National

PRM există şi vrea unirea tuturor forţelor politice

Publicat: 29 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
PRM există şi vrea unirea tuturor forţelor politice
O minoră a fost obligată să surprindă imagini cu propria mamă dezbrăcată și să i le trimită iubitului, Florinel Doru Duduc

Partidul România Mare anunță începutul unei campanii de revenire în prim-planul politicii românești. A început o campanie pentru constituirea unui puternic pol naționalist care să reprezinte o alternativă la alegerile locale și parlamentare viitoare. Un prim pas a fost făcut prin protocolul de colaborare cu Partidul Reformator prin care reprezentanții acestui partid vor sprijini activitățile preelectorale și electorale ale PRM, susține Victor Iovici, președintele PRM. Potrivit informațiilor noastre asemenea protocoale vor fi semnate și cu alte formațiuni astfel că la startul campaniei PRM și aliații vor fi capabil să depune liste complete în toată țara.

”La data de 28 mai 2020 a avut loc semnarea protocolului de colaborare între Partidul România Mare și Partidul Reformator, în scopul constituirii unui puternic pol politic care reprezintă și promovează valorile tradiționale românești, patriotismul și interesele fundamentale ale poporului român.

Pe fondul constatării necesității ca persoanele care respectă în mod real valorile patriotismului și tradițiilor naționale să poată să beneficieze de reprezentarea lor în plan politic, protocolul are ca obiect susținerea în activitățile preelectorale și în cele electorale a Partidului România Mare de către Partidul Reformator la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, iar data semnării acestuia nu a fost stabilită în mod întâmplător. La 28 mai 2020, odată cu Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, toți românii sărbătorim Ziua Eroilor, instituită în anul 1920 prin hotărârea autorităților politice ale statului român și cea a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aceasta având ca scop cinstirea memoriei eroilor căzuți în primul război mondial a căror jertfă a creat condițiile pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Această sărbătoare este consacrată tuturor celor care și-au sacrificat viața pentru apărarea independenței, integrității și suveranității României, pentru ca eroismul lor să nu fie uitat. În acest an o sărbătorim la o zi de la împlinirea la 27 mai, a 420 de ani de la înfăptuirea Primei Mari Uniri a Țării Românești, Ardealului și Moldovei sub conducerea domnitorului Mihai Viteazu, una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei României și apărător al Europei împotriva pericolului reprezentat de expansiunea militară a Imperiului Otoman.

În acest context, prin comunicatul din 27 mai 2020, Conducerea Partidului România Mare a semnalat și avertizat public despre continuarea acțiunilor anticonstituționale și provocatoare la adresa comunității românești din România prin existența pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a propunerii legislative înregistrată PLX nr. 478/2017 privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunității maghiare din România. Pe fondul semnalării publice a acestei acțiuni care are caracteristicile unei noi provocări la adresa comunității românești din România și ale unei reale trădări ale intereselor naționale și al solicitării adresate parlamentarilor deputați de respectare a prevederilor Constituției României și de a vota pentru respingerea propunerii legislative, aceasta a fost scoasă de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților prin consensul liderilor grupurilor parlamentare, fiind trimisă pentru două săptămâni la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale. Conducerea Partidului România Mare constată că propunerea legislativă înregistrată PLX nr. 478/2017 privind consacrarea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a comunității maghiare din România, constituie o nouă încercare de a tensiona relațiile existente între comunitatea maghiară și comunitatea românească din România și un afront adus eroilor prin a căror sacrificiu țara noastră există în actualele hotare, suverană și independentă.

Folosim această modalitate pentru a exprima aprecierea față de acțiunile concrete ale deputaților Dorel-Gheorghe CĂPRAR și Emil-Marius PÂSCAN, care atât în cursul zilei de 27 mai 2020, cât și anterior cu ocazia scandalului privind adoptarea tacită a inițiativei legislative înregistrată la Camera Deputaților sub nr. PLX 670/2019 privind Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc, prin pozițiile publice exprimate în mod neechivoc, au demonstrat că sunt singurii parlamentari patrioți din Parlamentul României și că la nivelul forului legislativ al României, există o reală criză de moralitate și de patriotism.”, anunță președintele PRM, Victor Iovici, în comunicatul remis redacției.

Adauga un comentariu