Local

Prof. dr. Carmen Dorobăț, despre situația actuală în Spitalul de Boli Infecțioase Iași: „Până la această dată am rulat 1.150 de pacienți confirmați cu noul coroanvirus”

Publicat: 09 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Prof. dr. Carmen Dorobăț despre situația actuală în Spitalul de Boli Infecțioase Iași Până la această dată am rulat 1.150 de pacienți confirmați cu noul coroanvirus
Prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

Prof. dr. Carmen Dorobăț a precizat situația actuală a Spitalului de Boli Infecțioase Iași. Până la această dată, managerul unității medicale a precizat ca s-au rulat nu mai puțin de 1.150 de pacienți confirmați cu noul coronavirus, dar și dacă virusul poate fi transmis sau nu prin aparatul de aer condiționat.

Ce a declarat prof. dr. Carmen Dorobăț despre situația actuală a Spitalul de Boli Infecțioase din Iași

Până astăzi, 9 iulie 2020, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, începând cu 15 martie, au fost rulați 1.150 de pacienți testați pozitiv cu virusul Covid-19. Managerul unității medicale afirmă că persoanele asimptomatice sunt în proporție de 10%. Totodată, prof. dr. Dorobăț menționează că tocmai astăzi a avut trei cereri de externare din partea pacienților. Restul pacienților au fost externați conform ultimului ordin de ministru.

„La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi am rulat până la această dată începând cu 15 martie peste 1000 de pacienţi mai exact 1150. Avem confirmaţi peste 900 de pacienţi şi ceea ce vreau să subliniez este că formele asimptomatice sunt în proporţie de 10%. Au fost în special forme uşoare, medii şi grave. Nu am avut multe cereri de externare din partea pacienţilor venite după apariţia motivării CCR până astăzi de dimineaţă. Au fost trei astfel de cereri, restul pacienţilor au fost externaţi conform ultimului ordin de ministru nr. 1137 care a relaxat mult condiţiile de externare pentru pacienţii asimptomatici şi cei cu forme uşoare.”, a precizat prof. dr. Carmen Dorobăț.

Timp petrecut mai mult cu pacienții care urmează a fi externați

În altă ordine de idei, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a menționat faptul că în cazul pacienților care vor să plece la cerere, infecționiștii trebuie să acorde un timp mai lung pentru a discuta și a le oferi sfaturi în ceea ce privește acest virus. Acest lucru este din cauza faptului că pacienții care au această infecție se documentează de pe rețelele de socializare. Persoanele trebuie să înțeleagă faptul că încă ne aflăm pe un teren nesigur deoarece în cazul acestui tip de infecție nu se cunosc valorile încărcăturii virale și valorile matematice ale anticorpilor protectori.

„Ce ne rămâne de făcut în cazul celor care vor să plece la cerere. Noi, infecţioniştii trebuie să stăm un timp mai lung de vorbă cu ei, pentru că trebuie să vă spun că în general pacienţii care au această infecţie se documentează de pe reţele de socializare şi atunci trebuie să ne rezervăm mai mult timp în momentul în care facem o astfel de externare, să le dăm toate sfaturile necesare şi ulterior bineînţeles să fie preluaţi de către medicul de familie.

Anticorpii în cazul gripei nu rezistă de la un sezon la altul

Aceşti pacienţi trebuie să înţeleagă că noi încă călcăm pe un teren nesigur. Dacă în alte infecţii, HIV, Hepatită B, C, ştim ce înseamnă corelarea între valoarea matematică a unei încărcături virale şi evoluatia ulterioară a bolii şi a simptomelor clinice. În ceea ce priveşte această boală, nu ştim încă care este de exemplu valoarea încărcăturii virale sub care un pacient nu mai este contagios. Dacă am avea o astfel de valoare pe care să o precizăm, am ştii exact care pacienţi sunt contagioşi şi care nu, ne-ar fi mult mai uşor. Nu ştim încă care este valoarea matematică a anticorpilor protectori. Dacă aceşti anticorpi rezistă în timp sau nu, cum este în cazul gripei, anticorpii nu rezistă de la un sezon la altul.”, a mai adăugat prof. dr. Carmen Dorobăț.

Câți pacienți se află în acest moment în unitatea medicală

În momentul de față, se află 102 pacienți în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. În urma unei discuții, toți pacienții care se externează vor trebui să revină la control după o perioadă de 30 de zile de la externarea din spital.

„Nu ştim să facem corelarea cu cât de puternici sunt ei în a ne oferi o garanţie a unei reimbolnaviri. Ca urmare, aceşti pacienţi care se externează la cerere trebuie să plece cu o consiliere foarte puternică din partea medicului curant. De asemenea, toţi pacienţii sunt chemaţi la control după o perioadă de 30 de zile după externarea din unitatea medicală.

În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi avem 102 pacienţi. În zona de confirmaţi avem 80 de locuri libere. Ca urmare, am discutat cu directorul de la DSP am hotărât să alocăm un spaţiu pentru infecţia cu HIV şi infecţii ale sistemului nervos central. Circuitele din spital le vom păstra, să putem interveni pentru a realoca spaţii pentru infecţia cu noul coronavirus.”, a precizat sursa citată

Transmiterea coronavirusului prin aparatul de aer condiționat

Managerul unității spitalicești precizează informații de ultimă oră referitoare la transmiterea noului coronavirus prin aparatul de aer condiționat. Aceasta menționează faptul că nu există date certe ca infecția se poate transmite cu ajutorul aerului condiționat. Însă, cu ajutorul aparatului se pot transmite infecții bacteriene sau virale din cauza neigenizării corespunzătoare.

„Nu există date certe că infecţia cu noul coronavirus se poate transmite cu ajutorul aerului condiţionat, dar ştim sigur că pot transmite la om infecţii bacteriene sau virale. Trebuie să fim precauţi astfel încât, aparatele de aer condiţionat trebuie igienizate, pentru că vine în contact cu praf.”, a spus Carmen Dorobăț, managerul unității medicale.

Adauga un comentariu