News Flash:

Procesul celor 7 miliarde lei de la CET Iasi pe ultima suta de metri

7 Aprilie 2005
694 Vizualizari | 0 Comentarii
•Deoarece la recursul facut de SC CET Iasi SA nu erau trecute adresa si codul numeric personal al celor 122 de angajati SC CET Iasi SA, care reprezentau partea vatamata, procesul va fi solutionat de Curtea Constitutionala Pe data de 21 aprilie, Curtea Constitutionala va pune in discutie dosarul celor 122 de sindicalisti de la SC CET Iasi SA, prin care acestia ar putea avea castig de cauza intr-un proces care se judeca de aproape 4 ani de zile. Pretentia celor 122 de angajati din cadrul societatii comerciale o reprezinta o majorare salariala de 13 la suta pe care, in conceptia sindicalistilor, conducerea unitatii ar fi trebuit sa o fi acordat inca de la jumatatea anului 2002. Totul a inceput in vara anului 2002, cand prin actul aditional nr. 7188 din 23.04 2002, incheiat intre administratia fostei SC Termoelectrica SA si Federatia Sindicala Termoelectrica Bucuresti, toti cei 1.120 de angajati ai actualei SC CET Iasi SA ar fi trebuit sa beneficieze de o crestere salariala de 13 la suta la salariul de baza. La aceasta data, pretentiile celor 122 de salariati se cifreaza la suma de 7 miliarde lei. Deoarece la numai o luna de zile actuala SC CET Iasi SA, pe atunci Sucursala de Furnizare a Energiei Termice Iasi din cadrul SC Termoelectrica SA, a trecut in subordinea municipalitatii, acea majorare salariala nu a mai fost acordata de noua societate, pe motiv ca aceasta este o problema a SC Termoelectrica SA. Cele doua sindicate din cadrul SC CET Iasi SA au dat imediat in judecata conducerea unitatii iesene, in luna iunie 2002. De atunci, cele doua parti se infrunta in salile de tribunal, pentru rezolvarea situatiei create. Cu toate ca sindicalistii au obtinut in luna decembrie 2004 o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie, conducerea societatii a facut recurs. Motivul: la dosarul prezentat la Curtea de Apel Iasi nu erau trecute adresele si codul numeric personal al celor 122 de angajati care reprezinta partea vatamata. "Completul de judecata de la Curtea de Apel Iasi a sesizat cele doua parti cu privire la eroarea judiciara. Astfel, in baza articolului 302 - Cod procedura penala, am facut o cerere la Curtea Constitutionala prin care solicitam sa se verifice legalitate documentelor, deoarece daca acestea s-ar fi dovedit nelegale am fi avut castig de cauza. Noi, totusi, suntem siguri ca vom avea castig de cauza", a declarat ieri Ioan Hariton, liderul Sindicatului CET I Iasi. Acesta a mai adaugat ca in luna aprilie toti cei 998 de angajati ai unitatii, care trebuie sa beneficieze de majorarea de 13 la suta, vor da in judecata SC CET Iasi SA. Daca instanta va da castig de cauza sindicalistilor, acestia ar trebui sa primeasca de la furnizorul iesean de energie termica aproape 80 miliarde lei. Ovidiu MUNTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1404 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019083 (s)