNDR, în secțiunea dedicată submăsurii 6.1- „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.





Adauga un comentariu