News Flash:

Procesul iluminatului public a fost suspendat

16 Iunie 2005
978 Vizualizari | 0 Comentarii
•Din cauza indiferentei societatii comerciale Elba SA Timisoara, instanta a hotarat suspendarea procesului in care aceasta firma a contestat licitatia organizata de municipalitate pentru concesionarea iluminatului public •Colac peste pupaza, o noua piedica in calea concesiunii iluminatului public este privatizarea Electrica SA inainte ca reteaua de iluminat public sa fie trecuta in patrimoniul Consiliului Local

Judecatorii ieseni au stabilit, ieri, sa suspende procesul intentat primariei iesene de SC Elba SA Timisoara, care contesta decizia primariei de concesionare a iluminatului public din municipiu. Firma a pierdut licitatia la ambele sectoare in care a fost impartit orasul pentru concesionare si a considerat ca decizia nu a fost luata in mod legal, drept pentru care a hotarat sa se adreseze instantei. Insa se pare ca intentia firmei timisorene a fost doar de a sicana municipalitatea ieseana, deoarece la nici unul din cele patru termene desfasurate pana acum avocatul firmei nu a catadicsit sa fie prezent. Conform normelor procedurale, instanta a cerut la termenul trecut, al treilea, ca Elba SA sa prezinte copii ale actiunii intentate pentru a fi comunicata si firmelor care au castigat licitatia. Acestea urmau sa fie instiintate ca vor deveni parti in procesul dintre Elba si Consiliul Local ca invinuiti. Numai ca reprezentantii SC Elba SA nu s-au prezentat nici la termenul de ieri si, in consecinta, nu au aparut nici actele cerute de judecatori. De aceea, instanta a hotarat suspendarea procesului, de fapt tragerea lui pe linie moarta. Totusi, dosarul nu este solutionat, Elba SA avand posibilitatea ca in termen de un an sa ceara repunerea pe rol a procesului, ceea ce inseamna reluarea procedurii de unde a ramas. Acest lucru este si cel mai probabil, pentru ca firma timisoreana a trimis instantei o cerere de stramutare a procesului la Bucuresti. "Iluminatul public este o problema mult prea importanta pentru Iasi ca sa fie oprita de sicanele judecatoresti. Investitiile in reabilitarea si modernizarea retelei vor continua", a declarat optimist Andrei Trofor, purtatorul de cuvant al primariei.

Piedicile

Daca problema procesului a intrat in pauza, concesionarea iluminatului public intampina acum o noua piedica. Municipalitatea a trimis mai multe adrese catre Ministerul Administratiei si Internelor prin care se cerea ca reteaua de iluminat public sa fie transferata de la Electrica Moldova SA catre primarie. Raspunsul ministerului a venit insa prea tarziu si, din aceasta cauza, a fost nefavorabil. Intre timp, Electrica Moldova SA a fost privatizata iar controlul este detinut concernul german EON si, prin urmare, patrimoniul este acum al firmei, ministerul nemaiputand face nimic. Reteaua de iluminat public, stalpii si cablurile impanzite prin tot orasul apartin concernului german. Ba chiar lucrurile au evoluat repede si Electrica, acum sub umbrela germana, a trimis adrese catre firmele castigatoare, Luxten SA si Flash Lighting SA, pentru a solicita o intalnire. Electrica doreste sa discute despre utilizarea patrimoniului de catre concesionarele serviciului si chiar sa stabileasca o redeventa, taxa pentru folosirea retelei pe care este proprietara. "Plata unei redevente ingreuneaza activitatea. Pe langa costurile lucrarilor de investitii, firmele castigatoare trebuie acum sa suporte o taxa in plus. Aceasta situatie putea fi stopata daca guvernul ne intelegea si trecea reteaua in patrimoniul primariei inainte de a fi privatizata Electrica", a declarat primarul Gheorghe Nichita.
(L.S.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020635 (s)

loading...