News Flash:

Privatizarea Terom, o problema prea dificila pentru FPS

27 August 2000
1175 Vizualizari | 0 Comentarii
Privatizarea SC Terom SA Iasi este extrem de complicata. Ca urmare, intreprinderea a fost inclusa in programul Bancii Mondiale, PSAL, agentul de privatizare al acesteia fiind Banca Romana de Dezvoltare. "Posibilitatile ca un investitor strategic sa poposeasca la Iasi, la societatea noastra, in vederea aducerii unei sume mari de bani, pentru continuarea activitatii SC Terom SA pe acelasi profil, sunt destul de reduse. Tehnologia este foarte veche si ca atare consumurile de energie sunt ridicate. De aici si preturile mari ale produselor noastre. Evident ca este destul de greu, din punct de vedere financiar, de retehnologizat aceasta unitate. De aceea, s-a apelat la un mod de privatizarea mai special. S-au vandut o parte din cladirile si terenurile societatii separat si se continua sa se caute oferte de cumparare", a declarat Constantin Harlauanu, liderul Sindicatului Liber din cadrul Terom Iasi.
In acest moment, societatea lucreaza pe baza de comenzi mici, cantitativ, avand posibilitatea de a scoate pe piata o diversitate de produse. Acesta este singurul atu care mai tine cei 2.400 de salariati la lucru. Problema este ca profitul realizat de unitate este aproape zero si aceasta deoarece cheltuielile de productie si intretinere a utilajelor sunt foarte mari.

Privatizare bucata cu bucata

Se pare ca FPS Iasi a primit unele scrisori de intentie in ceea ce priveste cumpararea unor componente ale societatii, dar nu sunt inca informatii oficiale cu privire la acest fapt. "O privatizare de succes este aceea realizata de firma BMT, care a cumparat de la FPS o cladire si terenul aferent cu trei milioane de dolari, adica echivalentul sumei platite de firma Zelezarny Veseli pentru cumpararea firmei Tepro. Ba mai mult, investitiile facute de firma belgiana sunt destul de mari si forta de munca este mai bine platita decat in alte unitati comparabile", a mai precizat Constantin Harlauanu.
In acest context, se poate spune ca privatizarea Terom-ului nu va fi realizata, in totalitate, prea repede. Mentionam faptul ca, incepand cu primavara acestui an, s-a inceput restrangerea in hale de productie mai mici, pentru a se eficientiza oarecum activitatea. De asemenea, s-a renuntat la unele utilaje care erau invechite. Se apreciaza ca, la sfarsitul lunii septembrie, activitatea de productie se va desfasura integral in aceste hale.
George DELEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019414 (s)

loading...