International

Prinţul Harry și Meghan Markle aşteaptă al doilea copil

Publicat: 14 feb. 2021
Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa Meghan Markle
Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa Meghan Markle

Duminică, 14 februarie, purtătorul de cuvânt al cuplului format din Meghan Markle și Prințul Harry, a dezvăluit, pentru agenţia britanică de ştiri Press Association, preluată de DPA şi AFP și citate de Agerpres, că aceștia așteaptă al doilea copil.

„Ducele şi Ducesa de Sussex sunt foarte fericiţi că vor avea al doilea copil”, a spus purtătorul de cuvânt.

Cuplul a ales să împărtășească presei o fotografie alb-negru, în care cei doi se află sub un copac. Meghan, îmbrăcată într-o rochie deschisă la culoare, vaporoasă, stă întinsă şi îşi odihneşte capul pe piciorul lui Harry, ţinând o mână pe burtă.

Meghan Markle și Prințul Harry mai au un copil, pe Archie, pe care nu au ales să îl crească în Marea Britanie. În anul 2020, cei doi au renunțat la datoriile regale și s-au mutat împreună cu Archie în California de Sud pentru a trăi o viaţă mai independentă, departe de atenţia presei britanice.

La scurt timp după mutarea în Montecito, Meghan şi Harry au suferit o pierdere grea. În luna iulie, Meghan Markle a decis să vorbească despre sarcina pierdută.

„A pierde un copil înseamnă o durere aproape insuportabilă, trăită de multe, dar despre care puţine vorbesc”, a scris Meghan într-un material publicat de New York Times.

„Am ştiut, când mi-am strâns primul copil născut, că îl voi pierde pe al doilea. Pierderea şi durerea ne-au afectat pe fiecare dintre noi în 2020”, scrie ea în articol.

Ea povesteşte că, într-o dimineaţă de iulie, a simţit o „crampă ascuţită” şi, câteva ore mai târziu, de pe un pat de spital, l-a văzut pe soţul ei „cu inima zdrobită”.

Meghan Markle și prințul Harry au devenit pentru prima dată părinți în luna mai a anului 2019.





Adauga un comentariu