News Flash:

Procurorii au terminat anchetarea functionarului acuzat de mita

19 Octombrie 2007
963 Vizualizari | 0 Comentarii
Florin Mihai Popa
• Anchetatorii au inlocuit acuzatia de luare de mita cu cea de inselaciune, pentru ca inspectorul DAPPP nu avea atributiile necesare pentru a facilita schimbul de locuinte pentru care a cerut 10.000 RON


Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi i-au prezentat ieri materialul de urmarire penala functionarului Florin Mihai Popa, angajat al municipalitatii iesene, acuzat de luare de mita si trafic de influenta. Procurorii ieseni vor finaliza rechizitoriul in cursul saptamanii urmatoare si vor dispune, cel mai probabil, trimiterea functionarului in judecata. "Astazi s-a facut prezentarea materialului de urmarire penala, aducandu-ni-se la cunostinta ca infractiunile pentru care urmeaza a fi trimis in judecata clientul meu vor fi inselaciune si luare de mita. Nu s-au administrat alte probatorii suplimentare. Urmarirea penala a fost finalizata si s-a semnat procesul verbal", a declarat Carmen Bernic, avocatul functionarului. Popa, inspector in cadrul Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (DAPPP), a fost arestat preventiv in urma cu o luna dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce primea mita 100 milioane lei (10.000 RON) de la Vasile Bangau. Suma reprezenta o prima transa pentru a-i facilita acestuia schimbul unui apartament din zona Lunca Cetatuii.

Functionarul ceruse 200 milioane lei (20.000 RON) pentru acest serviciu, jumatate din bani fiind destinati unei persoane din cadrul conducerii DAPPP. In urma cercetarilor facute, anchetatorii au inlocuit acuzatia de luare de mita cu cea de inselaciune, intrucat nu era indeplinita o conditie esentiala, anume ca inspectorul Florin Popa din cadrul Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (DAPPP) nu avea atributiile necesare pentru a facilita schimbul de locuinte promis. Acesta a recunoscut ca a primit banii, insa scopul acestora nu avea legatura cu natura serviciului sau, ci reprezentau contravaloarea unei consultatii pe care denuntatorul a insistat sa o plateasca. Fiind intrebat cine este persoana cu care acesta trebuia sa imparta banii primiti de la Vasile Bangau, inspectorul de la DAPPP a spus ca nu era ajutat de nimeni. Din informatiile detinute, acesta trebuia sa imparta banii chiar cu sefa sa, Mariana Hostiuc, care a fost audiata de procurori, dar in calitate de martor. Procurorii ieseni vor finaliza saptamana viitoare dosarul functionarului Florin Popa, urmand a fi inregistrat la Tribunalul Iasi, la instanta competenta.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1202 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013791 (s)