News Flash:

Probleme de lot inaintea Jocurilor Olimpice

27 Iunie 2008
675 Vizualizari | 0 Comentarii
Selectionerul echipei nationale de handbal feminin, Gheorghe Tadici, a declarat ieri ca are probleme de lot cu trei saptamani inainte de debutul Jocurilor Olimpice de la Beijing. "Stiu ca Steluta Luca, Mihaela Senocico si Ramona Maier Farcau nu au primit inca viza medicala si ca vor merge la Institutul National de Medicina Sportiva pentru noi analize. Ramona Maier este refacuta in proportie de 70 la suta, dar va trebui sa faca pregatire separata pana la 10 iulie.

Am vorbit si cu Vali Motogna. A fost in Italia la rudele ei de acolo si a facut un program de refacere la o clinica de acolo. Se simte mai bine, nu mai are dureri mari la umar, dar una peste alta nu va putea scapa de interventia chirurgicala. Ca o va face acum, peste o luna sau in toamna, ramane de vazut. Are un tratament strict. Probleme medicale mai are si Tereza Tamas, la genunchi, care a avut recomandat de la medici sa stea trei saptamani. Oricum duminica, la Ramnicu Valcea, vom afla la fata locului cum este fiecare jucatoare din punct de vedere fizic", a spus Tadici. Selectionerul Romaniei a mai recunoscut ca nu s-a decis asupra celor 14 jucatoare care vor face deplasarea in China: "Nici nu se pune problema sa am idei preconcepute. Nici o jucatoare, indiferent de numele ei, nu este titulara de drept. Numai jucatoarele aflate in forma maxima merg la Jocurile Olimpice". Nationala de handbal feminin a Romaniei se va reuni duminica, la ora 17.00, la Sala Polivalenta Traian, pentru pregatirea Jocurilor Olimpice, iar o zi mai tarziu se vor da probele fizice la stadionul Municipal din Ramnicu Valcea. Dintre cele 18 jucatoare convocate in lotul largit, doar 14 vor face deplasarea in China.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1757 (s) | 22 queries | Mysql time :0.048575 (s)