News Flash:

Profesor universitar, retinut pentru declaratii privind criza financiara globala

8 Decembrie 2008
781 Vizualizari | 0 Comentarii
Profesorul leton Dmitrijs Smirnovs a fost retinut de serviciile de contraspionaj de la Riga, fiind anchetat pentru raspandirea de informatii false privind criza financiara globala, relateaza Sunday Times, in editia online. Serviciile de securitate letone, care urmaresc in general cazuri de spionaj sau de amenintari teroriste, l-au retinut pe economistul in varsta de 32 ani, care a pus sub semnul intrebarii stabilitatea celor 26 de banci letone si a monedei nationale.

Liberat dupa doua zile, Smirnovs este in continuare anchetat si i s-a interzis sa paraseasca tara, desi sustine ca a spus ce stie toata lumea. Letonia este foarte sensibila la informatiile privind stabilitatea financiara, dupa ce, in 1995, dupa colapsul celei mai mari banci letone, deponentii au pierdut 580 milioane Euro, iar membrii conducerii bancii au fost condamnati la inchisoare. Serviciile de securitate au intervenit si anul trecut, pentru a identifica sursa unor zvonuri privind apropiata devalorizare a monedei nationale. Legislatia nationala a fost modificata recent, iar persoanele care raspandesc informatii false privind sistemul financiar risca pedepse de pana la sase ani de inchisoare. La momentul declansarii crizei financiare, agentii politiei au inceput sa urmareasca discutiile pe Internet, ziarele si SMS-urile, pentru a identifica sursa eventualelor zvonuri alarmiste. Smirnovs a intrat in atentia autoritatilor in octombrie, dup ce a publicat intr-un ziar local un articol in care sfatuia populatia sa nu isi tina economiile in banci si in nici un caz in moneda locala (lati).


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1254 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011818 (s)