News Flash:

PRM cauta primari si consilieri locali

27 Februarie 2006
919 Vizualizari | 0 Comentarii
•Filiala judeteana a PRM a inceput negocieri pentru atragerea in partidului a unor alesi locali din judet •PRM vrea extinderea masurilor impotriva migratiei politice si la parlamentari

Aprobarea Statutului alesilor locali de catre Senat este pe placul Partidului Romania Mare. Formatiunea politica, ce a fost zdruncinata anul trecut de numeroase dezertari ,a fost incantata de prevederea inclusa in document ca orice schimbare de optiune politica sa fie urmata de pierderea functiei obtinuta in alegeri. Deocamdata, prevederile aprobate de Senat includ primarii si consilierii locali sau judeteni, dar PRM doreste extinderea si la parlamentari a masurilor impotriva migratiei politice. "Dorim extinderea, abordarea unor prevederi similare si pentru membrii Parlamentului care se razgandesc in timpul mandatului si parasesc partidul care i-a promovat in alegeri. PRM a avut astfel de probleme cu parlamentarii si am cerut sa renunte la mandat, insa niciodata nu s-a intamplat acest lucru", a declarat deputatul Vlad Hogea, presedintele filialei iesene a PRM. Anul trecut, partidul a cunoscut un val puternic de plecari a parlamentarilor si alesilor locali, Iasul fiind una dintre cele mai zdruncinate filiale.
Deocamdata insa, pana la aplicarea efectiva a legii, primarii si consilierii locali pot schimba linistiti barca politica. De aceea, formatiuni politice diverse au inceput o campanie de curtare primarilor si a consilierilor locali din judet, sperand sa atraga in sanul partidului cat mai multi alesi. PRM nu face exceptie si deputatul Hogea a declarat ca se poarta negocieri in acest sens cu mai multi titulari de functii din judet. "Usa este deschisa si se inregistreaza destule cereri de intrare in partid. Primim noi membri, dar in urma unei selectii serioase, vom primi doar oameni de calitate, si nu fripturisti care simt ca pot castiga ceva in urma apartenentei la PRM", a precizat Hogea. De altfel, alaturi de campania de primire de noi membri, filiala a inceput restructurarea in teritoriu. Conducerea organizatiei judetene este nemultumita de cateva filiale din comune si mai ales de oamenii din functiile de conducere. "Inspectorii de zona vor taia in carne vie in organizatiile din judet. Vrem ca in 2008 sa avem candidati care sa insemne ceva in localitatile lor", a mai spus deputatul Hogea.
Lucian SCHIOPU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1460 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019001 (s)

loading...