News Flash:

Probabil problemele tehnice au provocat prabusirea A 330

8 Iunie 2009
631 Vizualizari | 0 Comentarii
Guvernul francez a refuzat ieri sa privilegieze vreo ipoteza in legatura cu prabusirea avionului Airbus al Air France, recunoscand insa ca o defectiune a senzorilor de viteza ar fi putut duce la o pierdere brusca de altitudine sau dezintegrarea aparatului, relateaza AFP. "Dezintegrarea in zbor sau un soc la suprafata oceanului, pentru moment nu exista nici un indiciu care sa permita privilegierea vreunei ipoteze", a declarat secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Dominique Bussereau, citat de postul de radio RTL. Intrebat despre existenta unei probleme a senzorilor de viteza, asupra carora pare sa se concentreze ancheta tehnica, el a apreciat ca o astfel de defectiune nu poate explica in totalitate disparitia zborului AF 447. Senzorii permit determinarea vitezei, in functie de presiunea exercitata asupra anemometrelor, care masoara viteza vantului, a spus el. "Au existat situatii, la avioane Airbus si poate si alte avioane, in care aceste sonde, care s-au jivrat deoarece se aflau in zone cu umiditate mare, zone foarte depresionare, zone de turbulente, nu au mai indicat viteza", a adaugat Bussereau. Consecinta unei astfel de situatii este ca pilotii din cabina nu mai vad afisata viteza corecta, ceea ce poate avea doua urmari nefericite pentru viata avionului: o viteza inferioara, care poate duce la o pierdere de inaltime, sau o viteza superioara, care poate duce la dezintegrarea avionului, acesta apropiindu-se de viteza sunetului, in conditiile in care fuselajul nu este conceput pentru a rezista la o astfel de viteza", a explicat specialistul. Bussereau a adaugat insa ca astazi nu se stie nimic, iar autoritatile nu pot privilegia nici o ipoteza pentru moment. Biroul pentru anchete si analize (BEA), insarcinat cu ancheta tehnica, a anuntat sambata ca avionul prabusit in Oceanul Atlantic inregistrase probleme legate de masurarea vitezei si a precizat ca producatorul Airbus dispune de un program de inlocuire a senzorilor de viteza pentru aparatele A330. Air France a anuntat, la randul sau, ca isi va accelera programul de schimbare a sondelor anemometrice Pitot la avioanele A330 si A340.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2961 (s) | 22 queries | Mysql time :0.175442 (s)