News Flash:

Primul-ministru a ordonat disponibilizari in institutiile statului

14 Februarie 2001
1041 Vizualizari | 0 Comentarii
Furtuna in administratie

•Primaria Iasi si Consiliul Judetean au anuntat ca schemele lor sunt insuficiente raportat la numarul populatiei •Reactii vehemente la spectrul disponibilizarilor

Primul-ministru Adrian Nastase a atras atentia prefectilor si presedintilor consiliilor judetene, prezenti la sfarsitul saptamanii trecute la Snagov, ca schemele din administratie sunt deosebit de incarcate. Mai mult, premierul a amenintat ca daca primarii sau conducerile de consilii si prefecturi nu inteleg sa faca disponibilizari, va lua personal masuri, iar procentele le va alege singur. "Pe principiul reducerilor de la prefecturi, primul-ministru a adresat rugamintea consiliilor judetene si primariilor sa reduca si ei personalul. In cazul in care nu vor lua aceste masuri, premierul a zis ca va interveni personal, cu procentul pe care il va stabili", a declarat amenintator prefectul Corneliu Rusu Banu, citandu-l pe Adrian Nastase.

Autoritatile locale rezista

Reactiile din parte institutiilor vizate nu au intarziat sa apara, majoritatea invocand numarul mare de locuitori ai municipiului si judetului Iasi. Nicolae Ivanciu, vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi, a precizat: "In nici un caz nu poate fi vorba de o reducere de personal in cadrul organigramei Consiliului Judetean Iasi. Conducerea consiliului a prezentat o fundamentare in cazul perspectivei acestor reduceri de personal de la consiliile judetene intrucat sunt niste norme clare. Nu s-a tinut seama de anumiti indicatori. Iasul are o populatie de peste 830.000 de locuitori si nu se compara nici cu Tulcea, care are 200.000 de locuitori, si nici cu alte judete. Acolo schema este incarcata artificial. De exemplu, judetul Brasov are un presedinte, trei vicepresedinti si peste 200 de angajati. Deci nu s-au luat in calcul indicatorii de populatie si nici nu au fost consultati presedintii consiliilor judetene". Consiliul Judetean Iasi are in prezent un presedinte, doi vicepresedinti si aproximativ 170 de angajati.
La Primaria municipiului Iasi sunt 328 de angajati, la Administratia Pietelor - 110, la Directia Patrimoniu - 70, la DAFIS - 50 de salariati. Fondul de salarii pe anul trecut s-a ridicat la 27 de miliarde lei, ceea ce reprezinta doar 4% din incasarile bugetare. Viceprimarul Vasile Dumitriu a declarat: "Din punctul meu de vedere, situatia numarului de personal este optima la Primaria Iasi. Este adevarat, sunt servicii care au supraincarcatura, dar sunt si unele care mai vegeteaza. In aceste conditii va trebui sa mai optimizam pe fiecare serviciu in parte numarul de personal de care avem nevoie. O reducere de personal in conditiile cresterii numarului de sarcini si a autonomiei in teritoriu si in cazul unei mai bune deservirii a populatiei, nu cred ca este oportuna. De fiecare data cand am facut reduceri s-a vazut o descrestere a serviciilor catre populatie. Trebuie sa ne gandim ca in administratie ponderea este detinuta de administratia locala si sa vedem, pe aici, pe colo, cu administratia centrala, care este mult prea mare fata de apropierea de cetatean. Putem reduce cu 10% sau 20% pentru ca nu toti cei pe care i-am angajat sunt si foarte buni. Dar aceasta este o problema pe care o vom aborda in Consiliul Municipal o data cu abordarea organigramei". Deocamdata, institutiile iesene nu se gandesc sa faca restructurari, ci mai degraba se pregatesc sa trimita o situatie Executivului prin care sa demonstreze ca schemele sunt subevaluate fata de numarul mare al locuitorilor si de ponderea economica a judetului Iasi.
Catalin DUMITRESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2047 (s) | 22 queries | Mysql time :0.073471 (s)