News Flash:

Primul caz din 1998

21 Decembrie 1999
1273 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un student basarabean a fost capturat cu 110 grame de marijuana •El consuma acest drog de doi ani •Marfa a luat-o din Chisinau, din piata, si a incercat sa o treaca prin vama Sculeni impachetata in pungi de plastic lipite de corp

Ieri, la punctul de trecere a frontierei de la Sculeni, moldoveanul Alexandru Fradkin a fost prins in timp ce incerca sa introduca in Romania 110 grame de substanta vegetala, dupa toate probabilitatile marijuana. Tinarul, in virsta de 20 de ani, este student in anul II la Facultatea de Istorie si a declarat ca marfa era pentru el, fiind un consumator al acestui drog de aproximativ doi ani. In vama, politistii de Frontiera, au observat ca Fradkin are un comportament ciudat si, curios pentru un moldovean, nu avea bagaje. Asta i-a facut sa intre la banuieli si l-au luat la puricat. Flerul politistilor si-a spus si de aceasta data cuvintul, banuiala lor ca ar fi vorba de un caz de trafic de stupefiante fiind confirmata ulterior. Dupa ce a fost adus si ciinele specializat in depistarea drogurilor, care a confirmat ipoteza politistilor, s-a trecut la perchezitionarea basarabeanului. Asupra sa, ambalate in pungi de plastic lipite de corp, s-au gasit 110 grame de substanta vegetala, dupa toate probabilitatile fiind vorba despre marijuana, evaluata la cinci milioane de lei. "Fumez marijuana de aproape doi ani. Imi procuram marfa din Chisinau si niciodata nu am vindut la altii. Tot ce s-a gasit asupra mea, am cumparat de la un tigan din piata, in Chisinau, si am platit 120 de lei moldovenesti (aproximativ 20 de dolari). Este pentru consumul meu propriu si luam marfa de dincolo pentru ca am auzit de cazuri in care au fost prinsi alti basarabeni in timp ce cumparau si vindeau canabis sau marijuana si-mi era frica sa nu fiu prins. Este prostia mea si-mi pare rau de ce am facut, dar asta e", a declarat Alexandru Fradkin. Este primul caz de trafic de stupefiante descoperit in acest an la Iasi, un caz similar fiind depistat in anul 1998.
"Fapta lui Alexandru Fradkin este de fapt un cumul de infractiuni. Este vorba despre trafic de stupefiante si contrabanda. Pentru prima infractiune, prevazuta de Codul Penal, pedeapsa este inchisoare intre 3 si 15 ani iar pentru contrabanda intre 3 si 12 ani. Urmeaza ca marfa sa fie analizata la laborator, in functie de calitatea si concentratia acesteia urmind sa se stabileasca masurile legale", ne-a spus lt. Calin Filipescu ofiter de cercetare penala in cadrul Sectorului de Politie Frontiera "Vasile Lupu" Iasi.
Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3752 (s) | 22 queries | Mysql time :0.259587 (s)