News Flash:

Primul transplant renal din acest an

23 Ianuarie 2002
1173 Vizualizari | 0 Comentarii
•La Clinica de Chirugie Cardiovasculara din Iasi a fost realizat ieri primul transplant de rinichi din acest an •A fost o reusita care a confirmat valoarea scolii medicale iesene •Viorel Buzincu a primit un rinichi de la mama sa, Maria Buzincu (62 de ani) •O noua operatie, o noua viata

Pentru tanarul Viorel Buzincu (22 de ani), din localitatea Podu Iloaiei, operatia la care a fost supus ieri a insemnat inceputul unei noi vieti. De mai bine de sapte ani, acesta sufera de insuficienta renala si tot de atatia ani a fost nevoit sa mearga cu regularitate la dializa, singurul mijloc de tratament care il tinea in viata. De catva timp starea de sanatate a baiatului s-a agravat simtitor, iar efectuarea acestui transplant era singura solutie salvatoare. Situatia sa era destul de grava, mai ales tinand cont si de faptul ca Viorel suferise mai multe afectiuni. Cu cativa ani in urma a avut hepatita C, ceea ce a condus la agravarea insuficientei renale. Tanarul ajunsese sa faca dializa de trei ori pe saptamana. Practic activitatea lui era paralizata, neputand sa se integreze in societate. Este de ajuns numai sa ne gandim ca din cele cinci zile lucratoare, in trei dintre ele baiatul face dializa, fiind nevoit sa stea aproximativ sase ore legat de aparat. Tatal baiatului a murit, iar dintre cei patru copii ai familiei Buzincu unul a murit ca urmare a unei insuficiente renale acute. Nu se poate stabili cu exactitate daca boala tanarului este sau nu ereditara. Maria Buzincu, mama baiatului, a hotarat sa curme suferintele de zi cu zi ale fiului si, constienta de faptul ca doar transplantul de rinichi ii va putea salva viata, si-a donat propriul organ pentru ca acesta sa poata cunoaste bucuriile vietii. Analizele antemergatoare transplantului au aratat ca acest lucru este posibil, iar ieri medicii au realizat transplantul.

•"A fost cazul cel mai grav la care am efectuat un transplant renal"

Operatia a inceput de dimineata, prima care a fost supusa interventiei fiind mama baiatului. Dupa prelevarea organului de la donatoare, rinichiul a fost transplantat la baiat fara nici un fel de probleme.
Acest transplant s-a constituit intr-o noutate pentru medicii ieseni. "Cazul a fost unul particular. Donatoarea a avut pediculul arterial dublu, in mod obisnuit acesta fiind simplu, ceea ce a insemnat ca medicii au trebuit sa faca o anastomoza, adica sa uneasca cele doua artere pentru a face una singura", ne-a declarat dupa operatie dr. Costica Novac, directorul Spitalului Parhon.
Interventia de transplant a durat ceva mai mult de trei ore, timpul in care se desfasoara un transplant obisnuit. Primitorul rinichiului a fost pregatit de catre echipa doctorului Adrian Covic. Interventia chirurgicala a fost efectuata de catre dr. Costica Novac, directorul Spitalului Parhon, dupa care tanarul a fost preluat de catre echipa doctorului Grigore Tinica. "A fost pacientul cu starea de sanatate cea mai grava la care am efectuat un transplant de rinichi. Daca baiatul continua sa mai faca dializa, nu traia mai mult de trei ani", a afirmat dr. Grigore Tinica.
Finalul interventiei chirurgicale a fost cel asteptat. Totul s-a desfasurat fara probleme. Medicii spera ca evolutia postoperatorie va fi una fara complicatii.
Urmatorul transplant renal va fi efectuat saptamana viitoare, realizarea saptamanala a unor astfel de interventii chirurgicale fiind unul dintre obiectivele medicilor ieseni.
Catalina DARABANA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014277 (s)