News Flash:

Problemele asiguratorilor au fost dezbatute la Iasi

22 Iunie 2007
1215 Vizualizari | 0 Comentarii
Dan Constantinescu
• Cele mai multe reclamatii din regiunea de Nord - Est cu privire la modul in care au fost incheiate asigurarile sau in legatura cu posibile fraude, sunt inregistrate la Iasi • "Printre cele mai importante solutii gasite de noi sunt cele legate de schimbarea strategiei din controale, in prudenta si o analiza a firmelor din domeniu pe baza situatiilor financiare", a afirmat Angela Toncescu, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor


Reprezentantii companiilor din domeniul asigurarilor au dezbatut ieri la Iasi problemele cu care se confrunta, la invitatia Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Asiguratorii au sustinut ca principalele probleme din domeniu sunt legate de reticenta clientilor, care se hotarasc cu greu sa incheie o asigurare. Cele mai multe reclamatii din regiunea de Nord - Est, cu privire la modul in care au fost incheiate asigurarile sau in legatura cu posibile fraude, sunt inregistrate la Iasi. De la inceputul anului si pana in prezent au fost depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) nu mai putin de 150 de sesizari, in care erau semnalate nereguli. Iasul este urmat indeaproape de Galati si Suceava. Un fapt ingrijorator, conform reprezentantilor CSA este ca peste 50 la suta din sesizari se confirma, iar Comisia a luat atitudine. Totodata, asiguratorii au sustinut ca cele mai bune asigurari sunt cele care au devenit obligatorii, ca de exemplu polita de raspundere civila auto (RCA). O replica a venit din partea presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Angela Toncescu, care a sfatuit asiguratorii sa incerce prin politica lor sa atraga posibilii asigurati, si nu sa astepte interventii guvernamentale care sa faca obligatorii anumite tipuri de asigurari. Reprezentantii CSA au anuntat la Iasi noul plan de actiune si schimbarea strategiei. "Intalnirea de la Iasi a avut, pe langa aniversarea celor 15 ani de supraveghere in asigurari, ca scop principal, prezentarea strategiei comisiei. Este foarte important sa pregatim personalul care lucreaza in asigurari. Printre cele mai importante solutii gasite de noi sunt cele legate de schimbarea strategiei din controale, in prudenta si o analiza a firmelor din domeniu pe baza situatiilor financiare. Regiunea de Nord-Est este importanta pentru ca este o piata in crestere si este totodata granita de est a Uniunii Europene", a continuat Angela Toncescu. Un segment important al discutiei a fost legat de tema asigurarilor de sanatate. "Asigurarea publica se adreseaza celor cu venituri mici. A venit momentul ca persoanele cu venituri mai mari sa poata sa aiba servicii medicale complementare si probabil de o calitate mai ridicata, pentru care platesc suplimentar", a afirmat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Iasi, la intrunirea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Crestere economica in Nord -Est

Potrivit unui studiu al Comisiei Nationale de Prognoza pentru anii 2007 si 2008, dat publicitatii de reprezentantii CSA in cursul zilei de ieri, regiunea de Nord-Est va avea o crestere economica de 6,6 la suta in 2007 si 6,4 la suta in 2008, peste nivelul national. Aceste cresteri vor fi sustinute in principal de constructii, cu ritmuri de peste 10 la suta in ambii ani si de servicii, cu 7 la suta in 2007 si 6,5 la suta in 2008. Reprezentantii CSA prezenti la Iasi au subliniat faptul ca, desi regiune de Nord - Est are o economie relativ slaba in prezent, asigurarile reprezinta deja un motor functional in regiune. In simbioza cu economia nationala si in noua conjunctura creata prin repozitionarea granitei de est a UE, asigurarile vor beneficia de cresterile economice prognozate si la randul lor vor finanta economia prin plasamentele efectuate, considera reprezentantii Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1294 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014211 (s)