News Flash:

Procesul transferurilor de jucatori a fost amanat din nou

22 Octombrie 2009
574 Vizualizari | 0 Comentarii
George Copos
Procesul transferurilor de jucatori in care George Copos si alti oameni de fotbal sunt judecati pentru coruptie a fost amanat, ieri, intrucat instanta Tribunalului Bucuresti a cerut informatii de la Registrul Comertului despre SC Fotbal Club Rapid, care a intrat in insolventa. Unul dintre avocatii din acest proces a comunicat instantei ca SC Fotbal Club Rapid SA a intrat in procedura de insolventa din 29 septembrie si ca societatea ar trebui citata prin administratorul judiciar. Instanta a decis sa admita o cerere a procurorului si sa ceara de la Registrul Comertului detalii despre situatia firmei, precum si denumirea administratorului judiciar. Dezbaterile in procesul transferurilor vor fi reluate in 19 noiembrie. Dosarul privind transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate a fost mutat de la instanta suprema la Tribunalul Bucuresti dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis, in 15 ianuarie, cererea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a avocatilor celor opt oameni de fotbal judecati in acest caz. La inceputul lunii octombrie 2008, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au trimis in judecata opt persoane, printre care George Copos si Mihai Stoica, in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs o paguba de 11,5 milioane de dolari. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie spun ca prin faptele lor, Gheorghe Copos - fost presedinte si patron al Clubului de fotbal Rapid Bucuresti, Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali- impresar, Mihai Stoica - fost director al Clubului de fotbal Otelul Galati, Jean Padureanu - presedinte al Clubului de fotbal Gloria Bistrita, Gheorghe Popescu - fost angajat al firmei "Becali sport", Gheorghe Netoiu - fost actionar la Clubul de fotbal Dinamo, Cristian Borcea - presedinte executiv al Clubului de fotbal Dinamo, ar fi provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste zece milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal. Cei opt oameni de fotbal sunt acuzati de coruptie in realizarea a 12 transferuri ale unor fotbalisti romani efectuate de la cluburile Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati catre cluburi din strainatate, in perioada 1999 - 2005.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1749 (s) | 22 queries | Mysql time :0.051045 (s)