News Flash:

Primii colindatori la ZIUA de Iasi

18 Decembrie 2006
699 Vizualizari | 0 Comentarii
La sediul redactiei ZIUA de Iasi au sosit ieri dupa-amiaza primii colindatori din acest an. Astfel, un grup de colindatori sositi tocmai de la Roman s-au oprit pentru a recita cateva colinde, vestind apropierea Craciunului. Grupul, format din 45 de tineri, a fost indrumat de preotul Francisc Farcasel, de la parohia romano-catolica Iisus Bunul Pastor din orasul Roman. Acestia au venit la Iasi pentru a asista la concertul sustinut de Corul Institului Teologic Romano-Catolic Sfantul Iosif, care a avut loc aseara, cu incepere de la orele 19.00, la Catedrala "Sfanta Fecioara Maria, Regina" din Iasi. "Am venit la Iasi pentru concertul de diseara (ieri seara - n.r.) si, daca am ajuns mai devreme, am spus ca ar fi frumos sa colindam si noi la randul nostru. In drum spre orfelinat, am vazut sediul ZIUA de Iasi si, cum nu mai este mult pana la Craciun, am vrut sa colindam pentru a vesti marea sarbatoare crestina care se apropie", a spus preotul Francisc Farcasel. Acompaniati de trei chitare, zurgalai si clopotei, tinerii au recitat cateva colinde traditionale iar la final au tinut sa ureze redactiei un calduros "La multi ani!" in limba engleza si in spaniola. Grupul de colindatori a fost recompensat la sfarsit cu un ropot de aplauze din partea intregii redactii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014497 (s)