National

Procurorii DNA cer din nou arestarea preventiva in cazul lui Remus Truica

Publicat: 03 mart. 2016
1

Procurorii DNA au inaintat joi Curtii de Apel Brasov referatul cu propunere de inlocuire a masurii arestului la domiciliu cu arestarea preventiva in cazul lui Remus Truica, cercetat in dosarele privind retrocedarea nelegala unei suprafete de 47 de hectare de padure din Snagov si a Fermei Baneasa.

Remus Truica a fost cercetat initial cu privire la retrocedarea Fermei Baneasa, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta, spalare a banilor, complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave si dare de mita, potrivit unui comunicat al DNA.

„In referatul de propunere a inlocuirii masurii procurorilor s-a retinut faptul ca, de la momentul la care s-a dispus ultima prelungire a masurii arestului la domiciliu, respectiv data de 2 februarie 2016, au fost administrate o serie de probe care au condus organul de urmarire penala la constatarea existentei si a altor infractiuni fata de cele sus mentionate, care au fost retinute in sarcina inculpatului”, se precizeaza in comunicat.

Citeste si Cine este magistratul care a pus in libertate lotul Truica

Procurorii au dispus pe 2 februarie, pe baza noilor probe, punerea in miscare a actiunii penale fata de Truica si pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave si spalare a banilor, comise in legatura cu retrocedarea nelegala a suprafetei de padure din Snagov.

Procurorii Serviciului Teritorial Brasov al DNA au dispus extinderea anchetei in dosarul privind retrocedarea Fermei Baneasa si fata de fapte legate de retrocedarea nelegala a unei suprafete de 47 de hectare de padure, situata in localitatea Snagov, fiind plasati sub control judiciar Nicolae Jecu, fost prefect al judetului Ilfov, si Apostol Musat, fost primar al comunei Snagov.

De asemenea, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de Remus Truica pentru complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave si spalare de bani, precum si fata de printul Paul pentru complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, Nicolae Jecu si Apostol Musat sunt acuzati de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave.

In dosar, procurorii l-au retinut pe Theodor Chiriac, la data faptelor director tehnic in cadrul Directiei Silvice Ilfov, delegat in functia de sef al Directiei mentionate, pentru abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, si participatie improprie la spalare a banilor. El va fi prezentat joi la Curtea de Apel Brasov cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

De asemenea, s-a dispus luarea masurii controlului judiciar fata de Niculae Dima, la data faptelor secretar al localitatii Snagov si membru in Comisia locala de fond funciar, pentru abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave.

Citeste si STENOGRAME: Cum a fost folosit cotidianul Evenimentul Zilei in dosarul Truica- Andronic

DNA precizeaza ca, incepand din 2006, in contextul in care formulase cereri sau intentiona sa ceara restituirea unor terenuri situate in apropierea Capitalei, printul Paul i-a promis lui Truica si asociatilor lui din grupul infractional o cota parte importanta, intre 50% si 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica in Romania. Ulterior, el le-a si dat acestora bunurile, pe masura obtinerii lor, in schimbul interventiei pe langa functionari publici cu atributii in reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecatorilor, urmand a se reusi, in mod injust, obtinerea bunurilor revendicate si punerea in posesie.

Sursa citata mentioneaza ca, in perioada septembrie – noiembrie 2005, la Primaria Snagov s-au inregistrat o cerere si o revenire prin care printul Paul solicita restituirea a 47 ha padure din Snagov, iar la 9 martie 2006 s-a intocmit procesul verbal al comisiei, care a constatat ca sunt indeplinite conditiile pentru restabilirea dreptului de proprietate.

„Aceasta – desi prin adresa din 24 februarie 2006, cat si la 10 martie 2006, reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedarii, intrucat nu exista act de proprietate si terenul revendicat nu se afla in anexa la Decretul 38/1948. Din probatoriu a rezultat ca, in realitate, nu a avut loc o sedinta a comisiei, ci la insistentele secretarului localitatii, inculpatul Dima, un functionar, a semnat anexa 37 (in care se mentioneaza persoana si suprafata aprobata la retrocedare), care a fost inaintata apoi Comisiei judetene pentru validare pentru 46,78 ha padure. Atat procesul verbal, cat si anexa 37 au fost semnate de primarul Musat si de secretarul Dima si inaintate spre validare comisiei judetene constituite la nivelul Institutiei Prefectului Ilfov”, se spune in comunicat.

Anchetatorii au constatat ca la dosarul de restituire nu au fost depuse inscrisuri din care sa rezulte ca printul Paul este persoana indreptatita, ca antecesorul sau a detinut un titlu pe acel teren, suprafata de teren si faptul ca detinea padurea la momentul exproprierii.

DNA arata ca, prin hotararea nr. 1156 din 7 iulie 2006, Comisia judeteana Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a hotarat validarea anexei 37, recunoscandu-i printului Paul un drept de proprietate pentru 46,78 ha teren cu vegetatie forestiera situat in localitatea Snagov.

„Dupa emiterea hotararii de validare, s-a actionat apoi pentru punerea efectiva in posesie, demersuri in acest sens fiind facute cu sprijinul primarului Apostol Musat, iar pe de alta parte de Remus Truica, cel care a apelat persoane din cadrul Directiei Silvice Ilfov, singura institutie care putea dispune punerea in posesie. Truica a apelat la directorul tehnic al Directiei silvice, o cunostinta a sa, inculpatul Chiriac. Acesta din urma a semnat, in numele sefului Directiei, o adresa prin care Directia Silvica a solicitat Ocolului Silvic sa-l puna in posesie pe inculpatul Al Romaniei Paul”, mai sustin procurorii.

Ulterior, precizeaza DNA, la datele de 26 iunie si 15 august 2007, printul Paul a fost pus in posesie cu suprafata respectiva.

Citeste si STENOGRAME: Benjamin Steinmetz, unul dintre cei mai bogati oameni din lume, inculpat in dosarul Truica–Lambrino-Andronic

„S-a stabilit ca, prin doi intermediari, Theodor Chiriac a disimulat folosul necuvenit, 1.000 mp teren forestier in zona Fundul Sacului, primit urmare a exercitarii defectuoase a atributiilor de serviciu, interpunandu-i pe cei doi in transferul proprietatii bunului. Ulterior, la solicitarea acestuia, terenul a fost vandut, prin aceiasi intermediari, iar pretul, 50.000 euro, a fost incasat de Chiriac, desi in act s-au mentionat 5.000 euro. In aceasta modalitate, Theodor Chiriac a intrat in posesia efectiva a mitei, determinand totodata pe cei implicati in aceasta tranzactie sa disimuleze, fara vinovatie, adevarata natura a provenientei bunului”, se arata in comunicat.

DNA subliniaza ca, imediat dupa intrarea in posesie, desi a avut cunostinta de decizia din 1941 a ICCJ (care recunostea dreptul de proprietate al statului roman asupra terenului in defavoarea regelui Carol al II-lea), Nicolae Jecu, in calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate nr. 243/07.08.2007 – pentru 10 ha si nr. 246/31.08.2007 – pentru 36,78 ha pe numele printului Paul.

Procurorii sustin ca actiunea „abuziva” a inculpatilor a avut drept consecinta prejudicierea statului roman cu peste 9,5 milioane euro, care constituie in acelasi timp si folos necuvenit pentru printul Paul, Remus Truica si membrii grupului infractional.





Adauga un comentariu