News Flash:

Produsele de artizanat au fost date uitarii

24 Iulie 2001
1812 Vizualizari | 1 Comentarii
•Singurii cumparatori fideli ai acestora au ramas cetatenii de alta nationalitate •Acestia le achizitioneaza pentru suveniruri Produsele de artizanat romanesti sunt din ce in ce mai mult marginalizate de catre ieseni. In ultima perioada, turcismele, grecismele sau alte tipuri de produse din strainatate au devenit din ce in mai cautate. La cererea relativ mare a acestor categorii de produse, in detrimentul celor romanesti, a contribuit in primul rand pretul oarecum accesibil buzunarelor secatuite ale iesenilor si un aspect comercial foarte imbietor. De altfel, oferta in materie de produse de imbracaminte sau de uz gospodaresc romanesti a devenit din ce in ce mai redusa. In Iasi se pot gasi, in prezent, cu mare greutate, doua magazine care ofera bunuri de artizanat cu specific strict romanesc. Balanta intre acestea si buticurile cu produse de provenienta turca sau greaca este total dezechilibrata. Acest aspect este demonstrat de faptul ca, in prezent, majoritatea spatiilor fostelor magazine de stat au fost ocupate de standuri in care se comercializeaza in special articole de imbracaminte din import. In aceste conditii, bunurile cu specific romanesc au ajuns sa fie cumparate in special de persoanele de alta nationalitate care vin in Iasi in excursie. La plecare, turistii achizitioneaza respectivele bunuri pentru suveniruri. "Acestia cumpara in special carpete tesute, din lana, pe care este scris numele orasului. Ceea ce am constatat ca prefera in special strainii sunt camasile de noapte lungi, din bumbac, precum si cele barbatesti. Excursionistii dau banii fie pe suveniruri, fie pe lucruri de calitate, ei nu cumpara kitch-uri pentru ca astfel de produse sunt din belsug si la ei in tara", a afimat Tatiana Vieru de la magazinul Fluierasul. Insa, aceste articole de imbracaminte nici nu sunt accesibile tuturor iesenilor. Astfel, o camasa de noapte lunga, din bumbac, costa in jur de 400.000 de lei, iar una scurta trece peste suma de 200.000 de lei. De asemenea, o camasa pentru barbati costa in jur de 320.000 de lei. Doar prosoape pentru nunti si botezuri Singurele bunuri puse in vanzare de magazinele de arta populara solicitate cu precedere de catre ieseni constituie prosoapele din borangic. Acestea le sunt necesare tuturor celor care doresc sa oficieze o cununie sau un botez si din acest motiv se inregistreaza o cerere mai ridicata a respectivelor produse. Astfel, in functie de lungime, un prosop din bumbac, alb, poate costa intre 200.000 de lei si 350.000 de lei, in timp ce pretul unuia din bumbac rosu variaza intre 150.000 de lei si 250.000 de lei. "Cei care au de facut nunti sau botezuri ne calca pragul, insa ceilalti nici nu se mai uita la magazine de acest gen; cat despre cumparat, nici nu se mai poate pune problema. Pe timpul lui Ceausescu erau foarte cautate camasile de tip ie deoarece nu te puteai prezenta la manifestari fara costumul popular, insa acum aceste articole foarte rar mai sunt cumparate", a precizat Elena Crismaru de la magazinul Arta Populara. Cornelia LAZARESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

BASARAB  | #107430
AM 55 ANI SI IMI PLAC F F MULT OBIECTELE DE ARTIZANAT
PACAT CA MULTI OAMENI NU LE MAI APRECIAZA
EU AM CRESCUT LINGA BUNICA MEA SI TESEA LA RAZBOI
ACUM AM NUNTA CU FATA SI AS VREA SA CUMPAR DOUA PROSOAPE DE BORANGIC DE LA IASI SI AS VREA SA STIU CE PRET AU
SA FIE LUNGI DE 1,80
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1580 (s) | 21 queries | Mysql time :0.030767 (s)