Local

Prof. dr. Vasile Astărăstoae: ”Nu este nici ciumă bubonică, nici gripă spaniolă. E cea mai puțin gravă pandemie prin care a trecut omenirea”

Publicat: 21 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Prof. dr. Vasile Astărăstoae Nu este nici ciumă bubonică nici gripă spaniolă. E cea mai puțin gravă pandemie prin care a trecut omenirea
Prof. dr. Vasile Astărăstoae

Prof. dr. Vasile Astărăstoae este unul dintre medicii care consideră că persoanele care gestionează criza pandemiei provoate de noul coronavirus ar trebui să renunțe la discursul apocaliptic, fiind de părere că atâta timp cât numărul de testări va crește, aceeași tendință o va avea și numărul de infecții raportate.

“Încet-încet, virusul se va retrage. Dacă vom crește numărul de testări, vom depista mai multe cazuri. Dar nu va fi un raport îngrijorător. Dacă ne raportăm la toată populația vedem că este sub 0,01% numărul de cazuri.

S-ar putea să vină un nou val care să se suprapună peste cel de gripă. Noul val va fi mai puțin agresiv pentru că, între timp, o parte din populație, și-a căpătat imunitatea.

Ce ar trebui să se facă? O cercetare științifică ca și la sondajele de opinie în care să se vadă care este gradul de imunizare a populației și să se vadă cât timp durează această imunizare.

Pericolul care poate să apară este să se suprapună și peste o epidemie de gripă. Dar deocamdată nu suntem cu drobul de sare să cadă.

Dacă vom crește numărul de testări, va crește și numărul cazurilor. În cazul asimptomaticilor nu putem să spunem că sunt bolnavi pentru că testul PCR ia în considerare și dacă virusul este mort sau persoana are imunitate. Nu putem să punem baza doar pe acest test”, a spus prof. dr. Astărăstoae, într-un interviu acordat fanatik.ro.

Vasile Astărăstoae mai atrage atenția asupra importanței aspectului revenirii societății la o viața normală, considerând că în caz contrar vom asista la o disoluție a relațiilor sociale.

“Opinia mea este că trebuie să revenim rapid la viața normală. Fac comparația tot cu gripa, pentru că este tot un virus. SARS-CoV-2 este puțin mai grav decât gripa, dar nu exagerat mai grav. Așa cum am trăit normal și în fiecare an avem epidemii de gripă pe care le-am tratat normal, așa trebuie să facem și acum.

Să ne trăim viața. Pentru că dacă ne baricadăm în casă și avem această frică, societatea va fi în disoluție pentru că vor fi numai micronuclee care nu au sentimente de solidaritate, compasiune, nu mai au dorința de a face ceva împreună, iar repecusiunile sociale, economice sunt foarte grave. De aceea, trebuie să învățăm să ne trăim viața, să ne bucurăm de ea și să revenim la normal.

Nu este nici ciumă bubonică, nici gripa spaniolă. Omenirea a trecut prin multe pandemii, dar aceasta este cea mai puțin gravă dintre toate pandemiile care au existat până în prezent”, a mai spus prof. dr. Astărăstoae.

Prof. dr. Astărăstoae consideră că restricțiile introduse de mai multe țări cetățenilor români sunt efectul discursului apocaliptic al oficialităților române, iar soluția acestei probleme ar consta în tratarea cu calm a problemei.

“Noi ne interzicem accesul în țările din străinătate care deja au limitat sau au condiționat accesul românilor. Când transformi această problemă strict științifică în problemă politică în care fiecare vrea să capete capital electoral, unii care spun ce bine au gestionat criza, alții că ce prost au gestionat criza, rezultatul este acesta. Ne va fi interzisă deplasarea. Dacă o tratezi pe calm, atunci va fi altceva.

Ar trebui să se mai apeleze la specialiști care au prins pandemii. Fără supărare, dar nici Raed Arafat și nici alții nu au experiența profesorului Geza Molnar, care a combătut epidemii și în Deltă, și malarie și care este, totuși, o somitate și a cărui voce se aude foarte rar și care nu îndeamnă la apocalipsă”, a spus Astărăstoae.

Adauga un comentariu