News Flash:

Procurorul Suhan pleaca la Bacau

16 Septembrie 2002
1352 Vizualizari | 0 Comentarii
Proaspatul membru in Parchetul National Anticoruptie (PNA), procurorul Gheorghe Suhan, a fost ieri in Iasi pentru a-si lua ramas bun de la fostii colegi. Dupa ce a dispus trimiterea rechizitoriului privitor la inculpatii si invinuitii din dosarul "Zahar si miliarde", Gheorghe Suhan l-a sunat pe procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau, magistratul Vasile Alecsandri, anuntandu-si vizita in interes de serviciu. "Este vorba despre o banca comerciala din Bacau si de o frauda de peste 100 miliarde lei. Mai mult nu va pot spune deocamdata", a declarat procurorul Suhan.
Cu toate acestea, anumite surse au declarat ca, in cazul "Miliarde la Bacau", ar fi implicate si nume sonore din viata politica, sarcina rezolvarii dosarului reprezentand astfel o problema delicata pentru Suhan. Procuror desemnat al PNA, acesta a declarat ca nu se va muta cu familia in Bucuresti, deoarece prefera sa instrumenteze cazurile care se ivesc in teritoriu. Cat despre dosarele instrumentate pana de curand, procurorul Suhan a declarat ca vor fi preluate de alti fosti colegi, in functie de dispozitiile procurorului general de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi. "Dosarul privind societatea comerciala Tepro SA va pleca la Bucuresti, fiind de competenta Tribunalului teritorial. In acest caz este implicat un cetatean strain, iar infractiunile comise de acesta s-au petrecut in afara tarii. Dosarul Cerealcom va fi preluat de un fost coleg de-al meu", a sustinut Gheorghe Suhan.
(V.M.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2715 (s) | 22 queries | Mysql time :0.135492 (s)